Unde sunt cei mai ”premiați” câștigători locali ai Patrulei de Reciclare

07 iunie 2016, 05.27 - Afaceri   Social   Mediu  

Bucuresti - 07 iunie 2016 -

Patrula de Reciclare și-a desemnat premianții locali ai ediției 2015-2016.  

În fiecare județ, două echipe câștigă premiile locale: Patrula cea mai activă și Patrula care a colectat cea mai mare cantitate de baterii. În București sunt 6 premianți – 3 Patrule din fiecare categorie. În total, 88 de echipe din grădinițe, școli și licee din toată țara au excelat la promovarea colectării selective de deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE).

Aflați care sunt campionii voștri, pe pagina premianților!

Patrula de Reciclare încheie cu succes a V-a ediție, devenind unul din cele mai longevive și ample programe de educație de mediu din România. Până acum, în cele 5 ediții, Asociația RoRec a acordat peste 400 de premii locale și naționale.

”Este un program care reunește mii de oameni, prin intermediul căruia educăm, responsabilizăm și care, foarte important, place copiilor. Ce poate fi mai minunat decât să-i implicăm în protejarea naturii?” este de părere Carmen Vrânceanu, unul din profesorii coordonatori ai programului, din județul Prahova.

”După primii cinci ani, putem spune că Patrula de Reciclare a contribuit semnificativ la nivelul de informare și educație al comunităților lor în ceea ce privește colectarea deșeurilor electrice. Profesorii și copiii din program au convins sute de mii de români să colecteze permanent deșeurile electrice responsabil și civilizat, așa cum ne cere legea și respectul față de natură și de noi însine. Peste jumătate (53%) din școlile înscrise la ediția din acest an sunt cel puțin la a doua participare. Avem inclusiv un nucleu al ”veteranilor” care sunt în program de cinci ani, încă de la început! Avem școli și profesori multi-premiați, care au reușit să-și repete performanțele, an după an” spune Alexandra Arnăutu, managerul programului.

Cele mai premiate Patrule în toate cele cinci ediții sunt:

Județul Bistrița-Năsăud 

Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1, Bistrița

Profesor coordonator Teodora Popescu

5 premii locale (Cea mai activă Patrulă din județul Bistrița-Năsăud la toate edițiile), și 2 premii naționale (Cel mai activ profesor coordonator, premiu național la ediția 2012-2013, Cel mai bun poster – ediția )

Județul Timiș

Liceul theoretic ”Nikolaus Lenau”, Timișoara

Profesor coordonator Liana Budure

5 premii locale (Cea mai mare cantitate de deșeuri electrice colectată în școală/agent și Cel mai activ Profesor Coordonator la ediția 2012-2013, Cea mai activă Patrulă la următoarele 3 ediții)

Iar cele două Patrule nu sunt singurele care au acumulat mai multe premii! Vreți să știți care sunt cei mai premiați profesori și agenți ai Patrulei? Scrieți-ne la patruladereciclare@rorec.org, pe Facebook sau găsiți-i pe pagina Premianților.

”Prin continuitatea pe care am asigurat-o în acest program, i-am învățat pe copii și tineri două principii fundamentale – că trebuie să te lupți pentru ceea ce merită și că numai perseverența și efortul continuu construiesc ceva de valoare.  

Suporterii programului – părinții, autoritățile locale, profesorii și elevii din alte școli, firmele și instituțiile care predau deșeuri electrice pentru copiii din Patrulă și îi susțin în efortul lor de a promova această cauză contează mult. Împreună cu profesorii coordonatori și cu ei, Suporterii, am consolidat două idei extrem de importante pentru societatea românească: simțul responsabilității și perseverența” rezumă Alexandra Arnăutu influența pozitivă a programului la nivelul mentalității și obiceiurilor care afectează mediul.

Competiția pentru premiile naționale rămâne deschisă. Până acum, 6 județe au câștigat premii naționale: Argeș, Bihor, Covasna, Harghita, Sibiu și Vâlcea.

”Facem 5 ani, contăm pe voi. Vrem 5000 de Suporteri noi!” este apelul prin care Patrulele din București și din toate județele speră să îți mobilizeze concetățenii să trimită la reciclare minimum 50 g DEEE/locuitor, până la 31 august 2016, pentru a câștiga unul din cele 3 premii naționale. Fiecare deșeu electric colectat poate însemna un premiu câștigat.

 

.

Cuvinte cheie:  RoRec  castigatori  Patrula de Reciclare 

Imagini

Unde sunt cei mai ”premiați” câștigători locali ai Patrulei de Reciclare

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.