ROMRADIATOARE A FINALIZAT IMPLEMENTAREA PROIECTULUI DE INVESTIȚII “GREEN BUSINESS DEVELOPMENT FOR INCREASED COMPETITIVENESS”

Brașov - 08 iunie 2016 -

ROMRADIATOARE S.A. a finalizat, la sfârșitul lunii aprilie, implementarea proiectului de investiții “Green Business for Increased Competitiveness”. S-au realizat investiții în valoare de 1.1 mil. €, din care 540.000 € reprezintă asistență financiară nerambursabilă și sunt suportați de Guvernul Norvegiei prin programul “Norway Grants” 2009-2014, în cadrul domeniului de finanțare Inovare Verde în Industria din România.


Proiectul, redactat cu sprijinul Centrului de Consultanță al Camerei de Comerț și Industrie din Brașov și demarat în luna aprilie 2015, a urmărit:

- Adoptarea unor tehnologii prietenoase cu mediul, pentru a îmbunătăți performanța de mediu a proceselor de producție din companie (de la 6 la 15 procese „verzi”);

- Creșterea capabilității și capacității pentru game de produse mai prietenoase cu mediul (de la 1 la 4 game de produse „verzi”);

- Crearea de locuri de muncă cu impact redus asupra mediului, ca procent din numărul total de angajați (de la 31% la 63%).

Succesul proiectului se va cuantifica la un an de la finalizarea investițiilor, prin intermediul următorilor indicatori:

- Îmbunătățirea semnificativă a performanței de mediu a proceselor de producție ale ROMRADIATOARE SA, prin implementarea de tehnologii și materiale inovative și prietenoase cu mediul:

· Reducerea consumului de energie cu 120 kWh/t de materii prime consumate în producție (de la 1505 la 1385 kWh);

· Reducerea emisiilor de CO2 cu 133 kg/t de materii prime consumate în producție (de la 1,673 la 1540 kg/t);

· Reducerea emisiilor de zinc în apa epurată cu 13% (de la 0,98 la 0,85 mg/l).

- Creșterea semnificativă a capabilității și capacității de producție pentru game de produse mai “verzi”:

· Reducerea rebutului de material datorat problemelor de calitate, ca procent din cantitatea totală de cupru, alamă, aluminiu și oțel folosită în procesele de producție (de la 1,28% la 1%);

· Reducerea deșeului tehnologic, ca procent din cantitatea totală de cupru, alamă, aluminiu și oțel folosită în procesele de producție (de la 21,59% la 15%);

· Dublarea capacității de producție pentru grupe de produse mai „verzi” - radiatoare din aluminiu brazat.

 Investițiile realizate au constat în achiziția și punerea în funcțiune a:

· 31 de utilaje și echipamente moderne, care au crescut calitatea produselor și performanțele de mediu în procesele de producție: robot ultramodern de debitat table cu laser, alte echipamente de debitare table și tevi/profile, robot ultramodern de îndoit țevi, echipamente specializate, de mare viteză, pentru execuție componente radiatoare, aparate moderne de sudură aluminiu și otel, press-brake cu control CNC pentru îndoit table, aparat de brazare cu generator de flacără pe bază de oxihidroliză a apei, mașină de frezat și strung de precizie pentru execuție ștanțe și matrițe, sisteme de evacuare și filtrare a aerului la posturile de sudare, motostivuitor cu alimentare GPL, transpaleți electrici, sistem de pre-încălzire a apei cu panouri solare, pistoale moderne de vopsire, sistem de izolare fonică prese punch, compresor industrial, sistem de monitorizare parametrii cuptor brazare.  

· Două softuri de dimensionare și proiectare a schimbătoarelor de căldură, care permit optimizarea designului din punct de vedere al raportului cost/performanță și reducerea timpului și costului de validare a noilor produse. 

· Pachet software CAM pentru generarea programelor pentru masinile de prelucrat prin aschiere

O parte foarte importantă a proiectului a fost adoptarea și certificarea standardului de management al sănătății și securității ocupaționale OHSAS 18001. Pentru angajații noștri, implementarea acestui standard a avut beneficii importante, directe și imediate: reducerea la minim a riscului la care sunt supuși în timpul activității. 

„Am ajuns la finalul proiectului și rezultatele muncii noastre sunt evidente: am devenit mai eficienți, am crescut calitatea produselor, am redus impactul asupra mediului înconjurător și am îmbunătățit condițiile de muncă pentru angajații noștri. Anul acesta serbăm 90 de ani de activitate și am dovedit că am reușit să ne reinventăm într-o companie modernă, fără a ne pierde identitatea” a declarat directorul general adjunct al ROMRADIATOARE, d-na. Daniela Richea.

ROMRADIATOARE S.A. proiectează și produce schimbătoare de căldură și sisteme de schimb termic pentru motoare și alte aplicații industriale și rezidențiale precum și o gamă largă de piese metalice și module asamblate, peste 80% din produse fiind destinate exportului. Produsele fabricate de ROMRADIATOARE deservesc clienți din industrii precum domeniul sistemelor de încălzire rezidențială și comercială, generarea, recuperarea și cogenerarea de energie, furnizori din automotive, producatori de utilaje agricole, forestiere, extractive și de construcții, producatori si reparatori din domeniul feroviar, producatori de echipamente hidraulice, etc.

Bazându-se pe nivelul înalt de competențe tehnice și de inginerie ale angajaților săi, precum și pe procese tehnologice flexibile, începând cu anul 2009 ROMRADIATOARE și-a transformat modelul de afaceri, renunțând treptat la postura de producător de produse standard (în principal radiatoare cupru-alamă pentru vehicule) și devenind un partener specializat proiectare și producție în domeniul schimbătoarelor de căldură, pieselor metalice și modulelor asamblate, pentru clienți cu înalte competențe tehnice (integratori/ producători de echipamente, furnizori de sisteme și soluții tehnice complete etc.). Ca rezultat al acestei strategii, peste 90% din numărul de produse livrate sunt personalizate în funcție de cerințele sau documentația clientului, societatea reușind în ultimii 4 ani un ritm de dezvoltare și asimilare de 1 produs nou în fiecare zi lucrătoare.

În 2015, societatea a realizat o cifră de afaceri de 8,2 mil. euro, în creștere cu 33% față de exercițiul financiar precedent, și de aproape patru ori mai mare ca în 2009. 

Mai multe informații despre proiect puteți afla de la:
Daniela Richea
Director General Adj. ROMRADIATOARE S.A.
Brașov, str. Zizinului 113A
Tel: 0268.317.550
E-mail: daniela.richea@romradiatoare.com

http://www.romradiatoare.com/

Cuvinte cheie:  ROMRADIATOARE  finalizare  proiect  investiții 

Imagini

ROMRADIATOARE A FINALIZAT IMPLEMENTAREA PROIECTULUI DE INVESTIȚII  “GREEN BUSINESS DEVELOPMENT FOR INCREASED COMPETITIVENESS”

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.