Carrefour susține alături de Fundaţia Renaşterea lupta împotriva cancerului mamar și a cancerului de col uterin

Constanţa - 10 august 2016 -

Carrefour România susţine campania de informare, prevenție și depistare precoce a cancerului de sân și a celui de col uterin, iniţiată de Fundaţia Renaşterea, în parteneriat cu compania Roche România. Astfel, pe parcursul lunii august, în parcul Primăriei Eforie, şi în luna septembrie în Năvodari, prin intermediul unității mobile de diagnostic, femeile aflate pe litoral sau care locuiesc în proximitatea acestor locații pot beneficia de mamografii și teste Babeș-Papanicolau gratuite.


Prin intermediul unității mobile de diagnostic, femeilor care au împlinit vârsta de 40 de ani le este oferită gratuit mamografia, iar celor care au împlinit vârsta de 18 ani, testul Babeș-Papanicolau, investigații necesare pentru depistarea celor două afecțiuni.

“Suntem mândri să fim susținătorii unui proiect ca acesta, care promovează lupta pentru sănătate. În cadrul Carrefour, susținem familia şi modul de viaţă sănătos. Credem că prevenția și conștientizarea cu privire la cancerul mamar și cancerul de col uterin sunt niște acțiuni extrem de importante, care ar trebui făcute de fiecare româncă. Depistate din timp, ambele boli pot fi tratate și combătute cu succes.” a declarat Andreea Mihai, Director de Marketing&Comunicare, PR&Solidaritate, Dinamică Comercială&Pricing Carrefour România. 

Pentru a putea beneficia de investigațiile gratuite, femeile interesate pot apela numărul de telefon 0756 713 652, disponibil de luni până vineri, în intevalul orar 09:00-15:00, sau să scrie un mesaj pe www.facebook.com/FundatiaRenasterea, și astfel să se programeze. Cele care se vor prezenta la control, vor primi materiale informative și sfaturi privind afecțiunile oncologice feminine, factorii de risc, rolul si beneficiile investigațiilor medicale etc.

În perioada 2008-2014, unitatea de diagnostic mobil Renașterea  a trecut prin 53 de localități diferite din țară, unde a luat contact cu peste 17.000 de femei care au fost informate despre importanța controalelor medicale periodice și unde a realizat 15.980 de teste  Babeș-Papanicolau și 9.126 de mamografii.

Campania nu este singura căreia Carrefour România i s-a alăturat anul acesta alături de Fundația Renașterea, anterior luând parte la o altă inițiativă împotriva cancerului de sân, ‘’Happy Run - Race for the Cure Romania’’, un alt eveniment care defineşte lupta  pentru combaterea cancerului mamar.

Despre Carrefour: 

Cu peste 10.100 de magazine în 34 de țări, Grupul Carrefour este al doilea retailer mondial și numărul unu în Europa. De peste 50 de ani, Carrefour este un partener pentru viața de zi cu zi. În fiecare zi, acesta primește în magazinele sale peste 10 milioane de clienți din lumea întreagă, oferindu-le o gamă largă de produse și servicii la prețuri echitabile. 

În România, Grupul Carrefour numără 280 de magazine dintre care 29 hipermarketuri 'Carrefour', 111 supermarketuri 'Market', 43 magazine de proximitate 'Express', 10 magazine de proximitate 'Contact', un magazin de comerț online: www.carrefour-online.ro și 86 de magazine Billa.

 

Email: pr_carrefour@carrefour.com
Telefon : (+40) 206.74.00

http://www.carrefour.ro

Cuvinte cheie:  Carrefour  Fundaţia Renaşterea  campanie informare  boli  cancer mamar  cancer de col uterin  

Imagini

Carrefour susține alături de Fundaţia Renaşterea lupta împotriva cancerului mamar și a cancerului de col uterin
Carrefour susține alături de Fundaţia Renaşterea lupta împotriva cancerului mamar și a cancerului de col uterin

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.