FEAR THE WALKING DEAD revine din 5 iunie cu al treilea sezon numai la AMC

Bucureşti - 30 mai 2017 -

AMC lansează pe 5 iunie cel de-al treilea sezon din serialul horror extrem de apreciat de fanii și criticii din întreaga lume, ”Fear the Walking Dead”.  Primul episod al noului sezon se va difuza în premieră simultană cu SUA de la ora 4:00 și în reluare, în aceeași zi de la ora 22:00.

”Fear the Walking Dead” revine cu al treilea sezon, iar familiile protagoniste vor fi reunite în zona vibrantă și violentă a frontierei SUA-Mexic. Barierele internaționale nu mai există din cauza apocalipsei, iar personajele noastre trebuie să încerce să reclădească nu doar societatea, dar și familia. Madison se reîntâlnește cu Travis, însă Alicia a fost distrusă de moartea lui Andreas.

La doar câteva mile distanță de mama sa, prima acțiune a lui Nick în calitate de lider a condus la pătrunderea Lucianei într-o ambuscadă organizată de un grup militar american. Cei doi au reușit să scape de moarte, dar Nick a încetat să se mai simtă nemuritor.

Revenindu-și atât emoțional cât și fizic, Strand își dorește să exploateze moneda noii lumi, iar captivitatea Ofeliei îi va testa acesteia abilitatea de supraviețuire și va afla dacă regăsește în ea sălbăticia tatălui său.

Pe parcursul noului sezon, personajele principale vor evolua într-o manieră total neașteptată, iar efectele apocalipsei și dorința de supraviețuire își vor pune amprenta asupra relațiilor dintre ele.

Promo-urile disponibile pentru noul sezon se regăsesc aici:

Fear what you become - https://youtu.be/qB_UUy9nXt4

Face what you fear – https://youtu.be/0BApJa5s7WM

.

Cuvinte cheie:  AMC  lansare  al treile-a sezon  serial  horror extrem  FEAR THE WALKING DEAD 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.