COMUNICAT DE PRESĂ

Bucuresti - 02 august 2017 -

Având în vedere preocuparea cetățenilor privind sesizarea mirosurilor în cartierele rezidențiale, mirosuri pe care acești cetățeni le atribuie depozitului de deșeuri Chiajna Iridex, obiectiv al P.M.B, dorim să aducem la cunoștință opiniei publice următoarele aspecte:

►Activitățile din cadrul depozitului se desfășoară în totalitate, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare, dar am acceptat și aplicarea unor măsuri care exced legislației, tocmai în scopul demonstrării bunei credințe și a nevinovăției noastre.

►Sunt în curs de închidere finală cele 5 celule pe care s-a sistat depozitarea, în scopul eliminării în totalitate a posibilelor emisii fugitive.

►Sistemul de captare a gazului acoperă toată suprafața depozitului, astfel încât să se capteze integral toate cantitățile de gaz produse de depozit.

În urma implementării tuturor măsurilor impuse de organele de control de mediu si confirmate prin recentele rapoarte de inspecție ale GNM, putem declara fără dubiu că activitatea noastră nu aduce niciun fel de influență negativă asupra mediului.

Activitățile desfășurate de societatea noastră în cadrul depozitului se fac prin aplicarea celor mai bune practici în domeniu, fapt confirmat  de autorități și demonstrat prin valoarea emisiilor și imisiilor măsurate, care se situează cu mult sub limitele legale.

Considerăm ca exigențele impuse de autorități în ceea ce privesc activitățile de pe amplasamentul depozitului administrat de societatea noastră constituie măsuri ce trebuie impuse tuturor celorlalte surse potențiale de poluare, atât din zona cetățenilor care fac sesizări cât și celorlalte obiective similare din Municipiul București sau județul Ilfov. 

În condițiile în care și celelalte surse vor fi eradicate sau se vor conforma corespunzător tuturor exigențelor de mediu și sănătate publică, atunci problemele cetățenilor vor fi rezolvate. 

Prin montarea echipamentului de monitorizare continuă a H2S la faclă – sistem unic în Romania aplicat la un depozit de deșeuri – s-a demonstrat că emisiile din perioadele de funcționare a faclei sunt cu mult sub limitele impuse de lege și nu pot cauza disconfortul olfactiv reclamat de cetățeni. Impunerea de către GNM a montării acestui echipament este o masură evident în afara cadrului legal, având în vedere faptul că la alte depozite similare de deșeuri este permisă arderea gazului chiar și in condiții rudimentare, la capetele puțurilor de extracție de pe suprafața liberă a depozitului.    

Remarcăm, în același timp, cu stupoare, dezvoltarea imobiliară deosebită din zona Chiajna în imediata vecinătate a depozitului, fapt ce indică că nici autoritatea publică locală ce a emis autorizațiile de construcție și nici dezvoltatorii imobiliari nu au probleme cu ,,mirosurile” ce ar putea proveni de la depozitul de deșeuri!

În concluzie, putem afirma fără dubiu, că:

►Mirosurile neplăcute resimțite intermitent și pe durate scurte, de cetățeni, NU sunt cauzate de activitatea curentă a depozitului;

►Focalizarea opiniei publice spre activitatea depozitului de către anumiți ,,lideri de opinie” ai cetățenilor si/sau ai formatiunilor politice, are ca scop fie abaterea atenției cetățenilor de la adevăratele cauze ale mirosurilor, fie de sabotare a serviciului public de salubritate  a acestui obiectiv al Primăriei Municipiului București, în scopul creării unei crize a deșeurilor în Municipiul București.

►Identificarea de către laboratorul ANPM, prin măsuratorile efectuate în diferite zone din afara depozitului, a unor depășiri față de  limitele legale – pentru aproximativ 10% din numărul total de măsurători efectuate – pe perioade scurte și diferite, atestă clar că sursele de mirosuri nu pot proveni de la depozitul de deșeuri care are o activitate continuă! În loc să se identifice depășiri in acele zone, care sunt în mod real surse ale mirosurilor, acestea s-au atribuit cu mare usurință și în mod nejustificat, activității depozitului de deșeuri administrat de IRIDEX.

►Nu în ultimul rând, dar important de arătat, este faptul că personalul ce își desfășoară activitatea curentă zilnică la acest depozit de deșeuri de mulți ani, nu a suferit și nu suferă în nici un fel din cauza mirosurilor din incintă, mirosuri care sunt reclamate de cetățeni ca fiind insuportabile, la distanțe de 3-5 km. Dacă aceste mirosuri ar fi întradevăr insuportabile la 3-5 km, ar însemna ca aceste mirosuri să fie mortale în incinta depozitului. Este de menționat că inspecția efectuată de curând de către ITM nu a identificat zone de lucru cu emisii periculoase din punct de vedere al sănătății personalului în perimetrul depozitului administrat de societatea noastră!

Conducerea IRIDEX

office@iridex.ro

.

Cuvinte cheie:  depozit  deseuri  chiajna  mediu  

Imagini

 COMUNICAT DE PRESĂ

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.