Stația de pompare a apei Stânca Costești, reabilitată de compania Mecanex, a fost inaugurată în prezența ministrului agriculturii

Bucuresti - 25 iulie 2018 -

După o perioadă de mai mult de 25 de ani în care nu a funcționat, Stația de Pompare a Apei Stânca Costești, din județul Botoșani a fost inaugurată luni 23 iulie a.c., în prezența ministrului agriculturii, Petre Daea.

Lucrările de reabilitare la două din cele patru echipamente de pompare au fost realizate de compania Mecanex SA, Botoșani. În cadrul acestui proiect, realizat din fonduri guvernamentale, au fost reabilitate două agregate de pompare de tip 18 NDS, cu automatizările aferente și lucrările hidromecanice. Investiția în valoare de 749997 lei s-a realizat într-un timp foarte scurt.

“Acest proiect a reprezentat o mare provocare pentru noi, echipamentele aflându-se într-o stare avansată de degradare. Suntem foarte mulțumiți deoarece am reușit să finalizăm lucrările înainte de termenul limită, pe care l-am stabilit inițial împreună cu domnul ministru, 31 iulie a.c. Acest lucru a fost posibil și datorită bunei colaborări pe care am avut-o cu reprezentanții filialelor teritoriale ale Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare din Iași și Botoșani. Investițiile în sistemele de irigații susțin implicit și industria țării, noi fiind singura fabrică care produce pompe industriale din România.”, a afirmat managerul general  al companiei Mecanex SA, Ciprian Bidașcă, aflat la inaugurarea stației de pompare.

Ministrul agriculturii, Petre Daea, a declarat că este foarte mulțumit de calitatea lucrărilor și de promptitudinea și seriozitatea de care au dat dovadă reprezentanții companiei Mecanex, acest proiect fiind doar primul pas din șirul de investiții în agricultură, și implicit, în proiectele de irigații din județul Botoșani pe care le are în plan.

Mecanex este singurul producător român de pompe industriale, activând de peste 45 de ani cu un portofoliu impresionant pe întreg teritoriul țării. Pe lângă proiectele din județul Botoșani, compania a mai câștigat, în asociere cu alți parteneri,  o serie de licitații pentru reabilitarea și modernizarea unor stații de pompare din județele Teleorman, Iași, Constanța șa.

De asemenea, firma Mecanex mai are în desfășurare proiecte pentru modernizarea sau adaptarea infrastructurii de irigații, pe măsura 4.3, în județele: Arad, Iași etc.

De curând compania botoșăneană a lansat o nouă pompă, proiectată și produsă în totalitate de Mecanex. Noul model, MEX MV 300, este o pompă verticală, multietajată, echipată cu un electromotor situat în partea superioară a agregatelor.

Noua pompă de apă MEX-MV 300 reprezintă cea mai inovatoare și versatilă soluție din momentul de față din domeniul pompelor și poate fi folosită în sistemele de irigații, în alimentarea cu apă a localităților și nu numai.

Pompele MEX-MV 300 sunt echipate cu motoare nemțești și sunt capabile să susțină debite de până la 1500 m3/h, pentru înălțimi de pompare de maximum 110 m.

Modelul MEX-MV 300 este destinat vehiculării apei curate, dar poate vehicula și apă ușor impurificată, cu suspensii solide până la maximum 300 mg/l.

Mecanex SA Botoșani este o firmă cu capital privat integral românesc, fondată în anul 1972. În prezent, acționarul majoritar este Ciprian Bidașcă, acesta ocupând și funcția de manager general al firmei care se află în zona industrială a orașului Botoșani, are aproximativ 140 de angajați și se întinde pe o suprafață de 45.000 mp. 



Contact:

Website:
www.mecanex.ro

Telefon: 0747190000



.

Cuvinte cheie:  Mecanex  Statia de Pompare a Apei Stanca Costesti 

Imagini

Stația de pompare a apei Stânca Costești, reabilitată de compania Mecanex, a fost inaugurată în prezența ministrului agriculturii
Stația de pompare a apei Stânca Costești, reabilitată de compania Mecanex, a fost inaugurată în prezența ministrului agriculturii
Stația de pompare a apei Stânca Costești, reabilitată de compania Mecanex, a fost inaugurată în prezența ministrului agriculturii

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.