Vânzările de tichete cadou - cu 15% mai mari în primele 10 luni din 2018 faţă de 2017

22 noiembrie 2018, 03.22 - Afaceri   Industrie   Tehnologie  

Bucuresti - 22 noiembrie 2018 -

Vânzările de tichete cadou au fost cu 15% mai mari pentru primele 10 luni ale anului 2018 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017, conform datelor companiei Up România, unul dintre principalii emitenţi de tichete valorice. Pentru perioada sărbătorilor de iarnă 2018, când tichetele cadou înregistrează cel mai mare volum de vânzări, Up România estimează o creştere cu 20% faţă de anul trecut.

“În ultimii 3 ani, vânzările de tichete cadou au avut o creştere constantă, aceasta şi pentru că, în timp, companiile au realizat că oferirea acestui beneficiu extra salarial este simplu de implementat şi avantajos financiar și, în același timp, permite  angajatului care îl primeşte să-și aleagă cadoul dorit. Pe de o parte, cel care oferă are siguranţa că darul lui este apreciat şi util, iar pe de altă parte, cel care primeşte are sentimentul că este pus în valoare şi se poate bucura de un cadou ales chiar de el”, a arătat Elena Pap, directorul general Up România.

Piaţa tichetelor cadou pentru salariaţi se concentrează pe anumite evenimente, cum sunt sărbătorile de Paşte şi Crăciun, 8 Martie, 1 Iunie, însă tot mai multe companii au început să le acorde şi în afara acestor ocazii.

“În acest moment, aproximativ 75% dintre companiile care acordă beneficii extra salariale, aleg să ofere tichete cadou. În plus, tot mai multe companii folosesc tichetele cadou, în afara evenimentelor deja consacrate, pentru sărbători cum sunt cele de Moş Nicolae, 1 Decembrie sau ziua companiei. Este o soluţie modernă şi de mare impact pentru mediul de business, atât pentru motivarea şi fidelizarea angajaţilor, dar şi a partenerilor şi colaboratorilor“ a adăugat Elena Pap.

Iarna aceasta, tichetele Up Cadou aduc mai multă bucurie

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, pentru fiecare companie care comandă tichetele Up Cadou, Up România direcţionează suma necesară pentru a susţine o masă caldă care va ajunge la persoane defavorizate din Adjud, Bistriţa, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Satu-Mare şi Zalău, cu ajutorul Asociaţiei „O Masă Caldă”.

Companiile fac economii oferind tichete cadou

Alternativa practică la cadourile de sărbători, tichetele cadou oferă avantaje fiscale de fiecare dată când sunt oferite. Este suficient ca ocaziile pentru care se oferă tichetele cadou să fie menţionate într-o decizie internă sau contractul colectiv de muncă, astfel încât acestea să fie deductibile fiscal şi scutite de contribuţii sociale până la 5% din fondul de salarii, indiferent de valoarea acordată per angajat. Tichetele cadou sunt soluţia prin care companiile pot bonusa angajaţii, făcând economii de până la 37% din bugetul alocat acestui tip de cheltuială.

Pentru Crăciun, tichetele Up Cadou pot fi oferite tuturor angajaților, dar și copiilor minori ai acestora. Până la valoarea de 150 de lei per beneficiar, valorile oferite în tichete cadou sunt scutite de contribuții sociale și impozit pe venit.

Cu tichetele cadou, totul este simplu

Dincolo de facilităţile fiscale, tichetele cadou simplifică efortul logistic al companiilor, de la alegere, achiziţie, până la sortare, împachetare, depozitare şi distribuţie. Tichetele cadou sunt o variantă simplă, elegantă şi modernă de recompensare a angajaţilor, aceştia putând să-şi aleagă cadoul mult dorit dintr-o  varietate de produse şi servicii, fie că este vorba de bijuterii, cosmetice, articole vestimentare şi încălţăminte, cărţi, jucării, obiecte de mobilier şi decoraţiuni, electronice şi electrocasnice sau servicii de turism. În acest sens, Up România dispune de o reţea de peste 55.000 de magazine din toată ţara unde pot fi folosite tichetele cadou. 

***

Despre Grupul Up:


Grupul Up este un grup internaţional şi solid. Prezent în 19 ţări, Grupul Up îşi adaptează expertiza la specificul local. Zi de zi este alături de 26,6 de milioane de persoane din întreaga lume prin zeci de mărci de produse şi servicii: tichete, carduri sau aplicații mobile.

www.up.coop

Despre Up România

Up România face parte din Grupul Up și deservește peste 20.000 de clienți și 750.000 de beneficiari. Cu o prezenţă de 16 ani în România, compania oferă diverse instrumente de motivare și soluții financiare avantajoase pentru performanța business-ului companiilor:

    Produse și servicii care facilitează viața de zi cu zi a salariaților prin accesul la beneficii în multe domenii - tichete pe suport de hârtie și carduri de masă Up Dejun, tichete cadou , vouchere de vacanță, tichete de creșă

    Soluții digitale interactive de incentivare și recompensare – STIM Online

    Servicii dedicate comercianților

    Soluții personalizate pentru modernizarea sectorului de acțiune socială - tichete sociale, tichete sociale pentru grădiniță

    Soluții de susținere a activității companiilor mici și mijlocii – IMM-uri - platforma Up Achiziții.

 Pentru detalii şi informaţii suplimentare, vă rugăm să contactaţi:

Cornelia Chirnogea


Cornelia.chirnogea@yourlink.ro


 0728.915.964

.

Cuvinte cheie:  tichete cadou  Up Romania  Elena Pap 

Imagini

Vânzările de tichete cadou - cu 15% mai mari în primele 10 luni din 2018 faţă de 2017

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.