cargo-partner la târgul de transport și logistică din Munich

06 iunie 2019, 04.31 - Afaceri   Industrie  

Bucuresti - 06 iunie 2019 -

cargo-partner este printre cei peste 2.300 de expozanți la târgul de transport și logistică din Munich, care are loc între 4 și 7 iunie 2019. În acest an, compania a pus accent pe logistica mărfurilor, transportul feroviar pe Drumul Mătăsii dar și pe digitalizare.

Acest târg este cel mai important eveniment comercial din lume pentru segmentele logistică, mobilitate, IT și management-ul lanțului de aprovizionare și anul acesta așteaptă vizitatori din 123 de țări. cargo-partner participă cu un stand cu două etaje, amplasat în sala A5, standul 406 și pune accent pe logistica mărfurilor, transportul feroviar pe Drumul Mătăsii dar și pe digitalizare.

Creștere constantă și expansiune continuă

"cargo-partner a făcut pași mari în ultimii doi ani - de la consolidarea rețelei europene de logistică și până la soluțiile noastre digitale de top, la noile noastre birouri din Suedia, Myanmar, Irlanda, Turcia, Brazilia, Italia și Australia. Standul nostru modern, digital, reflectă aceste evoluții și suntem încântați de oportunitatea de a prezenta o serie de noi servicii și inovații", a declarat Christina Kalløkken, Director Corporate Communications & Marketing.

Ca urmare a strategiei sale de creștere organică, cargo-partner a adăugat în ultimii ani câteva noi țări rețelei sale internaționale de filiale. După inaugurarea primelor sale birouri în Suedia și Myanmar în 2017, precum și în Irlanda și Turcia în 2018, compania a înființat birouri de legătură și birouri principale în São Paulo, Brazilia și Milano, Italia și se pregătește în prezent pentru deschiderea din primul său birou din Melbourne, Australia în cursul acestui an.

În 2018, cargo-partner a înregistrat o cifră de afaceri consolidată de 753 milioane de euro, înregistrând o creștere evidentă a volumelor în zonele principale de activitate ale companiei, aerian și maritim. Furnizorul de logistică a gestionat anul trecut un număr de 1.032.232 transporturi de mărfuri, incluzând peste 173.000 tone de marfă transportată pe cale aeriană și 302.00 TEU de marfă transportată pe cale maritimă. Unul dintre segmente de afaceri ale companiei cu cea mai rapidă creștere este transportul feroviar pe Drumul Mătăsii, mai ales în categoria LCL. Suplimentar transporturilor regulate tip FCL realizate între numeroase terminale din Asia și Europa, cargo-partner oferă servicii tip LCL săptămânale, de la și către terminalele principale din nordul, centrul și sudul Chinei. Furnizorul de logistică a gestionat în ultimul an un volum total de peste 35.000 m³ pe transportul feroviar tip LCL și transportă în prezent un număr de 10-15 containere feroviare tip LCL pe săptămână pe Drumul Mătăsii.

Logistica contractelor, al treilea pilon

Pe lângă transportul aerian și maritim, cargo-partner a făcut investiții semnificative în  dezvoltarea segmentului de logistică a contractelor, ca al treilea pilon al portofoliului de servicii. Suplimentar Centrului iLogistic de lângă aeroportul Viena (12.250 m², construcție din lemn), au fost deschise și Centrul iLogistics din Sofia, Bulgaria (16.500 m²), depozitul specializat în logistica alimentelor, cu zonă cu temperatură controlată din Praga (10.900 m²) dar și cele din Hong Kong (6.400 m²), Clarksville, TN și Chicago, IL (14.000 m² fiecare). Cel mai recent proiect este construirea unui nou centru iLogistics în Ljubljana, cu 20.000 locații de paleți în peste 25.000 m², programat să fie inaugurat la sfârșitul verii 2019.

Soluții digitale inovative

Platforma SPOT pentru gestionarea lanțului de aprovizionare, pe care cargo-partner o folosește pentru a asigura o transparență totală și o colaborare ușoară cu clienții săi, a avut, de asemenea, mai multe îmbunătățiri. Modulul de gestionare a transportului de pe platformă include acum posibilitatea plasării rapide a unei comenzi de transport iar cea mai recentă modficare a platformei este adăugarea funcției inteligente de urmărire a containerelor pentru transferurile tip FCL, oferind utilizatorilor acces la informații detaliate de urmărire. Noua tehnologie combină datele dintr-o varietate de surse pentru a furniza informații exacte și fiabile despre transporturile tip end-to-end. Echipa SPOTworx are o zonă dedicată la standul cargo-partner, pentru a oferi vizitatorilor interesați informații și consultare.

Design-ul standului interactiv a reflectat accentul pe comunicare

Noul design al standului pune accentul pe elementele tematice: logistică, transport feroviar și digitalizare. Aspectul standului este inspirat de design-ul premiat al Centrului iLogistics de lângă Viena. Pentru a surprinde nu doar "aspectul", ci și "sentimentul" Centrului iLogistics, fațada standului este acoperită cu lemn. Accentul pe digitalizare este subliniat de noua aplicație cargo-partner. Disponibilă pe cinci ecrane interactive dar și pe iPad, aplicația invită vizitatorii să exploreze lumea cargo-partner și să afle mai multe despre  ofertele de servicii și prezența companiei în întreaga lume. Cei mai tineri vizitatori și pasionații de jocuri mobile își pot testa îndemânarea la mini-jocul "Container Crush" și chiar să stabilească un nou record.

About cargo-partner

cargo-partner este o companie privată, furnizor al unei game complete de servicii info-logistice integrate, soluții de depozitare, transport mărfuri pe cale aeriană, maritimă și rutieră. Cu o experiență de peste o treime de secol în tehnologia informației și în optimizarea lanțului de aprovizionare, compania proiectează servicii personalizate pentru o gamă largă de industrii, pentru a crea beneficii competitive pentru clienții săi din întreaga lume.

Înființată în 1983, cargo-partner a generat o cifră de afaceri de 753 milioane de euro în 2018 și în  prezent are 3.000 de angajați în întreaga lume. În 2018, grupul cargo-partner a sărbătorit cea de-a 35-a aniversare.

Pentru informații suplimentare:

Christina Kalløkken / Director Corporate Communications & Marketing

cargo-partner GmbH

Airportstrasse 9

2401 Fischamend, Austria

Tel.: +43 5 9888-11322, Fax: +43 5 9888-11225

E-Mail: christina.kalloekken@cargo-partner.com, www.cargo-partner.com

.

Cuvinte cheie:  cargo-partner  târgul de transport și logistică din Munich  logistica  Christina Kalløkken  Platforma SPOT  

Imagini

cargo-partner la târgul de transport și logistică din Munich
cargo-partner la târgul de transport și logistică din Munich
cargo-partner la târgul de transport și logistică din Munich

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.