Relocarea depozitului cargo-partner din Joița, Giurgiu

19 iunie 2019, 01.31 - Afaceri   Industrie  

Bucuresti - 19 iunie 2019 -

Ca răspuns la cerințele clienților, cargo-partner oferă în noua locație o capacitate de depozitare de 10.000 m² și peste 14.000 locații de paleți. În această suprafață se vor desfășura operațiuni de manipulare și sortare marfă paletată și vrac, picking, ambalare, re-ambalare și etichetare. Noua locație dispune de o zonă de cross-docking și depozitare tip block, iar echipamentele infrastructurii IT sunt de ultimă generație.

Începând cu luna Aprilie 2019, furnizorul internațional de servicii de transport și info-logistică cargo-partner a relocat operațiunile de depozitare într-un spațiu nou, amplasat în Joița, Giurgiu. Pentru a deservi mai bine cerințele clienților săi, noua locație oferă o înălțime maximă de depozitare de 12 m, echipamente performante de operare, sisteme de rafturi modular-dinamice, personal experimentat, instruit și motivat, precum și monitorizare video 24/24. Poziționarea strategică facilitează accesul dinspre autostrada A1, fiind la doar 10 minute distanță de intrarea în București.

Cosmin Bradea, Director General al cargo-partner Expediții, explică motivele care au stat la baza acestei relocări: “Acest proiect face parte din strategia companiei de consolidare a capacităților sale de depozitare din România, ca urmare a creșterii volumelor din ultimii ani și a cererilor pentru acest tip de activitate, înregistrate de companie anul trecut. Ne așteptăm ca acest trend să se mențină și anul acesta, iar locațiile noastre moderne să ne permită să fim mai eficienți în relația cu clienții noștri.”

Competențele companiei în domeniul tehnologiei sunt puse la dispoziția clienților prin platforma SPOT Visibility & Collaboration, pentru eficientizarea proceselor pe tot parcursul lanțului de aprovizionare, urmărirea în timp real a transporturilor și eficientizarea comunicării.  

Despre cargo-partner

Având o experiență de peste 18 ani pe piața locală, cargo-partner Expediții srl este un furnizor de servicii complete în transportul și logistica mărfurilor, deservind un vast portofoliu de clienți. Cu o echipă de aprox. 230 colegi și un bogat know-how local în optimizarea întregului lanț de aprovizionare, compania oferă servicii atât pentru clienții săi din România cât și în întreaga lume.

cargo-partner oferă expertiză de la oricare dintre birourile sale din Timișoara, Cluj, Constanța, Iași și Sibiu precum și de la sediul central din București. În 2017, cargo-partner Expediții srl a generat o cifră de afaceri de 32 milioane euro și un total de 50,000 transporturi (transport aerian, maritim și terestru).

https://www.cargo-partner.com/ro/


Copyright imagini: cargo-partner / Esther Horvath

.

Cuvinte cheie:  cargo-partner  de transport și info-logistică  Cosmin Bradea  SPOT Visibility & Collaboration  cross-docking  

Imagini

Relocarea depozitului cargo-partner din Joița, Giurgiu
Relocarea depozitului cargo-partner din Joița, Giurgiu
Relocarea depozitului cargo-partner din Joița, Giurgiu
Relocarea depozitului cargo-partner din Joița, Giurgiu

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.