One Ecosystem România, demers în premieră pentru înregistrarea primului ecosistem de business bazat pe o monedă digitală

27 septembrie 2021, 01.43 - Afaceri   Evenimente  

București - 27 septembrie 2021 -

Smart Payment România a demarat, oficial, demersurile pentru înregistrarea primului ecosistem de business bazat pe o monedă digitală. Compania, care dezvoltă în ţara noastră One Ecosystem – o platformă B2B & B2C la care au aderat peste 40.000 de oameni de afaceri din toate zonele ţării, a solicitat Ministerului Finanţelor, printr-o adresă oficială, înregistrarea tuturor paşilor administrativi, în scopul asigurării unui climat de business predictibil, în concordanță cu legislația europeană în materie.


,,Demersul nostru, înregistrat la Ministerul Finanțelor/Comisia Națională de Schimb Valutar, își propune să clarifice din punct de vedere legislativ și fiscal desfășurarea activităților din zona criptomonedelor. Ne dorim ca moneda care stă la baza One Ecosystem să fie prima autorizată în România, confirmand astfel interesul investitorilor pentru această platformă inovativă de e-commerce’’, a declarat Cristi Călina, reprezentantul companiei.


Reteaua One Ecosystem este o comunitate de business cu peste 4,7 milioane de membri în întreaga lume care folosește moneda digitală One drept etalon financiar pentru achiziția de produse și servicii prin intermediul platformei de e-commerce DealShaker.com.


Toate tranzacțiile din interiorul platformei cât și celelalte servicii conexe beneficiază de standardul KYC, One Ecosystem  și partenerii săi având tot timpul la dispoziție informații exacte privind tranzacțiile desfășurate, în conformitate cu legislația economico-financiară la nivel european.


Criptomoneda One nu poate fi convertită, în acest moment, în monedă fiduciara și nici într-o altă criptomonedă, rolul ei fiind doar de instrument de fidelizare și susținere a comunității de business.


Solicitarea a fost înregistrată la Ministerul Finanţelor, Biroul de informare publică cu nr. 659238/2021 și a primit deja un răspuns.


,,Autoritățile ne-au informat, oficial, că legislația în vigoare în curs de definitivare și că acest lucru se va întâmpla în cel mai scurt timp posibil. Adresa confirmă, totodată, faptul că suntem prima entitate care face aceste demersuri în România. Ne dorim să accelerăm acest demers, iar România să devină un etalon de reglementare şi bune practici, în acest domeniu, la nivel european’’, a mai declarat Călina.


One Ecosystem România organizează, pe 1-3 octombrie, la Braşov, prima Conventie Naţională a investitorilor din comunitatea de business. La eveniment sunt aşteptaţi câteva sute de oameni de afaceri din România şi alte 12 ţări, scopul summit-ul fiind acela de a discuta despre schimbările fundamentale prin care trece economia, despre digitalizarea business-urilor, despre platformele de e-commerce şi blockchain. Detalii complete sunt disponibile pe fantasticglobalteam.ro.


 


.

Cuvinte cheie:  One Ecosystem România  monedă digitală  Ministerul Finanțelor  Comisia Națională de Schimb Valutar   

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.