Prima drumeție: cum te pregătești pentru a preveni incidentele

27 iunie 2022, 12.16 - Social  

București - 27 iunie 2022 -

Planifici prima ta drumeție montană și îți dorești să fii cât mai puțin expus în fața unor incidente neplăcute? Recomandările de mai jos vizează o serie de aspecte importante pentru orice nivel de experiență și sunt foarte simplu de pus în practică.


Calitatea produselor pentru drumeții achiziționate, dar și modul în care te comporți pe traseu, contribuie semnificativ la evitarea unor situații-limită, pe care nu le experimentezi în fiecare zi. Așadar, iată cum te pregătești pentru prima ta ieșire în aerul tare de munte:


Echipează-te corespunzător și cunoaște specificul traseului


Află cât mai multe informații despre datele tehnice ale traseului pe care ți-ai propus să mergi: lungimea acestuia, durata de parcurgere, nivelul de dificultate, sursele de apă disponibile în proximitatea acestuia, prezența animalelor sălbatice în zonă.


De asemenea, este indicat să consulți estimările meteo pentru perioada respectivă, deoarece vremea rea poate avea un impact negativ major asupra percepției tale față de traseu, în cazul în care nu ai experiență pe munte.


Asigură-te că ai la îndemână apă și alimente suficiente pentru o astfel de ieșire și că ești echipat corespunzător. La munte, sunt obligatorii următoarele elemente de echipament:


bocancii pentru drumetie cu talpă aderentă și material impermeabil;


hainele tehnice din material sintetic, ce asigură confort termic și respirabilitate;


pelerina de ploaie sau o jachetă impermeabilă, ideale pentru variații termice;


crema cu factor de protecție UV, deoarece soarele este mai puternic decât ai crede;


bețele de trekking, utile pentru a te bucura de mai multă stabilitate pe traseu;


frontala, accesoriu deosebit de important în condiții de vizibilitate redusă;


ochelarii de soare cu lentile polarizate, în cazul porțiunilor de traseu fără umbră etc


Învață cum să reacționezi în prezența animalelor sălbatice


Este indicat să nu te îndepărtezi de traseele marcate corespunzător și să faci cât mai mult zgomot pe traseu, astfel încât animalele să se îndepărteze de locul în care te afli. În cazul în care ajungi în aria lor vizuală, încearcă să nu faci mișcări bruște și fii cât mai vocal posibil.


Îndepărtează-te de acestea cu spatele, prin pași mici, încercând să eviți contactul vizual. În cazul în care ai la îndemână un produs alimentar, scoate-l cu grijă din rucsac și lasă-l pe o suprafață vizibilă, pe măsură ce te deplasezi cu spatele față de animal.


De cele mai multe ori, animalele sunt atrase de spațiile populate din cauza lipsei de resurse alimentare, însă este posibil și contextul în care poți fi perceput ca fiind un posibil pretendent teritorial. Asigură-te că te retragi cu fața la acestea, adoptând o poziție ușor ghemuită.


Informează-te asupra modului în care se acordă primul ajutor


Pentru a reduce pe cât de mult posibil efectele unei traume fizice, sau ale unui eveniment medical neprevăzut, ia cu tine pe munte un kit de prim ajutor, vital în asistența oferită suferinzilor, până la stabilizarea lor, sau până la venirea salvatorilor.


Este indicat să cunoști noțiunile de bază pentru acordarea de prim ajutor, iar în acest sens, poți accesa oricând un tutorial video, disponibil online. Viteza de răspuns este crucială pentru viața unei persoane aflate în suferință, de aceea, intervenția corectă în caz de stop cardio-respirator sau AVC poate contribui la salvarea vieții sale.


Dacă nu știi cum să acorzi primul ajutor, formează numărul unic de urgență 112, acolo unde semnalul îți permite acest lucru. De altfel, este ideal ca, înainte de a pleca la pas pe traseu, să anunți prezența ta în regiunea respectivă, la punctul Salvamont din zonă.


Sfaturile pe care ți le-am oferit astăzi au rolul de a te pregăti pentru anumite scenarii ce se pot dezvolta în timp real pe traseu, astfel încât să reacționezi prompt și în cunoștință de cauză. Așadar, ține cont de toate aceste recomandări esențiale și bucură-te la intensitate maximă de prima ta drumeție montană.


.

Cuvinte cheie:  vacanta  drumetie 

Imagini

Prima drumeție: cum te pregătești pentru a preveni incidentele

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.