DLA Piper lansează un ghid pentru sprijinirea refugiaților ucraineni în România

19 iulie 2022, 03.02 - Afaceri  

Bucuresti - 19 iulie 2022 -

18 iulie 2022 – În cadrul programului „Know Your Rights in Romania”, o echipă de avocați români din biroul DLA Piper local a elaborat un ghid pentru a sprijini refugiații ucraineni în clarificarea diferitelor aspecte ale sistemului juridic românesc și înțelegerea drepturilor pe care le au. Publicarea acestui ghid completează un seminar de o zi pe aceeaşi temă, organizat de biroul companiei din București alături de echipa juridică a Oracle EMEA și în colaborare cu Agenția ONU pentru Refugiați, Consiliul Național pentru Refugiați din România și Forumul Român pentru Refugiați și Migranți.


 


Ghidul, conceput pentru a ajuta refugiații ucraineni să se stabilească în România, conține informații despre modul în care se accesează piaţa muncii, se obţine cazare, acces la educație și cum trebuie înţeles sistemul juridic românesc. Este cea mai recentă iniţiativă din seria Know Your Rights a companiei, un program de educație juridică dezvoltat de DLA Piper în scopul oferirii asistenței juridice atât de necesare refugiaților și solicitanților de azil care se stabilesc în România. Know Your Rights urmărește să sprijine solicitanții de azil și refugiații, să ajute la integrarea acestora, să susțină interesele lor și să urmărească obiective profesionale și personale. Alte ediții vor avea loc pe parcursul anului 2022 în Polonia, Ungaria, Italia, Portugalia și Germania.


 


Cian O'Brien, Policy Officer, UNHCR: „Observăm că, urmare a prezenţei celor 80.000-90.000 de refugiați ucraineni în România în acest moment, există mult interes pentru acest subiect. Și cred că seminarul de astăzi a fost incredibil de util în informarea oamenilor despre drepturile lor, despre cum pot accesa piața muncii sau înființa propriile afaceri. Felicit DLA Piper pentru toate eforturile depuse în acest sens și așteptăm cu nerăbdare să lucrăm împreună pentru a ajuta oamenii să aibă acces la piața muncii în lunile și anii următori.”


 


Amalia Muşat, Counsel şi coordonator pro bono DLA Piper: „Mă bucur că astăzi, împreună cu colegii mei, am avut ocazia să sprijinim şi să consiliem comunitatea ucraineană din Bucureşti. Acesta a fost un eveniment uimitor, axat pe aspecte ce ţin de cum se trăiește și se lucrează în România. Seminarul a generat o energie deosebită și a oferit o mulțime de informații participanților noștri. În continuare, sperăm să putem organiza un alt seminar.”


 


Echipa DLA Piper din Bucureşti care a participat la seminar i-a inclus pe Amalia Muşat, Elena Monica Preoţescu, Florin Ţineghe, Diana Năcuţă, Elena Zoiţa Noemi Popa, Cristina Popescu şi Daniel Secărea; cu mulțumiri speciale Anei Maria Voicu, Cameliei Chiricescu, Gabrielei Petrea și Simonei Bianca Pascu din echipa juridică a Oracle pentru contribuția lor.


 


Mai multe informații și linkul de descărcare pentru broșură pot fi găsite pe site-ul DLA Piper: https://www.dlapiper.com/en/austria/news/2022/07/dla-piper-launches-guide-to-support-ukrainian -refugiati-in-romania/.


 


Despre DLA Piper


Cu peste 90 de birouri complet integrate, în peste 40 de țări din întreaga lume, DLA Piper este o companie globală de business law care îşi propune să vină în întȃmpinarea nevoilor de performanţă juridică profesională ale clienților din întreaga lume. Biroul DLA Piper din București oferă sprijin clienților săi prin intermediul unei echipe de peste 50 de avocați și consultanți fiscali cu experienţă internațională, capabili să abordeze probleme juridice și economice complexe, atât trasnsfrontaliere cât și locale, acoperind 10 sectoare de afaceri, printr-o abordare integrată a practicilor. dlapiper.com


 


Contact


Daniel Secărea, Marketing & Business Development Specialist, DLA Piper, +40 372 155 823, daniel.secarea@dlapiper.com


Titus Percea, Senior Marketing Manager, DLA Piper, +40 372 155 864, titus.percea@dlapiper.com


 


 

titus.percea@dlapiper.com
daniel.secarea@dlapiper.com

https://www.dlapiper.com

Cuvinte cheie:  Refugiati Ucraineni  DLA Piper 

Imagini

DLA Piper lansează un ghid pentru sprijinirea refugiaților ucraineni în România

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.