MONTE BANATO: ”Cu soluțiile Senior Software, problemele au început să dispară, așa, ca și când folosești o pastilă care îți ia durerea cu mâna”

02 septembrie 2022, 04.53 - Afaceri   IT&C   Ştiinţă / Cercetare  

București - 02 septembrie 2022 -

 Pangram, producătorul pastelor Monte Banato, și-a optimizat întreaga afacere cu suita de sisteme integrate pentru managementul afacerii, de la Senior Software. Compania a soluționat multiple provocări, cu care se confruntă și alte afaceri din România, obținând control crescut asupra costurilor și cash-flow-ului, acuratețe crescută a datelor, viteză mai mare de lucru și o gestionare mult mai eficientă a resurselor utilizate în producție și distribuție.


Monte Banato, liderul pieței de paste făinoase cu ou din România, a înregistrat o listă lungă de beneficii, folosind sistemele integrate Senior Software, perfect adaptate particularităților de business ale companiei. Cu o cifră de afaceri de peste 10 milioane de euro, Pangram produce zilnic 40 de tone de paste și 2,5 tone de sărățele și a reușit în ultimii ani să crească operativitatea pe toate segmentele de business datorită proceselor integrate și conectate.


Monte Banato a început în urmă cu 4 ani să folosească un pachet de soluții furnizate de Senior Software, simplificând astfel activitatea și eliminând problemele majore din companie. Pachetul, prin care compania a continuat să obțină rezultate remarcabile, este format din: SeniorERPsoft


ERP pentru managementul integrat al resurselor, SeniorVisualBI – soft BI pentru raportarea și analiza datelor și SeniorSFAsoft SFA pentru managementul agenților de vânzări. Urmărirea planului și calculul costurilor de producție, colectarea și transmiterea comenzilor, facturarea și rezervarea stocului și gestionarea bugetelor de marketing sunt doar o serie de procese optimizate.


”În procesul de urmărire a planului de producție, prin rapoarte personalizate din ERP, reușim să economisim undeva la 2 ore pe zi cu ușurință, orice informație fiind la distanță de câteva secunde. SFA ne aduce marele avantaj de a fi o soluție integrată cu ERP. Integrarea soluțiilor presupune o funcționalitate în timp real, iar problemele de erori apărute în comunicare dispar complet. Echipa noastră de vânzări are acces rapid la tot ce înseamnă stocuri, bugete. Totul se întâmplă în timp real, inclusiv transmiterea comenzilor.


Soluția Business Intelligence o folosim pe două direcții, pe zona de vânzări și pe cea de financiar. Avem posibilitatea să urmărim efectele promoțiilor pe care le lansăm, să gestionăm bugetul de promoții și să vedem în ce măsură se consumă acele bugete. Pe partea de financiar lucrurile s-au simplificat incredibil de mult. Datorită automatizării, tot ce înseamnă raportare lunară către grup se întâmplă într-un timp mult mai scurt, nu mai discutăm de zile, ci de ore”, a spus Liviu Semenescu, Director General Pangram.


Provocările din afacerea Monte Banato, soluționate cu sistemele Senior Software


Înainte de a implementa sistemele Senior Software, principala problemă a producătorului o reprezenta faptul că vechiul soft ERP nu prezenta perspective de dezvoltare și cauza probleme în ceea ce privește reconcilierea datelor, acuratețea informațiilor lăsând foarte mult de dorit. Echipa Monte Banato era nevoită să realizeze în permanență calcule și să lucreze cu diferite fișiere în Excel, începând de la producție și până la logistică și financiar, iar informațiile nu se aliniau sau lipsea posibilitatea de gestionare a acestora în vechiul sistem pentru managementul resurselor.


Totodată, gestionarea mijloacelor fixe, a amortizărilor, nu era posibilă până la înlocuirea softului anterior cu SeniorERP. Lipsa vizibilității asupra stocurilor și asupra producției programate, a posibilității de previziune în achiziție, dar și producerea de erori umane și un volumul crescut de cantități comandate de către clienți și nelivrate, erau alte probleme întâmpinate de Pangram. Un alt aspect ce cauza dificultăți în companie îl reprezenta utilizarea de soluții software de la furnizori diferiți, fiind necesară interconectarea sistemelor, fapt ce cauza numeroase probleme precum generarea unor prețuri greșite sau aplicarea unor promoții în mod defectuos.


”Cu soluțiile integrate Senior Software, problemele au început să dispară, așa, ca și când folosești o pastilă care îți ia durerea cu mâna. Lista de beneficii este destul de lungă și se tot lungește pe zi ce trece. Avem beneficii pe toate segmentele și la toate nivelurile.


Un beneficiu important, adus de soluțiile software, l-a reprezentat scăderea la aproape zero a cantităților solicitate de clienți și nelivrate. Modul de operare în sistem înlătură erorile umane, iar optimizările sunt atât pe partea de vânzări și țin de forța de vânzare, care are o imagine imediată asupra stocurilor, cât și pe partea de logistică și de programare a producției. Pe zona de aprovizionare putem face previziuni de achiziție. Înainte, existau întârzieri în urmărirea evoluției costurilor și aveam un delay de o lună în a actualiza prețul de producție, iar în prezent totul se întâmplă în timp real și avem o imagine imediată asupra variațiilor, fiind un plus în special în timpii de reacție. Începând cu 2021 a venit acest tăvălug al creșterii costurilor de producție, tăvălug care acum se poate urmări în timp real. Ultimele beneficii țin de partea de bugetare, de închidere a unei luni și de P&L, unde vezi imediat ce costuri nu ți-au fost facturate”, a completat Liviu Semenescu.


 Producătorul pastelor Monte Banato a început colaborarea cu Senior Software datorită pachetului complet de soluții integrate de business, de care dispune furnizorul. Alte aspecte apreciate vizează flexibilitatea furnizorului față de alți provideri, dedicarea pentru dezvoltarea sistemelor în raport cu necesitățile afacerilor din România și implementarea rapidă a soluțiilor. Planurile de viitor ale producătorului urmăresc dezvoltarea companiei și extinderea colaborării cu Senior Software. Beneficiile și schimbările înregistrate de echipa Pangram, în urma utilizării soluțiilor Senior Software, sunt detaliate în studiul de caz video realizat în cadrul companiei.


Despre Pangram – Monte Banato


Pangram a adus pentru prima dată, pe piața din România, conceptul de paste făinoase cu ou. Fondată în 1994, afacerea a devenit cunoscută prin brandul Monte Banato. Activitatea companiei se axează pe producția și distribuția de paste făinoase și sărățele din brandul Monte Banato, dar și pe distribuția de produse din brandurile italiene Colussi, Misura și Agnesi. Piața de desfacere a activității Pangram se extinde în toată România și în toate rețelele multinaționale.


Despre Senior Software


Senior Software este unicul furnizor de sisteme software din România cu un pachet complet de soluții integrate. Fondată în 2003, compania a realizat peste 450 de implementări de succes, utilizând cele mai noi tehnologii. Senior Software a început activitatea cu o singură divizie, iar în prezent dispune de 7 divizii prin care implementează sisteme intuitive de tip ERP, BI, SCM, MES, E-commerce și Hardware. Compania își desfășoară activitatea în cinci locații din România (București, Constanța, Cluj, Iași, Timișoara) cu o echipă formată din peste 180 de angajați.

.

Cuvinte cheie:  Pangram  Monte Banato  Senior Software.  

Imagini

MONTE BANATO: ”Cu soluțiile Senior Software, problemele au început să dispară, așa, ca și când folosești o pastilă care îți ia durerea cu mâna”
MONTE BANATO: ”Cu soluțiile Senior Software, problemele au început să dispară, așa, ca și când folosești o pastilă care îți ia durerea cu mâna”
MONTE BANATO: ”Cu soluțiile Senior Software, problemele au început să dispară, așa, ca și când folosești o pastilă care îți ia durerea cu mâna”

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.