Franciza Leonidas, tradiție și rafinament

28 septembrie 2022, 12.09 - Afaceri   Social  

București - 28 septembrie 2022 -

Franciza Leonidas, cu o prezență internațională remarcabilă și două decenii de existență în România, continuă expansiunea la nivel național. Ciocolateriile premium sunt acum la îndemâna tuturor celor care își doresc o afacere profitabilă și testată în mii de locuri de pe planetă.


Jolyon Salvadore M'Bei, care a adus afacerea în România și a deschis prima ciocolaterie în 2001, pe strada Doamnei din București, spune că dorește să găsească noi parteneri în special în orașele Arad, Baia Mare, Cluj, Iași, Oradea, Pitești și Timișoara.


Directorul firmei M’B Busines își amintește că inaugurarea primului magazin a fost făcută când încă România nu era în Uniunea Europeană, motiv pentru care a fost nevoit să treacă peste multe probleme pentru a aduce produsele din Belgia. Ulterior, lucrurile s-au schimbat iar numărul francizaților a început să crească. Acum, este simplu să deschizi o franciză Leonidas mai ales că, spre deosebire de alte sisteme, nu are taxe sau redevență. Nu este necesar nici măcar o experiență de afaceri. Jolyon M'Bei se dă exemplu și spune că nici el nu avea experiență când a început relația cu compania, dar acum, după 20 de ani, a căpătat o expertiză pe care poate să i-o împărtășească francizatului, care face un stagiu în magazin. Nu este nimic complicat. Noul venit vede cum se ambalează ballotin-ul, cum se așează pralinele, învață care sunt principiile de bază.


De curând, compania a organizat și cursuri online, Leonidas Academy, care îți arată ce trebuie să faci într-un magazin, de la A la Z, a explicat masterfrancizatul Leonidas.


Magazinele deschise până acum și care nu au mers au fost deschise de persoane care au crezut că e suficient să ia un magazin, să arunce acolo un vânzător și totul va merge de la sine. Am avut, de exemplu, oameni de afaceri care au vrut să găsească un hobby pentru soție. Astfel de afaceri nu au mers niciodată”, precizează Jolyon M'Bei.


Acesta a adăugat că francizații au doar obligația să achiziționeze produse prin reprezentantul Leonidas România și Republica Moldova. El a ținut să precizeze, însă, că aceasta nu este o afacere în care să investești și să începi să câștigi de a doua zi. Trebuie știut că firma mamă nu ia toate deciziile pentru fiecare francizat în parte, dar există principii care trebuie respectate întocmai, cum ar fi prospețimea produselor sau aranjarea magazinului. Pe de altă parte, managementul unității este responsabilitatea celui care a intrat în business.


Condițiile obținerii francizei Leonidas


Multora nu le vine să creadă când le spun că franciza Leonidas e gratis, nu există taxă de intrare. Nu se percepe niciun comision pe vânzări. Noi, ca reprezentanți, avem un mic adaos comercial pe ciocolata pe care o vindem revânzătorilor. Este o taxă mică, e avantajos pentru noi când avem mai mulți reprezentanți”, declara recent Jolyon M'Bei.


El a explicat că a fost conceput, cu rigurozitate, un caiet de sarcini care trebuie respectat. Astfel, pe pereți trebuie să existe două  culori, respectiv alb-crem și maro, care reprezintă pralina de bază a companiei, celebra Manon Café. Totodată, și mobila trebuie să respecte un design specific. Pe baza instrucțiunilor, noul partener face un desen 3D care va fi trimis la Leonidas, iar cei de aici trebuie să îl accepte. Abia după aceea poate începe executarea lucrărilor. De asemenea, firma mamă trebuie să mai accepte amplasarea magazinului și planul de business.


Trei concepte de ciocolaterie, bine gândite


Jolyon M'Bei spune că cele trei concepte au fost bine gândite. Investiția este strict legată de amenajarea magazinului, de stocul de produse și de ambalaje. Leonidas are trei concepte disponibile iar investiția este condiționată de dimensiunea afacerii pe care dorește să o dezvolte francizatul. Primul concept este Leonidas Standard, pentru care este recomandat un spațiu de 30-35 mp. Al doilea este Leonidas Chocolate & Cofee, cu un spațiu minim recomandat de 50-60 mp. Al treilea concept este Leonidas Shop in Shop, care înseamnă o insulă într-un centru comercial sau un corner. Investiția de start este estimată între 15.000 și 30.000 de euro.


România, o piață importantă pentru rețeaua Leonidas


În cele două decenii de existență, Leonidas România a devenit una dintre cele mai importante piețe naționale ale companiei, iar acum, afacerea a pornit și în Republica Moldova. ”Când am început să funcționăm, pentru cei de la Leonidas eram ca și inexistenți. Acum însă, datorită a ceea ce am construit noi, cei doi masterfrancizați, lucrurile s-au schimbat. Cu excepția Benelux și a Franței, am devenit cea mai important piață a lor. Suntem, cred, chiar și deasupra Greciei ca vânzări, ori aceasta este țara de proveniență a familiei Kestekides, fondatoarea și încă deținătoarea companiei Leonidas”, a conchis Jolyon M'Bei.

.

Cuvinte cheie:  Franciza  Leonida  ciocolata  Jolyon Salvadore M'Bei 

Imagini

Franciza Leonidas, tradiție și rafinament
Franciza Leonidas, tradiție și rafinament

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.