Gamblerii români consideră jocurile de noroc o sursă de divertisment

05 octombrie 2022, 12.59 - Afaceri   Social  

București - 05 octombrie 2022 -

Jucătorii români – curioși și dornici de distracție


Majoritatea românilor (61%) care au practicat cel puțin o dată jocuri de noroc consideră industria gamblingului o sursă de divertisment, relevă un studiu despre percepția românilor cu privire la jocurile de noroc realizat de Institutul Român de Evaluare și Strategie (IRES), la comanda Asociației Organizatorilor de Sloturi – Romslot, Asociației Organizatorilor de Jocuri de Noroc – Rombet și a Patronatului Organizatorilor de Pariuri din România - Romanian Bookmakers.


Jocurile de noroc au o incidență scăzută în rândul populației și reprezintă una dintre preferințele terțiare ale românilor. Pentru gambleri, jocurile de noroc sunt văzute, dincolo de curiozitate, și ca o sursă de distracție”, afirmă Dan Jurcan, directorul de cercetare al Institutului Român de Evaluare și Strategie (IRES).


Potrivit studiului Percepția românilor cu privire la jocurile de noroc, 1 din 5 români cu vârsta peste 18 ani a jucat în ultimul an un tip de joc de noroc.


Gamblerii privesc activitatea de jocuri de noroc preponderent ca pe o sursă de distracție (61%) și doar 9% dintre ei o consideră o sursă de venit, iar 20% o combinație între venit și distracție.


“Aproape un sfert dintre români au practicat cel puțin o dată jocuri de noroc. Aceasta este realitatea relevată de cercetarea sociologică. Însă aspectul cel mai interesant al studiului îl reprezintă faptul că românii încep să vadă industria jocurilor de noroc ca pe o sursă de entertainment, lucru îmbucurător pentru că este în concordanță și cu poziționarea în multe țări din Europa cu istorie în domeniu. De la aceste premise trebuie să pornim când vorbim despre gambling”, declară Sorin Georgescu, președintele Asociației Organizatorilor de Sloturi – Romslot.


Un aspect important al studiului îl reprezintă faptul că cei mai mulți dintre jucători sunt ocazionali, 65% dintre ei jucând între o dată și cinci ori pe an, iar motivația principală o reprezintă curiozitatea (42%).


Datele sociologice evidențiază faptul că jocul de tip Loto se află pe primul loc (16%) în preferințele jucătorilor.


Profilul jucătorului în cifre, dincolo de mituri


Profilul jucătorului de jocuri de noroc se conturează astfel: bărbat, sub 35 de ani, studii și venituri medii.


De cele mai multe ori, despre industria jocurilor de noroc se vorbește în clișee, prejudecăți, etichete, mituri. Poate cel mai important aspect al studiului este acela că reușește să elimine multe dintre miturile asociate cu jocurile de noroc, fie că vorbim de aspecte precum tipul de joc, frecvența, educația sau veniturile jucătorului. Avem un profil al jucătorului care ne arată că focusul nu este pe câștig, ci mai degrabă pe experiență”, susține Dan Ghiță, președintele Asociației Organizatorilor de Jocuri de Noroc – Rombet.


Românii – interesați să economisească pentru vremuri grele


În cazul ipotetic în care ar avea la dispoziție 5.000 lei, aproape 80% din români ar prefera să economisească această sumă pentru vremuri mai grele. Doar 2% dintre români ar prefera să practice jocuri de noroc.


„Importanța acestui studiu este cu atât mai mare cu cât cele mai recente date cu privire la percepția românilor față de industria jocurilor de noroc erau din 2016. Industria avea nevoie de o analiză la zi, actualizată în concordanță cu evoluția societății, a tehnologiei, cu schimbarea percepțiilor, a paradigmelor din domeniu. Credem că, pornind de la aceste date, industria poate să își contureze o strategie coerentă, cu accent pe responsabilitate”, declară Liviu Popovici – președintele Patronatului Organizatorilor de Pariuri din România - Romanian Bookmakers.


Studiul Percepția românilor cu privire la jocurile de noroc a fost realizat de Institutul Român de Evaluare și Strategie (IRES), în perioada 9 - 21 martie 2022, la inițiativa Asociației Organizatorilor de Sloturi – Romslot, Asociației Organizatorilor de Jocuri de Noroc – Rombet și a Patronatului Organizatorilor de Pariuri din România - Romanian Bookmakers.


Despre Industria jocurilor de noroc


Jocurile de noroc reprezintă o activitate de divertisment legală, riguros reglementată, care asigură 45.000 de locuri de muncă. Industria jocurilor de noroc este un important plătitor de salarii, taxe și impozite, cu taxe directe și indirecte de aproximativ 1 miliard de euro plătite anual la bugetul de stat, în perioada pre-pandemică, și un grad de colectare de peste 98%.


La nivelul anului 2021, cuantumul taxelor achitate de către organizatorii de jocuri de noroc a fost de aproximativ 700 de milioane de euro.


Pentru mai multe detalii despre industria jocurilor de noroc poate fi accesat site-ul RomSlot | Adevărul despre Gambling (adevaruldespregambling.ro).


Despre IRES


Înființat în 2009, Institutul Român pentru Evaluare și Strategie – IRES activează pe piața de cercetare din România și funcționează ca un think tank independent, o parte dintre studiile și proiectele dezvoltate fiind dedicate optimizării politicilor publice în diferite domenii ale societății românești. IRES este membru al ESOMAR (European Society for Opinion and Marketing Research).

.

Cuvinte cheie:  Gamblerii români  jocuri de noroc  IRES  Sorin Georgescu  Romslot  Rombet 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.