Cum te ajută soluțiile de ventilatie inteligentă să crești eficiența energetică a spațiilor industriale, rezidențiale și comerciale

14 octombrie 2022, 11.43 - Afaceri   Social   Tehnologie  

București - 14 octombrie 2022 -

Accentuarea crizei energetice europene și necesitatea scăderii amprentei de carbon, la nivel global impune administratorilor de clădiri, indiferent de natura lor, să găsească noi metode de creștere a eficienței energetice. Decidenții politici de la nivel european recomandă în prag de iarnă economia severă de energie – mai puțină căldură în calorifere, duș cu apă abia călduță și mai puține becuri aprinse. Eficientizarea energetică a clădirilor publice (școli, spitale, administrații publice), de birouri, comerciale, industriale și chiar rezidențiale se poate realiza și prin investiții în automatizarea ferestrelor. Aceste soluții inovative ajută la scăderea costurilor de încălzire pe timp de iarnă sau de răcire a spațiilor vara, fără a face rabat de la confort.


Trăim într-un context complicat, în care trebuie să facem tot ce putem ca să scădem factura la energie și să reducem emisiile de carbon. Însă, la fel de importantă este și calitatea aerului pe care o respirăm, precum și starea noastră de bine”, subliniază Octavian Fanea, CEO KADRA. Ferestrele automate – independente sau integrate într-un sistem inteligent – reprezintă o soluție prin care ne păstrăm confortul și în același timp ne apropiem de dezideratul de eficiență energetică nZEB (Nearly Zero Energy Buildings)”, mai spune CEO-ul KADRA, companie românească specializată în soluții integrate de automatizare și management al accesului, cu o experiență pe piața de profil de aproape 30 de ani.


Ventilația inteligentă crește confortul și scade factura


La nivel de companie, suntem foarte interesați de gestionarea ventilației naturale în spații cu densitate mare de populație. S-au făcut investiții în acest sens, nu foarte importante și orientate mai mult spre spațiile de birouri și cele comerciale. Însă, copiii noștri au la fel de multă nevoie să învețe în clădiri cu sistem de ventilație automatizată, care, de altfel, au avantaje majore evidente și dacă sunt utilizate în sistemul sanitar”, mai spune Octavian Fanea.


Ventilația inteligentă presupune conectarea ferestrelor la o unitate de control, un sistem integrat cu diferite scenarii de deschidere. Unitatea primește date de la senzori multipli: de temperatură, ploaie, vânt, concentrație periculoasă a dioxidului de carbon etc. Informațiile sunt analizate și în funcție de acestea se comandă închiderea sau deschiderea parțială sau totală a ferestrelor.


Sistemele automatizate pentru ferestre aduc o serie de beneficii importante, între care:


·       Economie între 10% și 21% la factura de energie electrică;


·       Calitate superioară a aerului respirat cu efect imediat asupra sănătății și calității vieții, dar și a productivității;


·       Credite suplimentare pentru certificarea Green Building (între 3% și 11% pondere în punctajul general al construcției);


·       Mai multă siguranță în caz de incendiu, pentru că, pe lângă ventilația naturală, ferestrele automatizate au rol important și în desfumare.


După doi ani de pandemie de coronavirus realizăm mai clar cât de importantă este calitatea aerului pentru menținerea sănătății și creșterea capacității de concentrare și productivității. În contextul actual, pentru confort și eficiență energetică sporită ne vom baza tot mai mult pe soluții inovatoare, precum automatizarea ferestrelor, care nu este un lux, ci o necesitate”, este opinia CEO-ului KADRA, companie care oferă soluții eficiente și complete de automatizare a ferestrelor. Abordând proiectele într-un mod holistic, KADRA aplică un model de business integrat, oferind soluții de la consultanță și proiectare, la execuție și mentenanță. „Este cazul unor spitale la care am implementat de la uși de salon, de săli de operație, radiologie etc la automatizări de ferestre, ventilație și sisteme automate de parcare pentru gestionarea fluxului de autovehicule. Unele spitale de stat au reușit chiar să atragă venituri suplimentare prin implementarea managementului automat al parcării. Iată cum tehnologia nu doar ne crește calitatea vieții, ci devine sursă de profit”, mai spune CEO-ul KADRA, Octavian Fanea.


Despre KADRA


Cu o experiență de 29 de ani, KADRA este singura companie din România care oferă soluții tehnice integrate de inginerie și management al căilor de acces. Fie că este vorba de soluții de automatizare a ușilor, porților și ferestrelor, de managementul parcărilor (Parkomatic) sau de sisteme automate de evacuare a fumului, KADRA inovează continuu, asigurând partenerilor săi servicii complete, de la consultanță până la proiectare, execuție și mentenanță, totul pentru sporirea confortului și sentimentului de siguranță.


Printr-un model de business integrat și know-how inovativ, KADRA este primul one-stop-shop care pune la dispoziție toate soluțiile și sistemele de acces pentru clădiri rezidențiale, industriale, pentru unități medicale,  spații urbane și locuințe individuale.


KADRA reinventează spațiul cotidian, pentru ca oamenii să se simtă confortabil, liberi și protejați. Primele plăți cu cardul sau opțiunea plății contactless cu smartphone-ul la stația automată de plată a parcării, primele lucrări de anvergură cu policarbonat din România, primele uși automate ermetice pentru sălile de operații sau cea mai mare și securizată parcare de tiruri nu doar din țară, ci și din Europa de Est sunt doar câteva dintre realizările de pe piața soluțiilor automate de acces de la noi din țară implementate cu succes de KADRA.


Fondată în 1993, compania KADRA înseamnă astăzi mii de proiecte finalizate de o echipă valoroasă de peste 90 de oameni care au atât know-how-ul, cât și deschiderea de a pune la dispoziția clienților experiența acumulată în timp.


Radu Opriș, Andreea Strugaru și Monica Sagmar cred că viitorul companiei pe care o dețin se va baza pe doi mari piloni: dezvoltarea soluțiilor în jurul conceptului de free-flow (circulație și acces liber) și o echipă cu competențe aprofundate, care va fi mereu pregătită să lucreze cu cele mai noi tehnologii din domeniu. 

.

Cuvinte cheie:  ventilatie inteligentă  KADRA  Octavian Fanea 

Imagini

Cum te ajută soluțiile de ventilatie inteligentă să crești eficiența energetică a spațiilor industriale, rezidențiale și comerciale
Cum te ajută soluțiile de ventilatie inteligentă să crești eficiența energetică a spațiilor industriale, rezidențiale și comerciale
Cum te ajută soluțiile de ventilatie inteligentă să crești eficiența energetică a spațiilor industriale, rezidențiale și comerciale

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.