„Împreună pentru oameni”, 13-19 noiembrie 2022, Craiova

15 noiembrie 2022, 04.57 - Afaceri   Social  

București - 15 noiembrie 2022 -

Campania „Împreună pentru oameni”, inițiată de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România, are ca scop oferirea de servicii și evenimente gratuite în domeniile medical, social și educațional.


Proiectul se derulează în perioada 13-19 noiembrie în Craiova și debutează cu un spital de campanie, amenajat în foaierul Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova. Sunt programate aproximativ 3000 de persoane pentru ecografii, consultații și analize gratuite în perioada 14-16 noiembrie.


Oferim consiliere medicală în 30 de cabinete. Cei înscriși pe site-ul www.dingrijapentrutine.ro vor beneficia, în limita locurilor disponibile, de consultații gratuite pentru specialitățile: cardiologie, dermatologie, ORL, oftalmologie, neurologie, urologie, diabet, nutriție și boli metabolice, gastroenterologie etc. Se vor efectua, de asemenea în limita locurilor disponibile, ecografii mamare, abdomino-pelvine, ecografii Doppler carotidian și membre inferioare, screening pentru hepatita B, osteodensitometrie etc.


În ziua de miercuri, 16 noiembrie, la ora 11:00 este programată o conferință de presă la Teatrul Național „Marin Sorescu”.


Dintre acțiunile care se vor desfășura în cursul săptămânii menționăm: donare de sânge, sprijin material pentru persoanele asistate social, servicii de taxi gratuit pentru persoanele cu dizabilități. În foaierul teatrului, pe lângă consultațiile medicale, seara vor avea loc prezentări medicale cu rol educațional și de conștientizare despre bolile frecvente cu impact medico-social important: bolile cardiovasculare, cancerul, accidentul vascular cerebral. Seminarele cu accent pus pe prevenție, vor fi susținute de personalități medicale cu reputație în zilele de luni și miercuri la ora 18:00 și marți la ora 17:00. Toate detaliile  despre  programele derulate pot fi vizualizate pe site-ul www.impreunapentruoameni.ro.


Tot în această perioadă, profesori universitari din România și Spania susțin, la Hotel Royal din Craiova, următoarele conferințe științifice: „Rațiune și credință în evoluția civilizației europene?”, „Lumini și umbre în lumea dreptului”, „De ce designul inteligent a fost exclus din abordarea științifică?”, „Cum să fiu o persoană de succes într-un mediu profesional volatil și imprevizibil?”


Ne concentrăm atenția și pe zona de adolescenți, iar în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean  Dolj,  asociațiile  partenere  vor  susține  în  școli  și  licee  din  orașul Craiova  seminare anti-adicții, pentru dezvoltare personală și orientare profesională, precum și împotriva delincvenței juvenile. Dintre instituțiile de învățământ în care se vor desfășura aceste prezentări motivaționale menționăm: Colegiul Național „Elena Cuza”, Colegiul Național „Frații Buzești”, Colegiul Național „Carol I”.


Dorința noastră de a ne implica din punct de vedere social se regăsește și în renovarea și igienizarea unui centru social ce aparține Direcției de Asistență Socială Craiova, un proiect realizat în colaborare cu Primăria Craiova. Voluntarii sunt prezenți în fiecare zi pentru amenajarea acestui spațiu.


O parte consistentă a echipelor de voluntari implicați în activitățile derulate, sunt adventiști practicanți, creștini care au adoptat un stil de viață sănătos, în armonie cu natura, cu legile ei și cu ultimele descoperiri științifice.


Adventiștii de ziua a șaptea sunt creștini dedicați în a-i ajuta pe oameni să înțeleagă Biblia, pentru a găsi în ea libertate, vindecare și speranță în Isus Hristos. Ei mărturisesc crezul creștin și cred că, în curând, Dumnezeu va triumfa în marea luptă dintre bine și rău. Adventiștii sunt o comunitate creștină dinamică, cu o populație internațională de circa treizeci și cinci de milioane de credincioși și aparținători, răspândiți în aproape toate țările lumii.


Din anul 1920, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea este cult recunoscut de statul român și prezintă oamenilor principii pentru o viață sănătoasă și plină de sens împreună cu speranța unei lumi mai bune, posibilă prin întoarcerea lui Isus Hristos pe pământ.


„Împreună pentru oameni” este o campanie organizată de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea în parteneriat cu Primăria Municipiului Craiova, Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova, Direcția de Sănătate Publică Dolj, Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor din România, Asociația Ridică-te și umblă, Asociația pentru Sănătate, Educație și Familie Filiala Oltenia, Asociația Serviciul Umanitar pentru Penitenciare, sponsori oficiali fiind Samsung Medical și Philips Medical, iar parteneri media Speranța TV și Radio Vocea Speranței.


Pentru mai multe detalii:


www.impreunapentruoameni.ro


www.dingrijapentrutine.ro


Petre-Daniel Niță – tel. 0745 347 263


Director departament Relații Publice


Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea – Conferința Oltenia

.

Cuvinte cheie:  Împreună pentru oameni  Biserica Adventistă  Radio Vocea Speranței 

Imagini

„Împreună pentru oameni”, 13-19 noiembrie 2022, Craiova
„Împreună pentru oameni”, 13-19 noiembrie 2022, Craiova

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.