Bridgestone aduce tehnologia ENLITEN® în motorsport, utilizând anvelope realizate din 63% materiale reciclate și regenerabile

06 septembrie 2023, 12.52 - Afaceri   Auto   Social  

București - 06 septembrie 2023 -

Bridgestone furnizează anvelope confecționate din negru de fum reutilizat, ulei reciclat, siliciu din coji de orez, și alte materiale reciclate și regenerabile, pentru echipele participante la Bridgestone World Solar Challenge (BWSC)*1.


Această inițiativă marchează prima dată când anvelopele Bridgestone echipate cu tehnologia ENLITEN® sunt utilizate în competițiile din motorsport.


Sprijinul acordat de Bridgestone pentru BWSC, dar și inițiativele sustenabile din motorsport pun în evidență valorile „Energie” și „Emoție” ale angajamentului Bridgestone E8.


Bridgestone anunță că va furniza echipelor participante la Bridgestone World Solar Challenge*2 (BWSC) anvelope create utilizând 63% materiale reciclate și regenerabile. Este prima dată când aceste anvelope, care utilizează noua tehnologie ENLITEN® a companiei, și care sunt concepute special pentru a face față provocărilor unice ale traseului de 3.000 de kilometri din Australia, sunt utilizate în competițiile de motorsport.


Bridgestone a depus întotdeauna eforturi pentru a susține siguranța în motorsport, unde șoferii sunt supuși în mod repetat unor condiții și situații extreme. Compania menține un nivel ridicat de mândrie și pasiune, precum și un angajament neîncetat în ceea ce privește evoluția tehnologiei, producției, logisticii, renumele brand-ului și dezvoltarea de talente prin intermediul motorsportului. În 2023, Bridgestone sărbătorește cea de-a 60-a aniversare a activităților sale din domeniul motorsportului și își menține angajamentul de a sprijini în mod sustenabil motorsportul global.


ENLITEN®: Noua tehnologie Bridgestone pentru design-ul anvelopelor premium în era vehiculelor electrice


Bridgestone a dezvoltat anvelope noi pentru BWSC 2023, dotate cu tehnologia ENLITEN®, noul concept de bază al companiei pentru proiectarea produselor. ENLITEN® ridică nivelul de performanță al anvelopelor tradiționale prin îmbunătățirea eficienței în materie de protecție a mediului, depășind, în același timp, cerințele clienților și ale pieței în ceea ce privește eficacitatea produsului. Prin atributele avansate de performanță ale tehnologiei ENLITEN®, Bridgestone se concentrează asupra creșterii valorii sociale și a valorii pentru clienți.


Anvelopele echipate cu tehnologia ENLITEN® furnizate către BWSC au fost concepute pentru a ajuta echipele să facă față cerințelor extreme ale evenimentului de 3.000 de kilometri, printre care rezistența redusă la rulare, uzura și greutatea. Bridgestone va personaliza anvelopele în funcție de nevoile echipelor pentru a demonstra noua tehnologie ENLITEN® și capacitățile excepționale ale anvelopelor. Bridgestone va dezvolta mai departe și livra anvelope echipate cu tehnologia ENLITEN® personalizate pentru clienți, prin intermediul motorsportului și al anvelopelor tradiționale.


Anvelopă BWSC, fabricată utilizând 63% materiale reciclate și regenerabile


Anvelopele furnizate de Bridgestone vor include o anvelopă cu un raport de materiale reciclate și regenerabile (MCN - Număr de Circularitate al Materialelor) de 63%, ceea ce reprezintă o îmbunătățire față de aproximativ 30%, ca în cazul evenimentului BWSC din 2019. Materialele reciclate și regenerabile utilizate în dezvoltarea acestor anvelope includ fibră organică reciclată, negru de fum reutilizat, substanțe chimice din cauciuc reciclat, ulei reciclat și material de întărire din oțel reciclat. În plus, anvelopele furnizate clasei cruiser au fost dezvoltate suplimentar, utilizând siliciu din coji de orez și negru de fum recuperat prin procesul de piroliză al anvelopelor utilizate.


Logistica de emisii reduse de carbon în transportul anvelopelor


Pentru expedierea anvelopelor destinate BWSC, Bridgestone a ales să colaboreze cu DHL, un furnizor de logistică de top care vizează zero emisii până în 2050. Prin utilizarea soluției GoGreen Plus*3 a DHL, transportul anvelopelor către BWSC va fi 100% neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon, prin utilizarea de combustibil marin sustenabil (insetting) și compensarea emisiilor prin intermediul creditelor de carbon VER Gold Standard (offsetting).


“Bridgestone își exprimă interesul pentru contribuția la un viitor mai durabil în motorsport la Bridgestone World Solar Challenge prin intermediul anvelopelor ENLITEN fabricate din 63% materiale reciclate și regenerabile, precum și prin inițiativele noastre colaborative cu cei din lanțul de aprovizionare. Vom demonstra noua tehnologie în condiții extreme”, a declarat Naotaka Horia, Director al Bridgestone Motorposrts. “În plus, în calitate de sponsor principal, așteptăm cu nerăbdare să ajutăm tinerii și mințile inovatoare ale inginerilor din diverse colțuri ale lumii să creeze tehnologii revoluționare în cadrul BWSC, care pot juca un rol important într-o societate a viitorului cu o mobilitate mult mai sustenabilă.”


Plasând sustenabilitatea în centrul managementului și afacerilor, Bridgestone se străduiește să își realizeze viziunea propusă pentru anul 2025, de a furniza valoare socială și valoare pentru clienți, fiind o companie bazată pe soluții durabile. BWSC joacă un rol unic în această călătorie, fiind o convergență între motorsport și soluții sustenabile pentru viitor.*4


BWSC evidențiază valorile „Energie” și „Emoție” ale angajamentului Bridgestone E8*5, care conturează angajamentul corporativ al Bridgestone pentru realizarea unei societăți în care mobilitatea este bazată pe emisii neutre de carbon (Energie), și pentru a inspira entuziasm și bucurie în lumea mobilității (Emoție).


*1 Bridgestone World Solar Challenge will takes place from Sunday, 22 October at Australi


For more information please refer to our Official Homepage


https://www.bridgestone.co.jp/bwsc/


Organizer Homepage


https://worldsolarchallenge.org/


2 Bridgestone supports 2023 Bridgestone World Solar Challenge teams


https://www.bridgestone.com/corporate/news/2023060501.html


*3 DHL GoGreen Plus Solutions


https://www.dhl.com/jp-ja/home/global-forwarding/products-and-solutions/gogreen-solutions.html


*4 2030 Long Term Strategic Aspiration


https://www.bridgestone.com/ir/library/strategy/pdf/ENG_lsa20220831.pdf


*5 Bridgestone E8 Commitment


Grupul Bridgestone a stabilit angajamentul său corporativ, “Angajamentul Bridgestone E8”, pentru a-și susțime viziunea: „Până în 2050, Bridgestone continuă să furnizeze valoare socială și valoare pentru clienți ca o companie de soluții sustenabile.” Acest angajament va servi ca ax al Grupului pentru gestionarea sa, și pentru a câștiga încrederea generațiilor viitoare. “Angajamentul Bridgestone E8” consta în opt valori unice Bridgestone care încep cu litera „E” (Energie, Ecologie, Eficiență, Extindere, Economie, Emoție, Ușurință și Împuternicire) pe care grupul se angajează să le creeze prin intermediul scopurilor și proceselor distincte Bridgestone, alături de angajați, societate, parteneri și clienți, pentru a ajuta la consturirea unei societăți durabile.


https://www.bridgestone.com/corporate/news/pdf/2022030101.pdf


Despre Corporația Bridgestone:


Bridgestone este lider global în producția de anvelope și produse de cauciuc bazându-se pe expertiza sa pentru a furniza soluții privind o mobilitate sigură și durabilă. Cu sediul în Tokyo, compania are aproximativ 130.000 de angajați la nivel global și desfășoară activități în peste 15 de țări și teritorii din întreaga lume. Bridgestone oferă o gamă diversificată de produse, inclusiv anvelope premium și soluții avansate susținute de tehnologii inovatoare, îmbunătățind modul în care oamenii din întreaga lume se deplasează, trăiesc, lucrează și se distrează.

.

Cuvinte cheie:  Bridgestone  ENLITEN  anvelope  BWSC  ENLITEN 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.