Clubul Fermierilor Români și FN „Cartoful” din România, participa la targul Potato Europe (Belgia)

07 septembrie 2023, 01.27 - Afaceri   Social   Agricultură  

București - 07 septembrie 2023 -

Clubul Fermierilor Români și Federația Națională „Cartoful” din România, reprezintă interesele fermierilor producători de cartof la Potato Europe (Tournai, Belgia) în cadrul celui mai important târg internațional dedicat industriei cartofului.


Romania este prezentă la târg datorită efortului și puterii producătorilor de cartofi din țara noastră. Această participare reprezintă o ocazie excelentă pentru a aduce în atenția publicului și a autorităților europene, provocările și oportunitățile sectorului cartofului la nivel național.


Anul acesta Clubul Fermierilor Români  și  Federația Națională „Cartoful” din România  au semnat un protocol de colaborare cu scopul de a susține fermierii și de a dezvolta un Plan Național Strategic al Cartofului, care să aducă beneficii semnificative sectorului.


În cadrul târgului Potato Europe, avem oportunitatea să aducem în prim-plan următoarele aspecte:


Importanța schimbului de bune practici în domeniul cercetării agricole, în principal, în scopul actualizării tehnologiilor aferente gestionării cartofului pentru sămânță;


Importanța investițiilor în cercetare, inovație și tehnologie în scopul creșterii productivității și competitivității fermierilor români din industria cartofului;


Promovarea practicilor agricole moderne și sustenabile specifice sectorului.


În ceea ce privește colaborarea dintre cele două organizații, enumerăm mai jos câteva dintre reușitele în privința reprezentării fermierilor cultivatori de cartofi din țara  noastră:


Alocări bugetare dedicate pentru sectorul de cartof în PNDR 2021-2022;


Acordarea unor ajutoare de minimis pentru susținerea sectorului, dar și un plan de acordare a unui ajutor de stat începând din 2024, care să contribuie la utilizarea de sămânță certificată autohtonă;


Alocarea unei măsuri de sprijin dedicată sectorului cartofului în cadrul PNS (valori de maximum 2.000.000 euro/proiect din care maximum 500.000 euro/proiect.


Clubul Fermierilor Români și Federația Națională „Cartofuldin România rămân angajate în susținerea fermierilor și a dezvoltării sectorului cartofului în România. Colaborarea noastră va continua să vizeze obiectivele comune de promovare a intereselor fermierilor și de dezvoltare a unei industrii a cartofului durabile și competitive.


În cadrul târgului Potato Europe standul țării noastre fost vizitat de în prima zi a evenimentului de vicepremierul Belgiei, dl David Clarinval, responsabil de domeniile agricultură și IMM-uri în guvernul federal belgian, care și-a manifestat aprecierea pentru prezența românească la  eveniment, cât și de Achim irimescu, Ministru plenipotențiar, Reprezentanța Permanentă a Romăniei pe lângă Uniunea Europeană, Bruxelles.


Despre Federația Națională „Cartoful” din România


Federația Națională ”Cartoful” din România este prima Federație din țară, înființată în anul 1991 de către fermieri și cercetători de la INCDCSZ Brașov, împreună cu stațiunile de cercetare aferente. Membrii federației sunt fermieri producători de cartof din toată țara, atât din zona tradițională de producere a cartofului, cât și din zonele de producere a cartofului extratimpuriu, timpuriu și de vară, procesatori de cartof și comercianți.


Federația Națională ”Cartoful” din România reprezintă procentual 100% din producătorii de cartof pentru sămânță, 90% din producătorii de cartof pentru industrializare și 55% din producătorii de cartof pentru consum, înregistrați la APIA.


Obiectivul principal al Federației îl reprezintă salvarea cartofului în România, cultură aflată în evident declin în ultimii ani, prin: creșterea competitivității, eficienței și profitabilității sectorului, precum și contribuția la securitatea alimentară a țării, pentru a asigura din producția proprie necesarul de consum intern al acestui aliment de bază.


Clubul Fermierilor Români


Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă este o asociație non-profit și non-guvernamentală a fermierilor din România. Clubul se bazează pe respectarea principiilor de neafiliere politică, transparență, management profesionist, orientare către rezultate concrete, cuantificabile.


Obiectivul principal al Clubului este să asigure implicarea activă a membrilor săi în procesul de consultare și elaborare a reglementărilor europene și naționale în domeniul agricol, cu scopul de a crește performanța fermierilor din România.


Membrii asociației sunt fermieri performanți care au modele de afaceri bazate pe inovație, tehnologie și ghidul de bune practici în agricultură, pentru creșterea competitivității și a valorii adăugate create în acest domeniu.


Potato Europe Ediția 2023


Potato Europe, târgul internațional dedicat industriei cartofului, este organizat la Kain, lângă Tournai, Belgia. de 4 parteneri în 4 țări diferite, după ce anterior a fost organizat în Franța, Țările de Jos și Germania Tărgul este dedicat industriei cartofului, iar vizitatorii profesioniști vor putea apela la experți în domeniul cultivării materialelor săditoare și a utilizării noilor tehnologii din domeniu.


Potato Europe este o oportunitate excelentă pentru orice companie care dorește să-și promoveze, la o scară largă și profesională, expertizași serviciile. Practic, acest eveniment se adresează profesioniștilor din industria cartofului, putând vizita următoarele zone expoziționale:


Târg tehnic de comerț: unde este reprezentat întregul lanț de producție de cartofi, pornind de la semințe de cartofi și până la  desfacere și procesare.


Câmp de prezentare: unde companiile pot prezenta cele mai recente rezultate ale cercetării în materie de cartof pentru sămânță, metode de fertilizare, sau produse fitosanitare.


Demonstrații: unde se pot vedea în acțiune de la combine de recoltat cartofi până la linii de depozitare, demonstrații practice de tehnici agricole cum ar fi: eliminarea alternativă a vrejului, controlul mecanic al buruienilor sau alte tehnici, în funcție de specificul țării expozante.

.

Cuvinte cheie:  fermieri  Potato Europe  Clubul Fermierilor Români  Federația Națională „Cartoful”  

Imagini

Clubul Fermierilor Români și FN „Cartoful” din România, participa la targul Potato Europe (Belgia)
Clubul Fermierilor Români și FN „Cartoful” din România, participa la targul Potato Europe (Belgia)
Clubul Fermierilor Români și FN „Cartoful” din România, participa la targul Potato Europe (Belgia)
Clubul Fermierilor Români și FN „Cartoful” din România, participa la targul Potato Europe (Belgia)

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.