Avem nevoie de simbolul din spatele lor, avem nevoie de energia care este înmagazinată acolo, pot fi vehicule care să ne ducă către cunoașterea de sine.
Silviu Dragomir este psihoterapeut, psihanalist jungian și editor. Licențiat în filosofie, a urmat programul de formare internațională al C.G. Jung-Institut din Zürich. Este membru al IAAP (International Association for Analytical Psychology) și analist acreditat al C.G. Jung-Institut. „Mijlocul vieții. Între echilibru și dezechilibru” este cartea sa de debut ca scriitor, o carte-mărturie și un ghid terapeutic în care abordează provocările întâlnite și confruntate la mijlocul vieții, atât personal, cât și în cabinetul terapeutic, alături de clienții săi.
1. „Mijlocul vieții” este o carte despre căutarea echilibrului interior la vârsta adultă. Un demers pe cât de profund, pe atât de aducător de sens existențial. Cum se reflectă în carte experiența dvs. personală?
Cartea este rezultatul atât al experienței personale, de viață și de terapeut, cât și al studiilor mele din ultimii ani, în special cele de la Institutul Jung din Zürich, pe care le-am finalizat cu o teză despre perioada de la mijlocul vieții. Însă ceea ce am trăit eu este pretextul, punctul de pornire al unui proiect care se vrea colectiv. Avem o structură psihică comună, fundamentele noastre sunt comune, iar provocările cu care ne confruntăm, în ciuda diferitelor nuanțe, sunt universale. Însă reacțiile noastre la aceste provocări pot fi diferite, pentru că intră în joc Eul. Acesta ne scoate la suprafață din inconștientul colectiv și ne diferențiază. De aceea, experiență mea personală poate fi unică, pentru că Eul îmi aparține. Dar dacă lărgim aria psihică a cercului, ea este parte și efect al unui tip de universalitate pe care îl numesc aici inconștient colectiv. În carte încerc să fac recurs la mitologie ca să susțin acest punct de vedere și pun alături experiența de viață, a mea și a unora dintre clienții mei, de cele ale unor personaje mitologice cum ar fi Oedip, Odiseu, Penelopa, Ariadna, Antoniu etc.
2. E „mijlocul vieții” una dintre cele mai importante perioade din viața unui om? De ce?
Da, cred că este una dintre cele mai importante perioade, dar fără a nega în vreun fel importanța celorlalte. Copilăria, în care se formează și dezvoltă psihicul, tinerețea, în care facem proiecte, ne alegem o meserie, ne construim o familie și vârsta a treia, care închide un ciclu de existență, toate își au importanța lor. Și atunci de ce „Midlife”? Poate pentru că este puntea între viață și moarte, atât fizic cât și simbolic, aduce și menține echilibrul sau totul se prăbușește. În funcție de atitudinea pe care o avem acum, procesul de individuare, cel în care devenim ceea ce suntem în esența noastră, în care putem conștientiza autenticul din noi, este asumat și integrat. Derularea acestuia în inconștient, fără știință Eului, poate avea efecte neplăcute, dureroase sau chiar tragice în viața de zi cu zi. Adică stagnare, regresie sau alunecarea în psihoză. În schimb conștientizarea acestui proces, este primul pas către transformare și dezvoltare.
3. De-a lungul carierei de editor, înainte de mijlocul vieții, v-ați gândit la scrierea unei cărți? Dacă ați cochetat cu idei în acest sens, care erau subiectele?
Tot timpul m-am gândit la scrierea de cărți. Încă din primii ani de școală. Am crescut ascultând povești, multe, foarte multe povești, așa că firesc, prima carte pe care mi-am dorit să o scriu a fost una de povești și povestiri. Am cochetat apoi cu ficțiunea, teatrul și poezia. Ca editor, am fost preocupat mai mult de nonficțiune, eseu, filosofie, psihologie.
4. Care a fost cel mai mare ajutor pe care l-ați primit de-a lungul traversării acestor momente de schimbare personală și profesională?
Am avut rădăcinile bine înfipte în viață socială, în exterior. O familie în mijlocul căreia m-am simțit acasă, o situația financiară care treptat a devenit stabilă, o meserie, cea de editor, care mi-a adus în permanentă satisfacții, prieteni buni cu care m-am bucurat adesea. Am fost norocos aici. Și asta a ajutat. Dar nu a fost niciodată suficient. Nu a exclus coborârea în interior și confruntarea care a avut loc acolo. De asemenea, analista mea a fost lângă mine când lupta era greu de dus și mă simțeam copleșit. Ca, de altfel, și profesorii și supervizorii mei.
Și, nu în ultimul rând, cărțile, autorii mari, mai mult sau mai puțin cunoscuți, m-au însoțit permanent și acolo am găsit întotdeauna ceva care să îmi fie de folos.
5. Care ar fi pașii care i-ar ajuta pe cei care se confruntă cu criza de la mijlocul vieții?
Primul pas ar fi conștientizarea. Să realizezi și mai ales să-ți asumi faptul că o etapă a vieții tale s-a încheiat și nu se mai poate întoarce, nu e ușor. Însă neacceptarea este urmată de stagnare sau chiar de regresie.
Apoi introspecția. Să cobori în interiorul tău și să stabilești un contact cu conținuturile care îl populează. Cum? Prin analiza viselor, imaginație activă, lucrul cu pensula sau creionul, cu nisipul, lutul, lemnul, meditație etc… Asta înseamnă renunțarea la vechea persona, confruntarea cu umbra și integrarea ei, descoperirea și legătura cu anima/animus și apropierea de Sine. În cele din urmă, descoperirea sensului, care întregește acest proces laborios, numit „proces de individuare”.
6. Ce revelații existențiale, la nivel de cunoaștere de sine, v-a adus scrisul? De ce e considerat o formă de terapie?
Este o formă de imaginație activă. Una dintre metodele pe care le-am enumerat mai sus. Prin scris pot ajunge în locuri necunoscute, mi se deschid noi orizonturi, trăiesc aventuri unice. Mă apropii în felul meu de găsirea Sensului și uneori mă simt în apropierea Sinelui. Consider scrisul o parte importantă a procesului meu de individuare.
7. Vorbiți în carte despre unele dintre cele inconfortabile trăiri, care se regăsesc într-o formă sau alta în viețile tuturor, în diferite perioade de viață. Nesiguranță existențială, frică, angoasă, anxietate, depresie. Ce v-au învățat ele?
Că există o viață interioară dincolo de controlul nostru. Că inconștientul nu este o formă fără fond, că este viu, activ, populat cu personaje diverse și ciudate. Și da, bine spus, toate cele enumerate de dumneavoastră mai sus, m-au învățat multe. Pentru mine nu sunt niște boli pur și simplu, chiar dacă pot fi însoțite de multă suferință. Sunt semnale puternice dinspre interior, sunt purtătoare ale unui mesaj prețios, conțin informații care ne pot ajuta în această trecere. Toate acestea se pot pierde dacă le eradicăm fără a le înțelege. Anxietatea și depresia sunt de neevitat într-o trecere reușită prin mijlocul vieții. Avem nevoie de simbolul din spatele lor, avem nevoie de energia care este înmagazinată acolo, pot fi vehicule care să ne ducă către cunoașterea de sine.
8. Ce am putea face, din experiența dvs personală și ca terapeut, în prima parte a vieții pentru a traversa mijlocul acesteia într-un mod emoțional echilibrat?
Să trăim și să construim. O carieră, o familie, proiecte personale și sociale, toate acestea sunt fundamentele și pilonii unei treceri ulterioare reușite prin mijlocul vieții. Să fim atenți la semnalele pe care le primim din interior, să putem decripta un simbol, dar să nu ne lăsăm copleșiți de ele. În prima parte a vieții trebuie să putem să ne diferențiem de conținuturile inconștientului și să ne consolidăm Eul.
9. Din experiența cabinetului terapeutic și al procesului în lucrul cu clienții, coroborată cu cea personală, cum traversează bărbații și cum femeile criza vieții de mijloc? Ce este diferit?
Multe lucruri și emoții sunt comune. Există însă și unele diferențe. Bărbații se confruntă cu renunțarea la mitul eroului. Dacă în prima parte a vieții ei trebuie să urmeze această cale a eroului care are de înfruntat tot felul de pericole externe, de dus bătălii, de cucerit teritorii, în a doua parte acest erou nu le mai este de folos, pentru că întâlnesc cu totul alt tip de pericole. Am vorbit despre Odiseu, care la început lupta cu succes, apelând la curaj și viclenie, cu alți soldați asemănători lui (Iliada), însă în a doua parte are de-a face cu ciclopi, nimfe, coboară în tărâmul morților. Nu mai are succesul de altădată, își pierde toți oamenii și numai intervenția zeilor îl ajută să ajungă acasă (Odiseea).
Avem exemplul lui Jung care, în Cartea Roșie, veritabil martor al trecerii lui prin mijlocul vieții, este nevoit să-și ucidă eroul, pe Sigfried. Un gest simbolic al renunțării la etapa tinereții și al trecerii la o nouă vârstă.
Femeile se confruntă cu un alt tip de provocare. Se activează mitul abandonului. Bărbați care le părăsesc pentru femei mai tinere. Am exemplificat în carte cu mitul Ariadnei, care după că i-a dat totul lui Tezeu, alegând între el și propriul tată, alegere absolut corectă și necesară de altfel, este părăsită pe o insulă pustie. Faptul că este capabilă să-și conțină depresia și rezistă gândurilor de sinucidere îi aduce și o răsplată pe măsură. Mariajul cu un zeu, Dionysos, și tranformarea dintr-o simplă ființă umană într-o constelație.
10. Care este următorul proiect editorial, atât ca scriitor, cât și ca editor al Editurii Trei?
Ca scriitor, am câteva proiecte pe masă, dar este încă devreme să dau detalii. Deocamdată este un timp al germinației. Știu însă că voi continua să scriu, este visul meu de o viață.
Ca editor, pe partea de psihologie, lucrăm intens la publicarea Operelor complete ale lui Marie Louis von Franz. După Operele lui Freud și Jung, finalizate cu ceva timp în urmă, iată- ne angrenați din nou într-un proiect fabulos: 28 de volume. E o muncă pentru mulți, mulți ani. Sper să avem energia și resursele financiare să o ducem până la capăt.