Sezamo invită clienții să testeze pește, gratuit

15 decembrie 2023, 12.20 - Afaceri   Industrie   Social  

București - 15 decembrie 2023 -

Supermarketul online Sezamo lansează o invitație deschisă tuturor clienților pentru a degusta selecția sa de pește, gratuit, în limita a 50 de lei. Oferta include peste 100 de produse din categorie și este valabilă până pe 19 decembrie inclusiv. Astfel, supermarketul online oferă clienților săi o experiență desăvârșită a gustului și a produselor de calitate, gratuit.


În plus, Sezamo redefinește experiența cumpărăturilor online și oferă clienților care plasează o comandă în luna decembrie un an gratuit de Sezamo Premium, abonamentul care aduce beneficii reale imediate: 0 lei taxe de livrare, 2 comenzi fără valoare minimă pe lună, reduceri exclusive de 20% la produse de top și 4 livrări express pe lună. Utilizatorii pot economisi în total până la 2000 de lei pe an, datorită reducerilor și a livrării gratuite. De asemenea, Premium aduce până la 70 de ore salvate pe an, care în mod normal ar fi fost dedicate cumpărăturilor în supermarketurile clasice sau în trafic.


Considerăm că avem cea mai bună ofertă de pește din oraș, de aceea am decis să îl oferim gratuit spre testare, în limita a 50 de lei, prin introducerea codului FISH50. Controlul nostru strict de calitate asigură clienților aceeași calitate în fiecare zi, astfel că suntem convinși că toți clienții vor fi încântați de experiență”, a declarat Michael Kaiser, Director Comercial Sezamo.


La două zile de la startul campaniei, supermarketul online a observat deja o creștere de peste 75% a ponderii comenzilor care includ produse din categoria „Pește”.


Clienții Sezamo pot alege dintr-o sortimentație variată, de la peștii clasici - somon, biban, dorada sau păstrăv, la pește brand propriu, Fjoru, sau sortimente speciale. Peștele și produsele din pește ajung proaspete la clienți datorită lanțului termic neîntrerupt până când produsele sunt livrate. La asta se adaugă și certificările Marine Stewardship Council (MSC), un standard de mediu recunoscut internațional, care atestă pescuitul sustenabil, în condiții atent monitorizate, prin care se asigură că fiecare etapă, de la creștere sau capturare, respectă cele mai înalte standarde, precum în cazul produselor deosebite - fileul de mușchi de  cod negru, fileul de halibut sau de pește undițar, iar la categoria pește întreg - biban de mare sălbatic și, o nouă listare, stridiile proaspete. Alegând produse cu eticheta de pește albastru MSC, clienții Sezamo vor contribui la protejarea oceanelor, a mijloacelor de trai ale oamenilor și a peștilor viitorului.


Sezamo este un real one-stop-shop de produse proaspete, o comandă la supermarketul online înlocuind până la 8 drumuri în oraș, la farmacie, măcelărie, băcănie, patiserie, piață, pescărie, pet shop și magazin cu produse pentru diete speciale. Supermarketul colaborează cu furnizori și fermieri locali care împărtășesc viziunea lor privind sustenabilitatea, precum Nasul Roșu, Coșul cu Fructe, Sirio Organic, Rora sau Livada Domniței. Prin acest tip de parteneriate se asigură clienților cele mai proaspete și de cea mai înaltă calitate produse, în timp ce supermarketul sprijină astfel afacerile locale și reduce amprenta de carbon asociată transportului pe distanțe lungi.


Angajamentul Sezamo față de sustenabilitate se extinde dincolo de produse către servicii. Clienții au opțiunea de a primi achizițiile în pungi reutilizabile fabricate din sticle de plastic reciclate sau pungi reciclabile din hârtie. Introducerea "Sloturilor ECO" le permite clienților să selecteze un interval de livrare în care curierii Sezamo deja au drum în direcția lor și să susțină astfel misiunea supermarketului online pentru o livrare mai eficientă și mai ecologică. Mai mult, flota de mașini Sezamo este compusă în întregime din vehicule electrice, minimizând emisiile și impactul asupra mediului. Și datorită faptului că mașina Sezamo poate transporta în jur de 11 achiziții într-un singur drum, reducem numărul de mașini din oraș.


*Serviciul express e disponibil în zonele Odăile, Otopeni, Tunari, Voluntari, Ștefăneștii de Jos, Ștefăneștii de Sus, Afumați, Șindrilița, Pădurea Băneasa, Vatra Nouă, Cartierul Henri Coandă, Pipera, Cartierul Andronache, Pantelimon, zilnic între orele 09:00 - 21:00.


Despre Sezamo


Sezamo este un supermarket online, parte din grupul european Rohlik, una dintre cele mai importante companii de e-grocery din Europa. Deja activ în: Cehia (Rohlik.cz), Ungaria (Kifli.hu), Austria (Gurkerl.at) și Germania (Knuspr.de), Rohlik s-a lansat în România în 2022, sub brandul Sezamo. Fiind o companie bazată pe tehnologie, Sezamo se angajează în favoarea durabilității, oferind clienților opțiuni ecologice și sprijinind furnizorii locali. Compania a obținut statutul de unicorn în 2021 și este în creștere rapidă, cu o cifră de afaceri la nivel de grup de aproape 600 de milioane de euro în 2022.


Pentru mai multe informații, vizitați www.sezamo.ro


Pentru a deveni partener Sezamo, ne puteți contacta la office@sezamo.ro


Pentru întrebări de presă contactați-o pe Elena Filip la elena.filip@efwords.ro

.

Cuvinte cheie:  Sezamo  Sezamo Premium  Michael Kaiser  supermarket online 

Imagini

Sezamo invită clienții să testeze pește, gratuit
Sezamo invită clienții să testeze pește, gratuit

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.