Analiză Storia: Evoluția pieței imobiliare din IAȘI – orașul strategic al Unirii Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859

București - 22 ianuarie 2024 -

       Prețul mediu de cerere pe metru pătrat a ajuns la 1.420 euro


       Interesul pentru locuințele mai mici este în creștere


Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX, a publicat datele celei mai recente analize „Profil imobiliar: Iași”. Conform analizei, prețul mediu de vânzare solicitat pe metru pătrat în Iași, în perioada ianuarie-decembrie 2023 a fost de 1.420 euro, iar cele mai căutate tipuri de apartamente au rămas cele cu două camere, atât pe segmentul vânzărilor, cât și pe cel al închirierilor.


Cele mai populare tipuri de locuințe din Iași, în perioada ianuarie - decembrie 2023


În Iași, cele mai căutate apartamente pentru închiriere și vânzare, în perioada ianuarie-decembrie 2023, au fost apartamentele cu două camere.


Pe segmentul vânzărilor, pe primul loc în topul căutărilor se află apartamentele cu două camere (47%), urmate de garsoniere (28%) și abia apoi de apartamentele cu trei camere (25%). Comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior (ianuarie-decembrie 2022), a crescut interesul față de garsoniere (+4%), dar și față de apartamentele cu două camere (+2%). În schimb, s-au înregistrat scăderi în ceea ce privește interesul pentru apartamentele cu trei camere (-6%).


Cu privire la segmentul închirierilor, apartamentele cu două camere (48%) s-au aflat în topul căutărilor și au fost urmate de garsoniere (39%) și de apartamentele cu trei camere (13%).


Cât costă cumpărarea sau închirierea unei proprietăți în Iași?


În perioada ianuarie-decembrie 2023, prețul mediu de vânzare solicitat pe metru pătrat a ajuns la 1.420 euro în Iași.


În luna decembrie 2023, apartamentele noi de vânzare au avut un preț mediu pe metru pătrat de 1.498  de euro, cu 9% mare față de cel din decembrie 2022.  În schimb, apartamentele vechi au avut în decembrie 2023 un preț de vânzare de 1.501 euro/metru pătrat, cu 12% mai mare față de cel din decembrie 2022.


În ceea ce privește prețurile apartamentelor de închiriat, acestea au crescut în luna decembrie 2023 la categoria garsonierelor și apartamentelor cu două camere, în timp ce prețul de închiriere pentru apartamentele cu trei camere a stagnat. Așadar, în luna decembrie 2023, românii au putut închiria o garsonieră în Iași cu un preț mediu de 320 euro, în creștere cu 14% față de anul 2022. Apartamentele cu două camere au avut un preț mediu de 425 de euro în decembrie 2023, în creștere cu 6% față de luna decembrie 2022. De asemenea, apartamentele cu trei camere s-au închiriat în luna decembrie 2023 cu un preț mediu de 500 de euro, similar cu cel din decembrie 2022.


„În cursul anului 2023 am observat o creștere semnificativă a cererii pentru închirieri, reflectând o accentuare a interesului clienților pentru soluții flexibile. În ciuda acestui trend, vânzările au păstrat o poziție dominantă, iar proprietățile mai mici au câștigat popularitate în detrimentul celor mai mari din segmentul de vânzări. Am încheiat anul 2023 într-o notă optimistă, cu un trimestru final caracterizat de o creștere spectaculoasă în volumul tranzacțiilor comparativ cu anul precedent”, a declarat Răzvan Ceapă, Head of Operations Storia şi OLX Imobiliare.


Tranzacțiile de unități individuale efectuate în Iași de la începutul anului 2023 au fost în scădere în primele trei trimestre ale anului 2023, iar în trimestrul patru s-a înregistrat o creștere majoră comparativ cu perioada similară a anului 2022.


Așadar, comparativ cu anul 2022, în trimestrul unu (ianuarie-martie) și doi (aprilie-iunie) din 2023 s-au înregistrat scăderi de 26%, în trimestrul trei (iulie-septembrie) scăderea a fost de doar 2%, iar în trimestrul patru (octombrie-decembrie) s-a evidențiat o creștere majoră (+49%), datorată în mare parte schimbărilor legislative intrate în vigoare începând din ianuarie 2024.


De asemenea, și în cazul ipotecilor active se observă o creștere semnificativă (+46.50%) în cel de-al patrulea trimestru (octombrie-decembrie 2023 vs. 2022). În cel de-al treilea trimestru scăderea înregistrată a fost mai temperată față de prima jumătate a anului, respectiv de -6.92% în perioada iulie-septembrie 2023 vs. 2022. În al doilea trimestru din 2023 (aprilie-iunie) scăderea ipotecilor active a fost de -37.70% vs. 2022, în timp ce în primul trimestru (ianuarie-martie) scăderea a fost semnificativă, de -44.29% în 2023 vs. 2022.


Cu privire la tranzacțiile de pe Storia, dacă în 2022, 33% dintre tranzacțiile de pe Storia erau pentru apartamente și case de închiriat, în 2023 cifra a crescut la 44%. De la începutul anului, cele mai multe tranzacții de pe Storia au fost efectuate cu scopul vânzării (56%) versus 44% în scop de închiriere.


Analiza a fost realizată de Storia – platforma de imobiliare lansată de OLX, ca parte din inițiativa „Drumul inteligent spre acasă”, prin care brandul își propune să contribuie la transparentizarea informațiilor necesare tuturor cumpărătorilor, chiriașilor, proprietarilor, agenților și dezvoltatorilor, cu scopul de a-i susține să ia decizii imobiliare în cunoștință de cauză.


Despre Storia


Storia e platforma de imobiliare lansată de OLX care își propune să aducă mai multă claritate pe piața imobiliară. E locul unde mii de proprietari, agenți imobiliari și dezvoltatori își prezintă ofertele. Storia își propune să îi sprijine pe cei care caută locuința potrivită, oferind instrumente și informații valoroase despre piața imobiliară, cu scopul de a-i ajuta să ia decizii informate. Prin adăugarea KIWI Finance în portofoliul OLX Group, utilizatorii Storia pot beneficia gratuit de serviciile profesioniștilor pentru a identifica cea mai bună soluție de creditare. În 2022, Storia a lansat indexul T.R.A.I., o inițiativă care oferă informații despre traiul în cartierele din România, măsurând standardul de viață, dincolo de cei 4 pereți ai casei. T.R.A.I. preia date relevante de la specialiști, precum nivelul de poluare a aerului, intensitatea traficului, densitatea punctelor de interes și costul mediu pe metru pătrat al imobiliarelor, oferind o viziune de ansamblu asupra bunăstării fiecărui cartier în parte.

.

Cuvinte cheie:  OLX Group  Storia  locuinte 

Imagini

Analiză Storia: Evoluția pieței imobiliare din IAȘI – orașul strategic al  Unirii Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859
Analiză Storia: Evoluția pieței imobiliare din IAȘI – orașul strategic al  Unirii Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.