Compania Fortim Trusted Advisors, membră a Alianței BNP Paribas Real Estate, anunță parteneriatul cu KÉSZ Group

27 februarie 2024, 03.05 - Afaceri   Social  

București - 27 februarie 2024 -

KESZ Group a selectat Fortim Trusted Advisors, companie specializată în consultanță și management de real estate, ca agent exclusiv pentru Corallis, primul proiect rezidențial propriu, dezvoltat în România.


„KESZ România este recunoscut drept unul dintre cei mai competitivi constructori de pe piață, fiind implicat în mai multe proiecte premium de succes, inclusiv retail, birouri, rezidențial și considerăm că este momentul potrivit pentru a trece la un nou nivel. Am analizat puterea de cumpărare și cererea pieței din România și vedem o evoluție în ceea ce privește tehnologiile, calitatea materialelor și perspectiva sustenabilă a noilor dezvoltări, în acord cu valorile și obiectivele companiei noastre.


Consumatorii sunt interesați de mai mult spațiu, vor calitate superioară și sunt dispuși să investească mai mult pentru un stil de viață, nu doar pentru un apartament. Ei îmbrățișează soluții green și sunt fericiți să contribuie la schimbare, în procesul de a face Bucureștiul un loc mai bun pentru locuire. Kesz construiește pe baza cunoștințelor și suntem dornici să facem diferența în viața oamenilor; prin urmare, am decis să începem propriile proiecte de dezvoltare imobiliară. De la locație la tehnologii, până la soluțiile de încălzire și răcire, am proiectat Corallis drept un nou concept rezidențial care îmbunătățește calitatea vieții”, declară Tatár Zsolt, Manager Dezvoltare Imobiliară Kesz România.


Compania maghiară KÉSZ Group este acum prezentă în România, atât cu divizia principală de afaceri specializată în construcții generale, cât și cu noua divizie de dezvoltare imobiliară.


KÉSZ intră pentru prima dată pe piața rezidențială din România, cu intenția de a diversifica activitatea și de a valorifica experiența internațională ca dezvoltator rezidențial, cu un portofoliu care cuprinde sute de apartamente în Ungaria și Serbia. În calitate de constructor pentru proiecte rezidențiale și comerciale mari în plan național, profesioniștii KÉSZ au dobândit cunoștințe excelente și experiență de bune practici pe piața imobiliară din România și sunt pregătiți pentru a gestiona proiecte de dezvoltare rezidențială în mod eficient, la cel mai înalt standard de profesionalism.


„Suntem încântați că am fost selectați de echipa KÉSZ pentru management în vânzări și marketing pentru proiectul Corallis. Suntem mândri să dezvăluim parteneriatul nostru exclusiv cu KESZ, o companie de construcții distinsă și de renume. Această colaborare reprezintă o sinergie a valorilor împărtășite, un angajament față de excelență în real estate și o viziune pentru dezvoltarea unor locuințe care se vor diferenția prin calitate și stilul de viață oferit”, a declarat Costin Nistor, la Fortim Trusted Advisors, membru al alianței BNP Paribas Real Estate.


KÉSZ se pregătește pentru dezvoltarea proiectului rezidențial Corallis, situat în partea de Nord a Bucureștiului, în zona Petrom City, pe strada Coralilor, cu deschidere către Lacul Grivița. Proiectul se află în stadiu avansat de autorizare, urmând ca autorizația de construire să fie eliberată în curând, iar construcția să fie începută în prima jumătate a anului 2024.


Complexul rezidențial Corallis cuprinde 230 de apartamente și va fi un proiect sustenabil, construit conform cerințelor BREEAM Excellent.


Proiectul imobiliar Corallis va beneficia de recepție, concierge, club de fitness, zonă de promenadă pe malul lacului, loc de joacă, grădini tematice, zonă verde pentru yoga și pilates, energie regenerabilă produsă de panouri fotovoltaice, peste 370 de locuri de parcare, mobilier urban și zonă de socializare la exterior. Sub denumirea rooftop apartments, apartamentele speciale din complex cuprind de terase pe acoperiș și vedere panoramică spre lac.


Fortim Trusted Advisors, membru al alianței BNP Paribas Real Estate, oferă servicii de vânzări, evaluare, bugetare, cercetare de piață, branding și marketing pentru proiectul Corallis.


Principalul obiectiv al colaborării dintre KÉSZ și echipa de vânzări Fortim Trusted Advisors este de a maximiza vânzările de unități imobiliare și de a eficientiza managementul proiectului.


De asemenea, Fortim contribuie la poziționarea produselor imobiliare, la identificarea segmentelor de piață potrivite și la promovarea proiectului rezidențial al dezvoltatorului, cu accent pe politica și valorile companiei. Un alt obiectiv este asigurarea unei experiențe pozitive pentru potențialii cumpărători, de la primul contact până la finalizarea tranzacției, ceea ce fidelizează și influențează construirea unei reputații puternice pentru dezvoltator.


Un avantaj puternic al ansamblului rezidențial Corallis constă în experiența pe care KESZ Group o aduce în România, având peste 41 de ani de experiență în construcții, timp în care au dezvoltat varii proiecte cu focus pe educarea publicului în materie de calitate și inovație.


Educarea consumatorilor este un principiu de bază pentru KESZ. Este important să oferim copiilor noștri un stil de viață sănătos, dar mai ales un model de viață sustenabil. De aceea, Corallis include mai multe caracteristici care promovează un stil de viață responsabil, precum practicile green de construcție, măsurile de reducere a poluării și sistemele și tehnologiile inovatoare, printre care se numără: sisteme eficiente de încălzire și răcire și utilizarea energiei solare și reciclare. Poziția este un alt avantaj pentru Corallis, oferind locuitorilor posibilitatea de a locui lângă lac, cu toate beneficiile acestuia, de la un mediu mai sănătos și mai multă zonă verde, până la apusuri uimitoare pe malul lacului”, George Călin, Residential Sales Manager, la Fortim Trusted Advisors. membru al alianței BNP Paribas Real Estate.


Despre KÉSZ Romania


KÉSZ România este membră a Grupului KÉSZ, a fost înființată în 2001, iar în prezent este una dintre companiile de construcții de top din regiune, oferind servicii complete de contractare generală în toate sectoarele. Expertiza companiei cuprinde întregul spectrul de activități, de la proiectare la construcție și execuție la cheie.


De-a lungul anilor, compania a întreprins cu succes diverse proiecte, inclusiv clădiri de birouri de ultimă generație, ansambluri rezidențiale, centre comerciale și logistice, clădiri publice, fabrici, facilități agricole, clădiri medicale, centre turistice și de wellness și reabilitarea patrimoniului construit.


KÉSZ a jucat un rol esențial în calitate de Antreprenor General într-o serie de proiecte notabile, inclusiv One Herastrău Park Residence, Atenor Dacia One Project, Sediul Administrativ Central al Băncii Transilvania, Tradecenter, Nymphaea Aquapark Wellness & Thermal SPA și Hexagon Offices.


Despre Fortim Trusted Advisors, membru al alianței BNP Paribas Real Estate


Fortim Trusted Advisors, membru al alianței BNP Paribas Real Estate din România, este o companie de consultanță imobiliară fondată în 2002 și condusă din decembrie 2020 de către  Costin Nistor, Bogdan Cange și Nicolae Ciobanu. Compania oferă servicii de consultanță imobiliară în segmentele de birouri, retail, industrial & logistică, evaluări, piețe de capital, cercetare, dar și servicii de Property Management și Project Management. Pe zona Property Management, compania administrează peste 136.798 mp de spații de birouri, retail și industriale. Printre cei mai importanți clienți recurenți ai Fortim Trusted Advisors se regăsesc Morgan Stanley, Add Value Management, Indotek, KÉSZ și First Property Asset Management. De asemenea, pe segmentul de birouri, compania s-a ocupat de comercializarea spațiilor pentru Reckit Benkiser, Renault, Fortech, Grohe, Credius, OLX Group, Multinode Network, AHI Carrier, AVL, UMT Software, Future Electronics, The Home sau Bioderma.

.

Cuvinte cheie:  KÉSZ Romania  Fortim Trusted Advisors BNP Paribas Real Estate 

Imagini

Compania Fortim Trusted Advisors, membră a Alianței BNP Paribas Real Estate, anunță parteneriatul cu KÉSZ Group
Compania Fortim Trusted Advisors, membră a Alianței BNP Paribas Real Estate, anunță parteneriatul cu KÉSZ Group

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.