Țuca Zbârcea & Asociații reușește o decizie în premieră în ceea ce privește stabilirea sediului fix pentru plata TVA: instanța supremă anulează obligații fiscale de 13,5 milioane de euro

29 martie 2024, 12.37 - Afaceri   Social   Avocatură  

București - 29 martie 2024 -

Țuca Zbârcea & Asociații a obținut la Înalta Curte de Casație și Justiție prima soluție definitivă de anulare a obligațiilor fiscale generată de stabilirea sediului fix în materia taxei pe valoare adăugată (TVA). Decizia este de interes major pentru operatorii economici nerezidenți, și în special pentru cei care activează pe piața de energie electrică și de gaze naturale din România.


Echipe mixte de avocați și consultanți fiscali din cadrul Țuca Zbârcea & Asociații și Țuca Zbârcea & Asociații Tax au asistat și reprezentat cu succes o companie internațională într-o dispută fiscală având ca obiect anularea deciziilor emise de autoritățile fiscale din România privind obligații de plată a TVA generate de stabilirea sediului fix. Suma anulată în instanță este în cuantum de 13,5 milioane de euro.


Hotărârea definitivă este o premieră pentru România și reprezintă un punct de cotitură în modul de interpretare a dispozițiilor naționale și europene cu privire la noțiunea de sediu fix și aplicarea sa practică la operațiunile economice specifice fiecărei companii nerezidente.


Din echipa de avocați și consultanți fiscali implicați în acest dosar au făcut parte Ioana Hrisafi (Partener, Litigii), Cristian Velcu (Partener, Țuca Zbârcea & Asociații Tax) și Mihail Petcu (Avocat Senior, Litigii).


Pentru câștigarea acestui dosar, avocații și consultanții fiscali au prezentat instanței mai multe argumente procedurale și substanțiale. Astfel, sediul fix este un concept aplicabil exclusiv din perspectiva TVA, care funcționează autonom și independent față de conceptul de sediu permanent. De asemenea, nu se poate deduce sau prezuma existența unui sediu fix în sensul legislației fiscale doar prin îndeplinirea unor obligații de reglementare specifice industriei în care activează companiile. Mai mult, simpla existență a unei sucursale pe teritoriul României nu este echivalentă cu existența unui sediu fix, fiind necesară o o analiză în substanță a activităților desfășurate și a resurselor implicate iar existența unor resurse umane și tehnice, parte dintre condițiile pentru stabilirea unui sediu fix din perspectiva TVA, trebuie în mod efectiv dovedită (și nu prezumată) de organele fiscale.


Tematica sediului fix se află în continuare în vizorul autorităților fiscale, având un impact deosebit  în materia TVA. Urmare a soluțiilor adoptate de instanțele de judecată, se impune ca organele fiscale să trateze cu o rigoare sporită fiecare inspecție fiscală în care analizează incidența sediului fix din perspectiva TVA, ținând cont de ansamblul documentației și argumentelor prezentate de societățile verificate.


Țuca Zbârcea & Asociaţii și Țuca Zbârcea & Asociații Tax dispun de echipe de avocați și consultanți fiscali care asistă și reprezintă clienții în proceduri complexe în fața organelor fiscale, vamale și a instanțelor de judecată.

.

Cuvinte cheie:  Țuca Zbârcea & Asociaţii Țuca Zbârcea & Asociații Tax Înalta Curte de Casație  

Imagini

Țuca Zbârcea & Asociații reușește o decizie în premieră în ceea ce privește stabilirea sediului fix pentru plata TVA: instanța supremă anulează obligații fiscale de 13,5 milioane de euro

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.