Construiește-ți viața pe care o dorești, ghid practic despre pașii concreți pentru obținerea fericirii

19 aprilie 2024, 09.49 - Afaceri   Social  

București - 19 aprilie 2024 -

Diferit înțeleasă și greu de definit, fericirea este unul dintre dezideratele tuturor oamenilor, indiferent de naționalitate, rasă, statut social sau nivel de educație. În viața de zi cu zi, haotic sau mai organizat, fiecare persoană face eforturi pentru a avea o existență mai fericită. Credința comună este că celebritatea, frumusețea sau bogăția sunt elemente indispensabile fericirii, care poate fi atinsă și printr-un strop de noroc. Arthur C. Brooks, profesor universitar la Harvard Business School și celebra Oprah Winfrey, autorii cărții Construiește-ți viața pe care o dorești: arta și știința de a deveni mai fericit, publicate de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, susțin însă că fericirea este o construcție. Nu se obține facil, dar este accesibilă tuturor celor dispuși să depună efortul de a lucra cu ei înșiși. Fericirea nu depinde atât de circumstanțele exterioare, cât de modul în care ne raportăm la ele.


Profesor care predă un foarte popular curs de fericire la Harvard, Arthur C. Brooks este de părere că voința nu e suficientă pentru a atinge fericirea. Sunt necesare informații clare, bazate pe studii științifice, despre cum funcționează fericirea și de instrucțiuni concrete pentru a trece la acțiune. Construiește-ți viața pe care o dorești „nu este o carte despre voință, ci o carte care îți oferă informații utile și îți arată cum să le folosești”, explică profesorul de la Harvard. „Dacă nu-ți dai seama ce problemă are autoturismul tău, nu vei rezolva problema printr-un efort de voință, ci te vei uita în manualul de utilizare. La fel, dacă nu ești atât de fericit pe cât ai vrea să fii, ai nevoie în primul rând de informații clare, bazate pe studii științifice, despre cum funcționează fericirea, dar și de instrucțiuni despre cum să folosești aceste informații în viața ta”. Utilizând cercetări recente din domeniul psihologiei, neuroștiințelor, economiei și filosofiei, dar și experiența personală a autorilor, Construiește-ți viața pe care o dorești nu promite transformări obținute peste noapte, fără niciun efort, nici formule magice a căror incantare să aducă succesul mult dorit,  ci oferă cititorilor instrumente practice pentru a avansa, de la zi la zi, pe calea unei vieți mai bune.


În opinia autorilor, fericirea nu este o simplă emoție, ci o știință, în sensul că se poate atinge prin cunoașterea anumitor informații, realizarea unei strategii bazate pe ele și aplicarea practică în viața de zi cu zi. În aceeași măsură, este și o artă, care poate fi cultivată cu pasiune și creativitate.


„Dacă înțelegi cum funcționează mintea și creierul tău, poți să-ți construiești viața pe care o dorești, începând din interior, cu emoțiile tale, și apoi focalizându-ți atenția asupra exteriorului, asupra familiei, prietenilor, muncii și vieții tale spirituale. Așa cum a funcționat pentru noi, poate funcționa și pentru tine”.


Sunt frumusețea, celebritatea, statutul social sau banii ingredientele esențiale ale fericirii, așa cum înclină să creadă majoritatea azi? Dimpotrivă, susțin Arthur C. Brooks și Oprah Winfrey. Acestea sunt lucruri care ne distrag atenția de la atingerea scopului. De fapt, „fericirea constă din trei macronutrienți — bucuria, satisfacția și sentimentul că avem un scop în viață. Pentru a deveni mai fericiți, e necesar să cultivăm toate aceste trei elemente în mod consecvent și conștient”. 


Construiește-ți viața pe care o dorești debutează cu un detaliat program de gestionare a emoțiilor. Profesorul de fericire Arthur C. Brooks vobește cititorilor despre importanța metacogniției, a trăirii conștiente a emoțiilor și controlării lor: „Emoțiile noastre sunt precum vremea pentru o firmă de construcții. Dacă plouă, ninge sau e caniculă, acest lucru ne afectează capacitatea de a munci. Dar reacția corectă nu este să schimbăm vremea (ceea ce e imposibil) sau să ne dorim ca vremea să fie altfel (ceea ce nu e de niciun folos). Trebuie să avem planuri de rezervă pentru eventualitatea că vremea este rea, să fim pregătiți și să gestionăm proiectele în funcție de condițiile meteorologice curente”.


Deprinderea gestionării emoțiilor, a înlocuirii celor negative cu unele pozitive este doar primul pas spre creșterea stării de bine. Următorul constă în consolidarea a patru piloni, lucrurile care contează și pe care se sprijină fericirea: familia – chiar și cea imperfectă sau mai ales aceea, în opinia autorilor – relațiile de prietenie, munca făcută cu plăcere și cultivarea spiritualității. Din această construcție nu trebuie să lipsească cea mai importantă cărămidă, iubirea, care nu este considerată nici ea o emoție, ci „bunăvoință creativă și înțelegătoare pentru toate făpturile”, „un angajament, un act de voință și disciplină”.


Pentru cei care simt ca au reușit, dar mai ales pentru cei descurajați, cărora „starea vremii” interioare le anunță doar ploi și furtună, Construiește-ți viața pe care o dorești este o lectură tonică și foarte utilă, pentru că demonstrează, cu date științifice, că fericirea nu are nicio legătură cu norocul. Este o construcție pe care o poate ridica fiecare persoană, cu informațiile necesare, perseverența de a le pune în practică și nădejdea neclintită că va culege curând roadele eforturilor.

.

Cuvinte cheie:  Construiește-ți viața pe care o dorești  Lifestyle Publishing Grupului Editorial Trei Arthur C. Brooks  

Imagini

Construiește-ți viața pe care o dorești, ghid practic despre pașii concreți pentru obținerea fericirii
Construiește-ți viața pe care o dorești, ghid practic despre pașii concreți pentru obținerea fericirii

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.