Comunicat de presă Rompetrol Rafinare

19 iulie 2011, 05.39 - Afaceri   Petrol  

Bucureşti - 19 iulie 2011 - Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului Rompetrol, a început ultima fază a programului de creştere a capacităţii de procesare a rafinăriei Petromidia, de la 3,8 milioane tone la peste 5 milioane tone de materie primă. Valoarea investiţiilor aferente acestuia se ridica în prezent la 234 milioane USD, nivelul total fiind estimat la peste 377 milioane USD.

“Programul face parte din strategia Grupului Rompetrol şi a unicului său acţionar – KazMunayGas, de consolidare şi dezvoltare a prezenţei în regiunea Europei Centrale şi de Est, atât în România, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina şi Georgia, unde regăsim staţiile Rompetrol, cât şi în ţări precum Turcia, Serbia sau Grecia. De asemenea, acesta susţine obiectivul companiei de poziţionare între primele 25 de rafinării din Europa, în baza profitabilităţii şi a performanţelor operaţionale” declară directorul general al Rompetrol Rafinare, Arman Kairdenov.

Programul a fost iniţiat în 2006 sub denumirea de “Pachet Investiţii Rafinărie 2010”, termenul de finalizare fiind primul trimestru din 2012 când vor fi integrate în procesul de producţie alte trei noi instalaţii (instalaţia de hidrocracare blândă, instalaţia de producere a hidrogenului şi instalaţia de recuperare sulf).

Astfel, rafinaria va atinge, prin eliminarea constrângerilor operaţionale şi modernizarea principalelor instalaţii de producţie, o capacitate de prelucrare de 5 milioane tone de materie primă, dar şi creşterea randamentului de motorină, în acord cu evoluţia pieţelor de profil.

Pentru acest an, Rompetrol Rafinare şi-a propus modernizarea instalaţiei de desulfurare gaze de rafinărie, transformarea instalaţiei de desulfurare distilat de vid în instalaţie de desulfurare motorină, dar şi construcţia unei instalaţii noi de producere azot şi a unui nou sistem de facle. Compania a retehnologizat în 2010 instalaţia de cracare catalitică şi cea de recuperare sulf.

Lucrările aferente programului şi realizate până în prezent au permis rafinăriei trecerea de la producţia de carburanţi Euro 3/Euro 4 la Euro 5, în acord cu prevederile Uniunii Europene, reducerea pierderilor tehnologice şi a impactului asupra mediului (emisiile în atmosferă şi depozitarea deşeurilor periculoase), îmbunătăţirea fluxului de producţie şi a eficienţei energetice, creşterea gradului de siguranţă în exploare a instalaţiilor, dar şi majorarea capabilităţii de rafinare a ţiţeiului cu un grad ridicat de sulf.

Rominserv, contractorul general al Grupului Rompetrol, a coordonat lucrările, aceasta colaborând în cadrul acestui proiect cu licenţiatori şi companii majore de inginerie de profil din ţară şi din lume precum IPIP România, UOP, Axens, Technip, Haldor Topsoe şi LGI.

Pentru susţinerea acestui program, Grupul a realizat pe platforma Petromidia şi alte investiţii conexe precum construcţia terminalul din largul Mării Negre pentru aprovizionarea cu ţiţei, extinderea capacităţii de export carburanţi (benzină şi motorină) şi gaz petrolier lichefiat prin dana 9 a portului Midia, precum şi modernizarea şi automatizarea parcului de rezervoare.

Rompetrol Rafinare a înregistrat în primul trimestru al anului o cifră de afaceri consolidată de peste 1,07 miliarde USD, în creştere cu 27% faţă de nivelul consemnat în perioada similară din 2010. În aceeaşi perioadă, compania a obţinut un rezultat operaţional de peste 46 milioane USD, faţă de un nivel negativ de 19,5 milioane USD consemnat în T1 2010, precum şi o îmbunătăţire semnificativă a rezultatului net, de la un rezultat negativ de 57,3 milioane USD in T1 2010 la un rezultat negativ de 11,3 milioane USD in T1 2011.

Compania şi-a stabilit pentru acest an rafinarea unei cantităţi totale de materii prime de 4,17 milioane tone (3,94 milioane tone ţiţei) si un nivel investitional de 216 milioane USD, din care 180 milioane USD pentru programul de majorare a capacitatii de procesare a rafinariei Petromidia.

Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice
Grupul Rompetrol

Contact: Bogdan Urzica
Tel : 021/30.77.425

http://www.rompetrol.com/

Cuvinte cheie:  Rompetrol Rafinare  program  investiţie 

Imagini

Comunicat de presă Rompetrol Rafinare
Comunicat de presă Rompetrol Rafinare
Comunicat de presă Rompetrol Rafinare

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.