RATB reia circulaţia pe linia turistică “Bucharest City Tour”

29 aprilie 2013, 11.58 - Afaceri   Auto   Social   Turism  

Bucureşti - 29 aprilie 2013 - Regia Autonomă de Transport Bucureşti va reintroduce autobuzele double decker pe linia turistică Bucharest City Tour, începând din data de 01.05.2013.

Linia va funcţiona între orele 10.00-22.00, pe un traseu cu o lungime de 15,4 km, ce cuprinde 14 staţii şi poate fi parcurs în aproximativ 50 minute: Piaţa Presei, Muzeul Satului, Arcul de Triumf, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, Palatul Parlamentului, Piaţa Unirii, Universitate, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Piaţa Charles de Gaulle, Şos. Kiseleff şi Piaţa Presei.

Tarifele de transport pentru această linie sunt neschimbate: 25 lei/card, pentru adulţi şi 10 lei/card, pentru copiii cu vârste între 7 şi 14 ani.

Copiii cu vârsta de până la 7 ani, însoţiţi de adulţi, beneficiază de transport gratuit.

Cardul de călătorie este valabil 24 de ore de la prima validare şi se poate procura din autobuzele turistice.

Începând cu anul acesta, linia va beneficia de un concept integrat de funcţionare şi promovare.

Informaţii detaliate vor fi prezentate prin intermediul presei, după Sărbătorile Pascale, în cadrul unui eveniment de lansare a noului concept “Bucharest City Tour”.

SERVICIUL RELATII PUBLICE
e-mail: relatii.publice@ratb.ro

Cuvinte cheie:  RATB  linie turistică  “Bucharest City Tour”  

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.