FORUMUL NAŢIONAL AL SPECIALIȘTILOR ÎN DOMENIUL EGALITĂȚII DE GEN ȘI DE ȘANSE PE PIAȚA MUNCII ÎNCHEIE PROIECTUL Ş.A.N.S.A.

22 mai 2013, 10.54 - Afaceri   Social   Evenimente  

Bucuresti - 22 mai 2013 -

 


După peste doi ani de implementare, agenţia de comunicare Media One anunță încheierea proiectului Ş.A.N.S.A. în luna mai a acestui an. Finalul proiectului este marcat prin Forumul Naţional al specialiștilor în domeniul egalității de gen și de șanse pe piața muncii organizat în data de 22 mai, începând cu ora 10.00, în sala de conferinţe a Hotelului Minerva din Bucureşti.

Proiectul POSDRU/97/6.3/S/63743 „Campania naţională de conştientizare publică privind egalitatea de gen şi de şanse pe piaţa muncii şi sprijin instituţional pentru dezvoltarea activităţii factorilor interesaţi în problematica egalităţii de şansă şi gen” – Ş.A.N.S.A. derulat de agenția Media One, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Fundaţia Pestalozzi şi Provincia di Perugia, Italia a ajuns la final. În cele 27 de luni de implementare, au fost derulate activităţi integrate de informare şi conştientizare, de instruire și fomare, cercetări la nivel naţional și transfer de know-how. Proiectul a contribuit la promovarea pe termen lung a principiului egalităţii de gen şi de şanse pe piaţa muncii, la stimularea dezbaterilor asupra mijloacelor de creştere a accesului la condiţii egale de muncă şi la participare socială a grupurilor aflate la risc de discriminare. De asemenea, proiectul a furnizat sprijin instituţional pentru dezvoltarea activităţii factorilor interesaţi în problematica egalităţii de şansă şi gen, creând bazele unei rețele de profesioniști cu implicare activă în acest domeniu.

În cadrul Forumului Național, partenerii proiectului şi experţii implicaţi vor prezenta concluziile derulării tuturor activităţilor şi modul în care acesta a contribuit la identificarea soluțiilor pentru consolidarea politicilor publice menite să asigure promovarea egalităţii de şanse. La eveniment sunt invitaţi cei care au participat la activităţile proiectului şi au susţinut campania Ş.A.N.S.A., precum şi reprezentanţi ai structurilor implicate în domeniul pieţei muncii şi egalităţii de şanse.

Proiectul este finanţat prin Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară: 6. Promovarea incluziunii sociale, Domeniul major de intervenţie: 6.3. „Promovarea egalităţii de şanse pe piaţa muncii”. Valoarea totală a acestuia este de 7.563.119 de lei.

Media One se clasează printre primele agenţii integrate de consultanţă în comunicare din România. Cu o prezenţă pe piaţă de peste optsprezece ani, Media One deţine o experienţă solidă în dezvoltarea şi derularea de proiecte integrate de informare şi conştientizare pentru clienţi instituţionali şi privaţi.

Contact:
Ruxandra Baker – Manager Adjunct de Proiect
Tel./fax: 021.315.05 16
E-mail: office@mediaone.ro


Cuvinte cheie:  incheiere  proiect  SANSA 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.