Studiu EY - Global Banking Outlook for 2014: investitorii presează sectorul bancar pentru generarea de profit

21 ianuarie 2014, 11.50 - Afaceri   Bănci / Asigurări  

Bucuresti - 21 ianuarie 2014 - Multe aspecte privind sectorul bancar au ajuns aproape de nerecunoscut la cinci ani după declanşarea crizei financiare. Schimbările suferite de industria bancară la nivel global, începând cu 2008, au fost fără precedent.

În 2014, schimbările vor continua în sector şi vor fi determinate de mai multe forţe. Reglementarea rămâne una dintre cele mai puternice, iar problematica lichidităţilor şi a capitalului, precum şi cea privind reformele structurale vor continua să domine agenda industriei, se arată în studiul EY - Transforming banks, redefining banking – Global banking outlook 2014-15. În plus, e de aşteptat ca noi presiuni să apară în 2014, printre care o presiune în creştere din partea investitorilor privind rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE).

"Multe dintre reformele pe care băncile trebuie să le adopte vor fi costisitoare atât din punctul de vedere al implementării, cât şi din cel al menţinerii pe termen lung. Drept urmare, impactul asupra costurilor necesare derulării afacerii va fi chiar mai mare în 2014. Investitorii ar putea accepta un randament mai scăzut ajustat la risc în cazul băncilor mai sigure, dar chiar şi acest randament trebuie să depăşească nivelul costului capitalului propriu, estimat la o medie de aproximativ 10-12%", a comentat Steven Lewis, EY Global Banking Analyst Leader.

"În mod normal, randamentul aşteptat de către orice acţionar pentru derularea unei afaceri într-o economie emergentă este peste medie, având în vedere faptul că riscul este mai mare. Din păcate, în cazul României, acest lucru a fost confirmat în ultimii 10-12 ani prin volatilitatea mare a profiturilor băncilor, comparativ cu cel generat de operaţiunile aceloraşi grupuri în economiile mai stabile. Folosesc această comparaţie pornind de la faptul că apetitul pentru risc, practicile de creditare, expertiza etc. tind să fie aliniate în cadrul unui grup bancar”, spune Gelu Gherghescu, Partener EY România.

Pentru multe bănci, rezolvarea problemei costului de capital versus rentabilitatea capitalului propriu va presupune o reformă radicală a modului în care îşi vor structura produsele şi serviciile. Băncile vor trebui să convingă autorităţile de reglementare că pot genera o creştere durabilă şi pot suţine următoarea perioadă de redresare economică. În plus, investitorii vor trebui să fie convinşi că reformele propuse de bănci vor genera efecte fundamentale asupra afacerii.

Pentru a-şi transforma modelul de business, astfel încât ţinta unei creşteri de două cifre a profitabilităţii capitalurilor proprii să fie credibilă, multe bănci vor fi nevoite să formeze alianţe, fie cu alte bănci fie, în unele cazuri, cu alte companii non-financiare. Se pot vedea deja în piaţă alianţe ale câtorva bănci cu jucători inovatori, cum ar fi cei care derulează operaţiuni de creditare de la persoană la persoană (peer to peer lenders).

Alte aspecte de avut în vedere pentru 2014 evidenţiate în cadrul studiului ar fi:

Economia globală - pe drumul cel bun

Perioada de revenire economică începe, în sfârşit, să devină vizibilă, odată cu ieşirea din recesiune atât a Marii Britanii cât şi a economiilor din Zona Euro. Temerile legate de o scădere dramatică a creştereii economice a Chinei s-au diminuat iar creşterea pare să fie mai echilibrată, încorporând atât investiţiile cât şi consumul. De asemenea, se văd unele reforme în industria bancară, în care se întrevăd tentative de liberalizare a ratelor de creditare din China. Se aşteaptă o continuare a acestor reforme şi în 2014.

Băncile europene

Comparativ cu băncile de pe alte pieţe, băncile europene au cunoscut evoluţii mai puţin favorabile, afectate de criza datoriilor suverane din Zona Euro care a stopat procesul de revenire economică în regiune. Cele mai multe bănci de pe pieţele dezvoltate au reuşit să implementeze anumite măsuri de restructurare, prin urmare activele cu expunere mare la risc s-au diminuat. S-a renunţat la linii de business care nu ţineau de activitatea principală a băncii şi o parte dintre active au fost vândute. Anumite bănci au admis, de asemenea, că nu pot atinge poziţia de lider de piaţă şi şi-au diminuat activitatea pe liniile secundare de business.

Costuri versus venituri
Deşi costurile de compensare au scăzut ca procent din totalul veniturilor în cazul primelor 50 de bănci de la nivel mondial (de la 33% în 2009, la puţin sub 30%, în prima jumătate a anului 2013), costurile care nu sunt legate de compensarea angajaţilor au continuat să crească mai repede decât veniturile, în special în cazul băncilor europene. Doar băncile din Asia au fost în măsură să genereze o creştere a veniturilor peste cea a costurilor în grupul băncilor analizate de EY.

Raportul credite-depozite
Băncile din pieţele emergente suferă în urma efectelor ratelor mici ale dobânzilor şi vor explora noi oportunităţi de generare de venituri care să le asigure capital pentru finanţare şi să le menţină rentabilitatea. În ciuda recentelor măsuri de creştere a ratelor dobânzii de referinţă ca măsură de combatere a inflaţiei, competiţia se intensifică în industrie. De asemenea, băncile se confruntă şi cu presiuni politice pentru a reduce marja de dobândă la creditele acordate clienţilor din segmentele de retail şi a întreprinderilor mici. În pieţele de origine, băncile se vor concentra pe inovarea de produse şi pe extinderea canalelor pentru a atrage noi clienţi, deşi trebuie să reziste tentaţiei de a câştiga volum în detrimentul segmentului de credite cu un risc mai ponderat.

Clienţi: cerinţe şi aşteptări
Aşteptările ridicate din partea clienţilor din segmentul de retail şi de business se adaugă presiunilor de reglementare. Cerinţele clienţilor evoluează rapid. Băncile sunt, astfel, sub presiunea de a răspunde nevoilor clienţilor care provin atât din pieţele dezvoltate, cât şi din cele emergente pentru a oferi un nivel de servicii şi flexibilitate asemănător cu cele implementate de alte sectoare.

Consolidarea pieţelor

Acţiuni de consolidare au fost deja întreprinse pe piaţa europeană. Anumite pieţe, cum ar fi Spania, au trecut printr-o restructurare semnificativă, astfel că, în trei ani, 50 de instituţii au fost reduse la 12. E de aşteptat să vedem mai multe astfel de acţiuni pe termen mediu, în pieţele suprasaturate bancar, cum ar fi Germania şi Italia.

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 175.000 de angajaţi în 728 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 25,8 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2013. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 500 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. De la 1 iulie 2013, Ernst & Young a devenit EY, logo-ul s-a schimbat pentru a răspunde acestei modificări, iar noul tagline al companiei este „Building a better working world”. Această redefinire a identităţii vizuale vine să reflecte noua strategie a companiei, Vision 2020. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: http://www.ey.com

.

Cuvinte cheie:  investitori  profit  banci  

Imagini

Studiu EY - Global Banking Outlook for 2014: investitorii presează  sectorul bancar pentru generarea de profit
Studiu EY - Global Banking Outlook for 2014: investitorii presează  sectorul bancar pentru generarea de profit
Studiu EY - Global Banking Outlook for 2014: investitorii presează  sectorul bancar pentru generarea de profit
Studiu EY - Global Banking Outlook for 2014: investitorii presează  sectorul bancar pentru generarea de profit

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.