Securitas alături de Sun Plaza la sărbătorirea celor 4 ani de existență

Bucuresti - 04 martie 2014 - Joi, 27 februarie, 2014, Complexul Comercial Sun Plaza a sărbătorit 4 ani de activitate, prilej cu care au fost invitate formații de renume, precum toboșarii de la Barbarossa și formația Zdop și Zdup.

Evenimentul celebrării celor 4 ani de existență a reunit clienții centrului comercial care au primit diverse premii cu această ocazie și s-au putut bucura de spectacolul oferit în cadrul Sun Plaza Mall.

Tot de aproape 4 ani, Securitas România asigură siguranța Centrului Comercial Sun Plaza și a sutelor de clienți care frecventează zilnic această locație. Fiind un eveniment spectaculos care a atras privirile a sute de curioși pe scena amplasată în Centrul Comercial Sun Plaza, a fost necesară prezența mai multor agenți de securitate ai Securitas România care au asigurat zona în care s-a desfășurat spectacolul.

În sprijinul organizatorilor acestui eveniment, Securitas România a avut o echipă de 10 agenți de securitate și 4 agenți de intervenție care au patrulat pe toată durata evenimentului, asigurându-se că nu va avea loc vreun incident neplăcut care ar putea perturba siguranța organizatorilor, a invitaților, dar mai ales, a clienților veniți să asiste la spectacol.

Securitas este lider în domeniul securității private. Avem mai mult de 300.000 de angajați în 51 de țări din Europa, America de Nord, America Latină, Orientul Mijlociu, Asia și Africa. Ne concentrăm în crearea soluțiilor care se potrivesc cel mai bine nevoilor fiecărui client.

Acest comunicat de presă poate fi regăsit pe www.securitas.com.ro

Adelina Bunea
Specialist Marketing și Relații Publice

.

Cuvinte cheie:  Securitas  aniversare  Sun Plaza  

Imagini

Securitas alături de Sun Plaza la sărbătorirea celor 4 ani de existență
Securitas alături de Sun Plaza la sărbătorirea celor 4 ani de existență

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.