Bani europeni pentru sprijinirea tinerilor defavorizaţi

27 mai 2009, 02.55 - Social  

Bucureşti - 27 mai 2009 - În perioada 30 mai – 7 iunie 2009, Asociaţia pentru Sprijinirea Iniţiativei Civice din Bucureşti va organiza la Şuncuiuş, judeţul Bihor, proiectul european “Mergi mai departe! – Partea a II-a”.
Trainingul bazat pe metode experimentale, susţinut financiar atât de către programul “Tineret în Acţiune” al Comisiei Europene, dar şi de către Consiliul Europei, va reuni lucrători de tineret din România, Bulgaria, Belgia, Italia, Olanda, Portugalia, Republica Cehă şi Ungaria. Aceştia vor pune în aplicare practici menite să sporească integrarea şi participarea tinerilor dezavantajaţi în societate.
În acest moment, la nivel european se simte o nevoie acută de resurse umane capabile să răspundă provocărilor de a munci cu tineri care suferă din cauza poziţiei socio-economice, al mediului cultural din care parvin şi a orientării lor religioase sau sexuale.
“Ne bucurăm că putem reuni în ţara noastră o echipă de specialişti atât de diversă şi de profesionistă, capabilă să îşi prezinte propriile soluţii de bune practici în domeniu. Prin proiectul nostru, dorim să oferim un exemplu toleranţă, solidaritate şi, nu în ultimul rând, de cooperare europeană în efortul de a crea o lume a şanselor egale pentru toţi tinerii mai puţini norocoşi” a declarat domnul Mihai Sebe, preşedintele Asociaţiei pentru Sprijinirea Iniţiativei Civice

.

Cuvinte cheie:  tineri  fonduri europene 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.