Dezbatere cu economiştii şefi ai băncilor româneşti la Conferinţa "Risc de Ţară", invitat de onoare - Leszek Balcerowicz

Bucureşti - 08 aprilie 2014 -


Economiştii şefi ai principalelor bănci din România vor face o analiză a sistemului bancar, vor dezbate problematica creditării şi situaţia economiei româneşti la Conferinţa de Risc de Ţară, organizată miercuri de Coface în parteneriat cu Mediafax, la care invitat de onoare este Leszek Balcerowicz.


Conferinţa de Risc de Ţară, organizată de Coface şi Mediafax, are loc miercuri, 9 aprilie, începând cu ora 9.00, la hotel Hilton, invitatul de onoare fiind Prof. Dr. Leszek Balcerowicz, fost vicepremier al Poloniei - ministru al Finanţelor şi fost preşedinte al Băncii Naţionale din Polonia, care vine în România pentru acest eveniment.


Valentin LAZEA – Economist Şef, Banca Naţională a României; Dr. Rozalia PAL – Economist şef, Garanti Bank şi Vicepreşedinte AAFBR; Florian LIBOCOR – Economist şef, BRD GSG; Prof. Dr. Ionuţ DUMITRU - Economist Şef, Raiffeisen Bank şi Vicepreşedinte AAFBR; Vlad MUSCALUEconomist şef, ING Bank; Mihai PĂTRULESCU - Senior Economist, Unicredit Ţiriac Bank vor vorbi despre motoarele de creştere sustenabilă, de disciplina fiscală şi de relansare creditării, analizând influenţa acestor factori în redefinirea economiei româneşti în sesiunea a doua a conferinţei. Ei vor răspunde la întrebările-teme: Care ar putea fi momentul zero de revenire a băncilor în piaţă? Care sunt principalele bariere ale băncilor în relansarea creditării? Cât de îndatorat este mediul de business din România? Este cererea de credite a companiilor orientată în direcţia care trebuie?


În prima sesiune, alături de Prof. Dr. Leszek Balcerowicz vor fi prezenţi ca lectori Prof. Dr. Yves ZLOTOWSKI - Economist Şef, Coface; Prof. Dr. Daniel DĂIANU - Prim-Vicepreşedinte ASF, fost ministru al Finanţelor în România şi Valentin LAZEA - Economist Şef, Banca Naţională a României. Principalele teme ale primei sesiuni sunt implicaţiile riscurilor economice globale în ţările emergente şi dezvoltate, precum şi construirea unui model economic de succes pentru următorii ani. Lectorii vor mai vorbi despre riscul de ţară în economiile avansate; finanţarea prin datorie publică vs. crearea unui mediu atractiv pentru investitori; fundamentele unei creşteri sustenabile în economia de astăzi; sectoarele de activitate ce pot deveni pilonii unui model economic de succes în România.


Profesorul Leszek Balcerowicz este un renumit economist şi politician, fiind considerat arhitectul reformelor iniţiate în Polonia în 1989, după căderea comunismului. Având realizări remarcabile, el a fost o figură dominantă în dezvoltarea ţării şi în strategia economică a Poloniei în perioada 1989-2007. Ca vicepremier, Balcerowicz a contribuit la transformarea istorică a Poloniei prin trecerea de la economia centralizată la o economie de piaţă, îmbinând vastele sale cunoştinţe în economie şi ştiinţe sociale cu valorile filozofiei morale şi politice.


În cea de-a treia sesiune vor participa ca lectori Dr. Mihai BOGZA - Preşedintele Consiliului Investitorilor Străini şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie Bancpost; Ludwik SOBOLEWSKI – Director General, Bursa de Valori Bucureşti; Andrei CIONCA - Managing Partner, Casa de Insolvenţă Transilvania; Raluca ŢINTOIU - CEO ING Pensions şi Membru APAPR; Cristian NACU - Partener, Enterprise Investors; Dan BARNA - Managing Partener, Structural Consulting Group, care vor discuta despre investiţiile în dezvoltarea economiei româneşti.


Această sesiune va aborda modelele eficiente de finanţare a companiilor în contextul economic actual, atragerea fondurilor de capital privat şi identificarea sectoarelor de activitate ce reprezintă adevărate oportunitaţi investiţionale. Cât de atractivă este economia României pentru investiţii, în ce măsură statul este un investitor în economie, investiţii locale vs. invesţii străine, care sunt barierele de intrare pe piață cu investiții noi şi investiţiile prin bursă sunt întrebări la care se va răspunde în cadrul ultimei sesiuni.


Pentru 2014, specialiştii Coface estimează o tendinţă pozitivă a riscului în economiile avansate, dar şi tensiuni persistente în ţările mari emergente. După o reajustare post-criză între ţările avansate şi cele emergente, în 2014 riscurile de ţară la nivel mondial sunt setate să se schimbe, în conformitate cu un model mai clasic. În ţările avansate, riscurile sunt de stabilizare, încurajate de o creştere destul de dinamică în SUA (estimată la 2,4% în 2014), începutul unei redresări în zona Euro (+0,9%) şi a creşterii confirmate din Japonia (+1,4%). În ceea ce priveşte ţările în curs de dezvoltare, rata de creştere va spori uşor (+4,7%), dar acestea vor rămâne sub media perioadei 2000 - 2011.


Conferinţa Risc de Ţară este eveniment premium şi s-a dezvoltat peste ani, devenind o tradiţie şi un eveniment de referinţă pentru mediul de afaceri. Ediţia de anul acesta va beneficia de participarea a peste 300 de persoane, mai exact reprezentanţi de top din cele mai mari companii româneşti, dar şi multinaţionale, experţi în riscul de ţară şi specialişti din domeniul academic, bancar şi investitori străini.


Acest eveniment reprezintă un catalizator de idei şi discuţii pentru comunitatea românească de business. Scopul acestei conferinţe este dezbaterea celor mai importante evenimente economice globale care au avut loc în anul 2013, analizarea influenţei acestora asupra statelor Central şi Est-Europene şi, în special, asupra României şi de a descoperi trendurile economice care vor contura viitorul.


Conferinţa de Risc de Ţară Coface se adresează top managerilor, preşedintilor de corporaţii, managerilor din cadrul corporaţiilor care îşi asuma riscuri de export, lansează proiecte sau iau decizii privind investiţiile, credit risk managerilor, managerilor de politică internaţională ai firmelor care profesează în domeniul bancar şi în cel de asigurări şi reasigurari, precum şi cercetătorilor şi experţilor din domeniul academic interesaţi de analiza riscului de credit.


Mai multe informaţii despre conferinţă puteţi afla accesând website-ul evenimentului.


Pentru a participa la "Conferinţa de Risc de Ţară Coface 2014" este necesară completarea formularului de înregistrare online, la adresa: http://mediafaxtalks.ro/risc-tara-coface/inregistrare.htm


Despre Mediafax


Mediafax este cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România. Înfiinţată în 1991, compania Mediafax face parte din Mediafax Group şi are peste 2.000 de clienţi din mass-media, sectorul public şi cel de afaceri. Printre produsele şi serviciile Mediafax se numără fluxuri zilnice de ştiri şi fotografie de presă, înregistrări audio cu declaraţii şi interviuri în exclusivitate, servicii de monitorizare de presă şi de distribuţie de comunicate de presă, anuare de specialitate, conţinut multimedia pentru telefonia mobilă. Din 2007, Mediafax se adresează în mod direct şi consumatorilor finali, nu doar sectorului business, prin www.mediafax.ro.


Despre Mediafax Talks 


Mediafax organizează, începând din 2006, evenimente de business care vin în completarea informaţiilor de afaceri oferite zilnic companiilor. Prin seria de conferinţe Mediafax Talks (www.mediafaxtalks.ro), oamenii de afaceri au la dispoziţie un forum de dezbatere despre subiecte şi probleme arzătoare, precum şi o modalitate de dialog cu autorităţile.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe
Melania Stoica
PR & Events Manager Mediafax Talks –
melania.stoica@m.ro
031.82.56.417
0754 095 971

Cuvinte cheie:  Coface  Mediafax  conferinţă 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.