BearingPoint deschide birouri în Dubai şi Abu Dhabi

11 aprilie 2014, 03.21 - Afaceri  

Bucureşti - 11 aprilie 2014 -

Firma de consultanţă în management şi tehnologie își extinde afacerile în Emiratele Arabe Unite (EAU)


 


BearingPoint (www.bearingpoint.com), una dintre cele mai importante firme de consultanță in management și tehnologie din Europa, şi-a extins acoperirea geografică prin deschiderea unor birouri noi în Dubai şi Abu Dhabi. Odată cu înregistrarea noilor sucursale în Emiratele Arabe Unite, dar şi a celor două birouri din centrele principale ale ţării, BearingPoint îşi propune să dezvolte noi relaţii cu clienţii din această regiune strategică. În plus, firma BearingPoint va fi mai bine poziţionată, pentru a deservi afacerile în creștere din această piață cheie.


BearingPoint se va concentra în Emiratele Arabe Unite pe servicii financiare, dar şi pe domeniile guvernamentale şi de apărare. Firma de consultanţa sprijină, de exemplu, dezvoltarea durabilă şi comunitatea pentru energie regenerabilă din Emiratele Arabe Unite, pentru a se poziţiona într-o piaţă mare, care se dezvoltă rapid. În acest moment, BearingPoint dezvoltă un proiect major care acoperă o platformă interactivă de informaţii pentru patente de energie, standarde şi finanţarea  acestora.


Evaluarea oportunităţilor de investiţii  


Provocările cheie pentru comunitatea internaţională de investiţii de a capta valoare sunt acelea de a găsi oportunităţile de investiţie potrivite şi de a evalua care sunt cele mai bune afaceri şi serviicii pentru a fi dezvoltate. În timpul proceselor de creare a valorii, un factor cheie este o înţelegere cuprinzătoare despre cum ar trebui transformate operaţiunile de business şi IT–ul. BearingPoint lucrează, în momentul de faţă, la un proiect de evaluare a unei oportunități internaționale de investiție pentru Faisal Holding. Excelenţa Sa, Şeicul Khaled bin Faisal Al Qassimi de la Faisal Holding spune: “Faptul că partenerul nostru de consultanță pentru design-ul și implementarea transformării afacerilor va fi acum prezent pe piaţa Emiratelor Arabe Unite este foarte important pentru noi. Pentru noi este un avantaj suplimentar în ceea ce priveşte cooperarea ulterioară cu o companie de consultanţă internaţională cu experienţă extinsă în această industrie.”


Peter Mockler, Managing Partner al BearingPoint spune: “Servim clienţi de pe tot globul. În ţările  în afara teritoriilor noastre facem acest lucru parţial prin alianţele noastre strategice. În plus, deschidem birouri proprii în regiunile în care clienţii noştri locali şi internaţionali văd un viitor potenţial pentru afaceri. Astfel, mergem acolo unde clienţii noştri au nevoie de noi. Intrarea în Emiratele Arabe Unite este un reper important pentru BearingPoint. Aceasta ne va permite să ne folosim experienţa globală pentru a contribui la soluţionarea provocărilor cheie cu care se confruntă clienţii noștri în EAU.”


Riku Santala, General Manager BearingPoint UAE, spune: “obiectivul este să aplicăm eficient serviciile noastre internaționale și soluțiile inovatoare de succes și să le adaptăm la cerințele clienților din Emiratele Arabe Unite. Acestea includ soluții referitoare la riscuri, conformitate şi digitalizare pentru clienţii din industria financiară, precum şi soluţii de logistică şi e-servicii pentru organizaţii guvernamentale şi de securitate.”


BearingPoint este acum prezentă local în 18 ţări.


Despre BearingPoint


Consultanții BearingPoint înțeleg că lumea afacerilor se schimbă constant, iar complexitățile rezultate cer soluții inteligente și adaptabile. Clienții noștri, indiferent dacă fac parte din domeniul comercial, financiar sau guvernamental, experimentează rezultate reale atunci când lucrează cu noi. Combinăm aptitudinile industriale, operaționale și tehnologice, cu active proprii și alte active, pentru a croi soluții pentru provocările cu care se confruntă fiecare client în parte. Această abordare adaptabilă este inima culturii noastre și a condus la relații de lungă durată cu multe dintre companiile si organizațiile de top din lume. Cei 3350 de oameni ai noștri, împreună cu rețeaua noastră globală de consultanță, deservesc clienți în peste 70 de țări și se angajează alături de aceștia pentru obținerea rezultatelor măsurabile și a succesului de lungă durată.   


Pentru informații suplimentare vă rugăm să vizitați: www.bearingpoint.com

Contact presă
Anamaria Banu-Diaconu
Marketing & Communications
Tel. +40725809817
Mailto: ana.banu-diaconu@bearingpoint.com

http://www.bearingpoint.com/

Cuvinte cheie:  BearingPoint  deschidere  birou  Dubai  Abu Dhabi  

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.