Rompetrol își extinde rețeaua de distribuție carburanți din Georgia și Moldova

02 iunie 2014, 04.42 - Afaceri   Petrol  

Bucureşti - 02 iunie 2014 - Rompetrol Georgia și Rompetrol Moldova, subsidiare ale KMG International, au deschis 9 stații de distribuție de la începutul anului, mărind astfel rețeaua din cele două țări la 128 de puncte de alimentare. Până la sfârșitul anului, compania intenționează să mai deschidă alte 10 benzinării în aceste țări.

„Experiența din ultimii ani din cele două țări, precum și rezultatele celor două subsidiare au o contribuție importantă în strategia pe termen lung a companiei, de dezvoltare a segmentului de retail în regiunea Mării Negre și Europei de vest, susținută de unicul nostru acționar – KazMunayGas. În perioada următoare, obiectivul nostru este de a dezvolta activitățile cu potențial din Europa de sud - est, în funcție de condițiile de piață” a declarat Cătălin Dumitru, Vicepreședinte al KMG International.

Marca Rompetrol este prezentă pe piața din Georgia de 9 ani, iar în Moldova are o tradiție de 12 ani, dezvoltându-și rapid operațiunile datorită produselor de calitate importate de la rafinaria Petromidia.

Noile benzinării sunt modernizate sub noul concept premium de distribuție, caracterizat prin elemente noi de identificare vizuală a brandului Rompetrol, finisaje de calitate și o arhitectură diferită a stației.

În 2013, dezvoltarea segmentului de retail, prin creșterea numărului de stații și investiții în modernizarea lor, precum și îmbunătățirea politicii comerciale de wholesale, au determinat o creștere a vânzărilor totale de carburanți în cadrul celor două subsidiare.

Astfel, volumele totale de carburanți vândute pe cele două piețe au fost de 286 ktone, în creștere cu aproximativ 30% față de 2012.

Rompetrol Georgia a continuat să-și diversifice operațiunile de vânzare cu amănuntul, prin introducerea carburantului premium EfixS, care a determinat o creștere a vânzărilor cu 60% în stațiile proprii. De asemenea, compania a implementat pe piața locală modulul de plată la pompă Fill & Go, fiind primul serviciu de acest fel pe piața locală.

În prezent, Rompetrol Georgia operează 71 de stații și două depozite de carburanți în portul Batumi și Tbilisi, cu o capacitate totală de 35.000 mc.

În ceea ce privește Rompetrol Moldova, compania vizează creșterea veniturilor din activitățile adiacente vânzărilor de carburanți, investind în dezvoltarea a 14 magazine în cadrul rețelei de vânzare cu amănuntul.

În Moldova, pe lângă cele 57 de staţii de distribuţie, compania mai deţine 4 staţii proprii, situate în nordul Moldovei, care comercializează exclusiv autogaz, cât şi capacităţi de stocare la Târnova (exclusiv GPL) și Chișinău, cu o capacitate totală de 6.000 mc. În prezent, compania comercializează GPL în aproape jumătate din staţiile operate, iar întreaga cantitate de GPL este importată din kazakhstan.

Activităţile de retail ale Rompetrol sunt desfăşurate în peste 1.100 puncte de distribuţie carburanţi deţinute şi operate în ţări precum România, Franţa, Spania, Moldova, Georgia și Bulgaria.

Departamentul de Comunicare și Relații Publice

KMG International

.

Cuvinte cheie:  Rompetrol  deschidere  staţii de distribuţie  Georgia  Moldova  

Imagini

Rompetrol își extinde rețeaua de distribuție carburanți din Georgia și Moldova
Rompetrol își extinde rețeaua de distribuție carburanți din Georgia și Moldova

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.