Lansare manual “ Învăţând să Trăim Împreună”

Bucureşti - 04 iunie 2014 -

Asociația Sol Mentis, împreună cu Comisia Națională a României pentru UNESCO și Arigatou International, organizează lansarea versiunii în limba română a manualului “Învăţând să Trăim Împreună”– un program intercultural și interreligios de educație etică pentru copii și tineri.

Evenimentul va avea loc în data de 16 iunie 2014, la ora 16.00, la sediul Institutului Cultural Român (Aleea Alexandru, nr. 38, sector 1, Bucuresti).

Manualul “Învăţând să Trăim Împreună” a fost dezvoltat de către Arigatou International, cu sprijinul UNESCO și UNICEF și cuprinde teorii și activități pentru cultivarea valorilor etice la copii, cu accent pe respect, empatie, responsabilitate, reconciliere, rezolvarea pașnica a conflictelor, disponibilitate pentru dialog. Copiii sunt motivați să își consolideze propria identitate și gândirea critică, să clădească relații constructive cu cei din jur și să lucreze împreună pentru a aduce schimbări pozitive în lumea din jur.

Programul “Învăţând să Trăim Împreună”, dezvoltat pe baza manualului, este implementat in România de către Asociația Sol Mentis, atât prin cursuri de formare continuă pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar - acreditate de Ministerul Educației Naționale, cât și prin workshop-uri de educație etică în școli, pentru elevi.

În cadrul evenimentului vor fi prezentate detalii legate de manual, de organizațiile implicate în dezvoltarea și implementarea acestuia, și de impactul programului în România. Printre invitații care vor oferi aceste detalii se numără:

- Maria Lucia Uribe Torres – Director Arigatou International Geneva

- Laura Molnar – Coordonator Program “Învăţând să Trăim Împreună”, – Asociația Sol Mentis

- Lucreția Băluță – Coordonator Național al Școlilor Asociate UNESCO

- Gabriela Bărbulescu – Profesor metodist Casa Corpului Didactic București

- Daniela Stoicescu – Director Școala “Aletheea”

.

Cuvinte cheie:  Asociaţie  Sol Mentis  lansare  manual 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.