Anunț de participare pentru atribuirea contractului având ca obiect servicii de consultanţă pentru elaborarea Strategiei culturale a Municipiului Bucureşti pentru perioada 2015 – 2025, cu scopul depunerii candidaturii la titlul de Capitală Culturală Europeană, în anul 2021

Bucuresti - 23 iunie 2014 - ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, intentioneaza sa contracteze servicii de consultanţă pentru elaborarea Strategiei culturale a Municipiului Bucureşti pentru perioada 2015 – 2025, cu scopul depunerii candidaturii la titlul de Capitală Culturală Europeană, în anul 2021.

Competiţia naţională pentru alegerea oraşului care va reprezenta România se deschide în 2015. În cursa pentru obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană, s-au mai înscris şi alte oraşe din ţară, respectiv Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Craiova şi Arad.

Evenimentul „Capitală Culturală Europeană” este considerat a fi capabil să modifice vizibil viaţa unui oraş şi să îi marcheze viitorul. Astfel, procesul de accedere la titlul de Capitală Culturală Europeană începe cu 6 ani înainte şi presupune schimbări semnificative ale oraşului la nivel de imagine şi infrastructură în sectorul cultural.

Misiunea Strategiei culturale a Municipiului Bucureşti este aceea de a promova cultura drept motor ce poate genera o dezvoltare economică durabilă şi care poate conduce la coeziune socială, desfiinţându-se în felul acesta preconcepţia că activităţile culturale sunt consumatoare de fonduri. Conform studiilor realizate cu privire la dezvoltarea oraşelor care au obţinul titlul de Capitală Culturală Europeană, acestea beneficiază de o serie de avantaje extrem de importante pentru viaţa şi prosperitatea oricărui spaţiu urban, ca de pildă:

- Creşterea turismului;

- Creşterea venitului regional;

- Creşerea venitului oraşului;

- Relansarea imaginii oraşului;

- Refacerea infrastructurii culturale;

- Coeziunea socială;

- Cooperarea cetăţeni-autorităţi

- Solidaritatea reprezentanţilor politici ai oraşului.

La data de 27.03.2014, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat Hotărârea pentru aprobarea depunerii candidaturii a Municipiului Bucureşti în vederea depunerii candidaturii la titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021. Conform acestui document, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti a fost desemnat să întreprindă toate demersurile în acest sens.

Astfel, prin procedura de achiziție directă, ARCUB va atribui contractul având ca obiect servicii de consultanţă pentru elaborarea Strategiei culturale a Municipiului Bucureşti pentru perioada 2015 – 2025, cu scopul depunerii candidaturii la titlul de Capitală Culturală Europeană, în anul 2021. Documentația şi informaţiile necesare operatorilor dornici să prezinte oferta lor pentru serviciile mentionate sunt disponibile pe site-ul ARCUB, www.arcub.ro, secțiunea „Știri”.

Urmăriţi-ne pe:

ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. De la teatru şi muzică, până la arhitectură, pictură şi carte, ARCUB reprezintă arta şi cultura Bucureştiului, colaborând cu organizaţii şi instituţii de profil şi sprijinind totodată proiecte iniţiate în parteneriat.

ARCUB este organizatorul Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival, şi al festivalului de muzică clasică, Bucharest Music Film Festival.

În fiecare an, ARCUB se implică în peste 150 de evenimente culturale, al căror public depăşeşte 2 milioane de participanţi.

Persoane de contact (presă):
Mirela CARA – Specialist PR
mirela.cara@arcub.ro | 0725.347.287


Cuvinte cheie:  comunicat  presa  ARCUB  

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.