Învățământul preșcolar în România: recorduri negative la toate capitolele

14 iulie 2014, 01.38 - Afaceri   Social  

Bucuresti - 14 iulie 2014 -

 


România alocă cele mai mici sume pentru educația preșcolară din Uniunea Europeană (concurență ne face doar Irlanda), are una dintre cele mai mari rate ale abandonului școlar și împarte cu Bulgaria primul loc în topul sărăciei și excluziunii sociale în rândul copiilor mai mici de șase ani. Sunt, cu toate, concluzii ale raportului „Educația și îngrijirea copiilor preșcolari”, publicat în urmă cu câteva zile de Comisia Europeană și menit să dovedească, între altele, conexiunea strânsă între participarea copiilor la educația preșcolară, nivelul de trai al acestora și abandonul școlar ulterior.


Însuși ministrul Educației, Remus Pricopie, declara în urmă cu câteva luni că „avem una dintre cele mai mari rate de părăsire a şcolii înainte de încheierea învăţământului obligatoriu de 10 clase, respectiv de 18% (…) zeci de mii de tineri pleacă din şcoală fără o şansă în societate”. De altfel, de peste două decenii, țara noastră se menţine în topul primelor 5 ţări europene cu cea mai mare rată de abandon şcolar. Rată ce este mult mai mare în cazul categoriilor defavorizate de copii, în special în rândul celor de etnie romă, dovadă că peste trei sferturi dintre copiii romi care abandonează şcoala nu au parte de educaţie preşcolară. Alte cifre relevante despre accesul copiilor romi la educație: 70 % nu merg la grădiniță, 80% dintre tinerii care nu ajung niciodată la şcoală sunt de etnie romă, iar 38% dintre aceştia sunt analfabeţi funcţionali. Mai mult, la vârsta de 6 ani, ponderea copiilor romi care sunt la școală este de peste 5 ori mai mică decât media națională.


Potrivit raportului sus-menționat, principalul criteriu în funcție de care copiii merg sau nu la grădiniță este cel financiar. Or, în țara noastră, jumătate dintre copiii cu vârste mai mici de șase ani sunt afectaţi de sărăcie sau excluziune socială. Prin comparație, în majoritatea statelor membre UE, această pondere variază între 12 și 19 procente. Așa se explică de ce, deși România este una dintre puținele țări care oferă educație preșcolară gratuită, costurile se pot dovedi, totuși, prea mari, din perspectiva cheltuielilor indirecte: alimentație, rechizite, îmbrăcăminte, încălțăminte, acces la servicii de igienă. Această situație precară se reflectă și la nivel macroeconomic: în timp ce, la nivelul UE, sumele publice alocate ciclului preșcolar au crescut în ultimii ani, ajungând la o medie de 0,52% din PIB, România și Polonia sunt singurele țări membre în care aceste cheltuieli au fost reduse. Mai jos, câteva dintre cifrele cele mai relevante din raportul „Educația și îngrijirea copiilor preșcolari”:


 


 


































Țara



Cheltuielile publice alocate ciclului preșcolar (% din PIB)



România



0,35



Bulgaria



0,92



Ungaria



0,7



Republica Cehă



0,5



Danemarca



1



Media UE



0,52



 


































Țara



Cheltuieli publice per capita pentru ciclul preșcolar de învățământ (mii PSP*)



România



1,3



Bulgaria



2,9



Republica Cehă



3



Ungaria



3,4



Luxemburg



16,9



Media UE



5,08



* paritatea puterii de cumparare standard (PPS)





Legătura strânsă dintre grădiniță și viitorul copilului: soluția Salvați Copiii


 


„Pentru cei mai mulți copii, grădinița reprezintă primul contact cu restul lumii, cu universul extrafamilial, cea mai bună ocazie de a învăța să socializeze și să se pregătească emoțional, social și cognitiv pentru restul vieții. Din nefericire, nu toți micuții au această șansă, și niciodată din vina lor. Or, privat de educaţie, copilului i se ia șansa unui viitor decent. Un copil neşcolarizat va fi un adult țintuit la marginea societăţii, adesea incapabil să discearnă între bine și rău, predispus la a fi exploatat sau a intra în cercuri sociale îndoielnice”, explică Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al Organizației Salvați Copiii, importanța integrării copiilor în ciclul de învățământ încă de la cele mai mici vârste.


În același sens, studiul Comisiei Europene arată că, ajunși în clasele primare, elevii care au mers cel puțin un an la grădiniță vor avea rezultate mult mai bune la matematică decât restul colegilor și vor întâmpina mult mai puține dificultăți în a citi și analiza un text. La nivel european, cea mai mare diferență între performanțele școlare ale copiilor care au urmat o instituție preșcolară de învățământ și cei care nu au avut această experiență este înregistrată în România.


            Pentru a diminua fenomenul abandonului școlar și a reduce decalajul la învăţătură pentru copiii aflaţi în pragul excluziunii sociale, Salvați Copiii România desfășoară, de doi ani, inițiativa Grădinițele estivale, parte dintr-un program mai amplu, „Şanse egale pentru toţi copiii, într-o societate fără discriminare”, finanțat de către Fundaţia Ikea. Proiectul prevede inaugurarea a 30 de grădinițe (câte zece în fiecare an) funcționale pe perioada verii, pentru a facilita creșterea nivelului de pregătire pentru școală și accesul la educație primară, dar și pentru a preveni abandonul școlar pe termen lung al copiilor proveniți din medii defavorizate. Cele zece grădinițe implicate în acest an sunt în București și în județele Argeș, Constanța, Dâmbovița, Iași, Dolj și Tulcea.


            Practic, timp de două luni, începând de astăzi, copiii beneficiază de cursuri gratuite, organizația asigurându-le rechizitele, câte o gustare zilnică, alimente pentru familie și o serie de produse igienico-sanitare. Ulterior, după data de 15 septembrie, copiii care au participat la cursuri sunt înscrişi la grădiniţă sau şcoală şi sunt monitorizaţi pe tot parcursul anului şcolar. Până acum, rezultatele programului au fost mai mult decât încurajatoare: 94% din copiii participanți au continuat o formă de învăţământ, din cei înscriși la școală, 85% au finalizat clasa I, iar din cei înscrişi la grădiniţă, 90% au continuat în anul şcolar următor.


Metodologia de lucru a fost înaintată către Ministerul Educaţiei, iar unele grădinițe din București au început deja să implementeze programul cu resurse proprii.


Despre programul „Şanse egale pentru toţi copiii, într-o societate fără discriminare”


Beneficiari: 8.700 de copii şi familiile acestora, beneficiari ai serviciilor de Consiliere psihologică şi educaţională; 18.000 de copii informaţi şi educaţi cu privire la eliminarea discriminării copiilor cu nevoi educaţionale şi emoţionale speciale; 1.800 de părinţi cu abilităţi îmbunătăţite de educaţie pozitivă; 900 de profesionişti cu abilităţi crescute de a elabora planuri de evaluare şi intervenţie psiho-socială pentru copii vulnerabili;


Durată: 36 de luni (1 iulie 2012 – 30 iunie 2015);  


Buget: 1,8 milioane Euro, asigurat de Fundația IKEA. 


Despre Organizaţia Salvaţi Copiii


Salvaţi Copiii România este o organizaţie neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, care militează activ pentru drepturile şi protecţia copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului.


Programele organizaţiei sunt adresate tuturor copiilor, cu o atenţie deosebită către cei aflaţi în situaţii dificile - copiii din comunităţile dezavantajate, copiii victime ale violenţei, exploatării prin muncă, traficului sau neglijării, copiii refugiaţi etc. În cei 24 de ani de activitate, peste 1.007.000 de copii au fost implicaţi în campaniile şi programele desfăşurate de organizaţie.


Salvaţi Copiii România este membru al Save the Children International, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări.


 

Contact Salvaţi Copiii România
Cristina Tănase
Manager de proiect
Telefon: 021.316.61.76
E-mail: cristina.tanase@salvaticopiii.ro

Mirona Hrițcu
Coordonator comunicare
Telefon: 0741.040.951
E-mail: mirona.hritcu@salvaticopiii.ro


http://www.salvaticopiii.ro/

Cuvinte cheie:  raport  invatamânt  prescolar 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.