Țuca Zbârcea & Asociații numește un nou partener și promovează alți 10 avocați

17 decembrie 2014, 01.04 - Afaceri   Justiţie   Avocatură  

Bucuresti - 17 decembrie 2014 - Societatea de avocaţi Ţuca Zbârcea & Asociaţii anunţă 11 promovări interne, ca urmare a procesului de evaluare care a avut loc în perioada noiembrie-decembrie 2014.

După promovarea a trei parteneri la începutul acestui an, societatea de avocați Țuca Zbârcea & Asociații își extinde din nou echipa de management prin numirea lui Sebastian Radocea ca partener în departamentul de energie al firmei. Alți zece avocați au fost avansați în diverse roluri în cadrul firmei, toate promovările fiind efective de la 1 ianuarie 2015.

Sebastian Radocea a devenit partener al Țuca Zbârcea & Asociații, fiind specializat în dreptul energiei, fuziuni și achiziții și drept societar și comercial. De-a lungul celor 15 ani de activitate profesională, Sebastian a participat la primul proces de separare legală (unbundling) a activităților de distribuție și furnizare de energie electrică la nivelul unei foste societăți de stat din sectorul energiei electrice, precum și în privatizarea unor societăți de distribuție și furnizare a energiei electrice. De asemenea, Sebastian a acordat asistență unui număr considerabil de investitori privați în legătură cu dezvoltarea, operarea, achiziția și/sau vânzarea unor proiecte fotovoltaice. În prezent, el este implicat în implementarea, pentru prima dată în România, a proiectelor de eficiență energetică în sectorul public.

Alți 10 avocați au mai făcut un pas în carieră, fiind promovați la statutul de Managing Associate sau Senior Associate. Astfel, Andreea Lisievici-Lefter, Patricia Enache, Mihai Ene și Dana Busini vor face parte, de la începutul lui 2015, din grupa de elită a firmei - Managing Associate. De asemenea, Olga Cobăsneanu, Maxim Dogoter, Mariana Sturza, Ruxandra Niță, Ruxandra Frangeti și Alexandru Moldoveanu se alătură grupei avocaților seniori – Senior Associate. Majoritatea promovărilor sunt în departamentele de litigii și arbitraje comerciale, inclusiv drept penal, dar și drept societar/comercial, drept financiar-bancar și piețe de capital, PPP/concesiuni sau dreptul muncii.

”Consolidarea echipei a fost și rămâne principalul nostru obiectiv, oricât de pompos sau eufemistic ar putea suna. Resursa umană este cel mai prețios capital al firmei, un capital “majorat” în ultimii ani, atât sub aspect numeric, cât și valoric. Avansările din acest an sunt o recunoaștere a calităților profesionale, a plusului de experiență acumulat, a meritelor speciale și vitezei cu care acești tineri de valoare au venit din urmă. Plutonul este întărit la vârf prin numirea lui Sebastian Radocea ca Partener în departamentul de energie, un colaborator de nădejde și un coechipier cu state vechi, cu un aport important în multe dintre proiectele reprezentative ale practicii noastre în domeniul energiei”, declară Florentin Ţuca, Managing Partner al Ţuca Zbârcea & Asociaţii.

Echipa Ţuca Zbârcea & Asociaţii cuprinde peste 170 de avocați și angajați iar începând cu 1 ianuarie 2015, numărul partenerilor va urca la 25 de la 24 în prezent.

Notă către editori:
Sebastian Radocea, 40 de ani, a devenit partener în cadrul departamentului de energie al Ţuca Zbârcea & Asociaţii. Având o experiență profesională de 15 ani, el s-a specializat în dreptul energiei (în special în domeniul energiei electrice și al eficienței energetice), în fuziuni și achiziții, precum și în dreptul societar și comercial. A fost implicat în unele dintre cele mai importante tranzacții din România, inclusiv în primul proces de separare legală (unbundling) a activităților de distribuție și furnizare de energie electrică la nivelul unei foste societăți de stat din sectorul energiei electrice, achiziția de la Statul român, de către cea mai mare societate de utilități din Europa Centrală și de Est, a participațiilor minoritare deținute în două societăți de distribuție și furnizare a energiei electrice, vânzarea uneia dintre cele mai mari societăți de asigurare din România către un important grup francez și implementarea, pentru prima dată în România, a proiectelor de eficiență energetică în sectorul public. De asemenea, Sebastian a acordat asistență unui număr considerabil de investitori privați în legătură cu dezvoltarea, operarea, achiziția și/sau vânzarea unor proiecte fotovoltaice. Experiența sa include negocierea și structurarea de tranzacții în domeniul fuziunilor și achizițiilor și de contracte comerciale complexe, cum ar fi transferul de participații și de active, coordonarea de investigații de due diligence juridic și consultanță juridică generală în legătură cu aspecte de guvernare corporativă, divizări și alte modalități de restructurare societară, precum și asistență juridică în cadrul proceselor de privatizare și post-privatizare. Sebastian este specializat și în domeniul achizițiilor publice, asistând clienți din sectorul public și privat în legătură cu inițierea procedurilor de selecție competitivă, întocmirea documentației de atribuire și acordarea de asistență în fața organelor de reglementare relevante. Sebastian a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității din București în 1998 și este membru al Baroului București din 1999. De asemenea, el a deține un Master în Drept și Finanțe (Goethe Universität Frankfurt am Main, Institute for Law and Finance). Sebastian este fluent în limbile engleză și germană.

Contact marketing
Alina Pintică
Tel: (40-21) 204 88 90
E-mail: alina.pintica@tuca.ro
Mobil: 0723 526 389

Cuvinte cheie:  Tuca Zbarcea  promovare  avocati 

Imagini

Țuca Zbârcea & Asociații numește un nou partener și promovează alți 10 avocați

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.