Piaţa mobilierului de artă, pe un trend ascendent

12 februarie 2015, 06.12 - Afaceri   Arhitectură / Design  

Bucureşti - 12 februarie 2015 -

Piaţa internă a mobilierului de artă a crescut în 2014 conform opiniei Elei Walsh, proprietara Supreme Gallery – un business început în urmă cu 3 ani, dedicat mobilierului de colecţie. Schimbarea gusturilor si o mai buna informare vis a vis de ceea ce se întâmplă pe piaţa internaţională, au reprezentat motivul declanşator al aceastei creşteri.

Se mai întâmplă un fenomen, fericit, l-am putea numi: Romania a inceput sa depaseasca etapa "noi ne pricepem la toate". Romanii au inteles că, pentru a se bucura de un ambient armonios, la care sa se intoarca cu multa plăcere dupa o zi plina de lucru, trebuie sa apeleze la serviciile unui arhitect sau designer de interior, mai exact, la un specialist, ale cărui experienţă şi pregătire isi pun amprenta asupra confortului si bunastarii noastre. In ultimii ani, figura designerului de interior a acumulat o importanţă din ce in ce mai mare. In felul acesta, ne apropiem si mai mult de ceea ce se intâmplă în strainatate de foarte multi ani. Libera circulatie in Europa, accesul la informatii si educatie in tarile europene, au ajutat foarte mult ca mobilierul de arta sa reprezinte o alternativa semnificativa, pe piata locala, la mobilierul in serie, nou. Pe de alta parte, romanii, mai ales cei care sunt iubitori de arta, au inceput sa se orienteze catre piese de mobilier de colectie, autentice, din perioade sau stiluri care s-au impus in domeniu (art-deco, mid-century, scandinav etc) realizate de artisti, in editii foarte limitate sau chiar unicat. Pe lângă valoarea estetică intrinsecă, oamenii realizeaza că piesele de mobilier de artă au aceeaşi valoare pe care o operă de artă o poate avea. Acum colectionarii cumpără piese de mobilier exact ca şi când ar cumpăra o sculptură sau o pictură, facând din achiziţionarea lor o investiţie.

"International, este suficient sa ne uitam la cei mai buni – spune Ela Walsh – si anume la cel mai important targ de arta si antichitati din lume, cu tranzactii de milioane de euro, pe fiecare editie: TEFAF Maastricht, Olanda. In ultima editie, cea din 2014, 10 din 264 de galerii expozante s-au focusat pe Design. Chiar dacă par puţine, acesta este un semnal foarte important pe piaţa de artă."

Câţiva dintre specialiştii în domeniu au explicat interesul crescut pentru design din cadrul TEFAF ca pe o urmare a schimbarii gusturilor in arta. Interesul cumparatorilor traditionali s-a modificat, iar acestia sunt interesati si de design postbelic, astfel ca si prezenta galeriilor de design la targuri a devenit esentiala.

Cu o experienta de peste 30 de editii, TEFAF este recunoscut pentru valoarea operelor de arta pe care le reuneste, de care sunt interesate chiar si marile muzee ale lumii, prezente la eveniment in calitate de cumparatori, alături de ceilalti specialisti din domeniu, cum sunt art-dealerii, galeriile, colectionarii sau iubitorii de arta. "Daca ne referim la colectionarii de mobilier din strainatate, atunci cand fac o achizitie, acestia nu se gandesc unde ar putea sa o ambienteze sau daca se potriveste in interiorul casei lor. Acestia isi doresc pur si simplu sa o aiba, la fel cum isi doresc sa aiba o opera de arta sau o piesa de antichitate. Ba chiar, mai mult, in anul 2009, toata piata internationala a fost uluita de rezultatul adjudecarii unui fotoliu realizat de Eileen Gray, la casa de licitatii Christie's, cu fabuloasa suma de 21.9 milioane de euro.

Insa, din experienta noastra pe piata romaneasca, majoritatea celor care cumpara mobilier de arta din secolul XX, chiar si la valori foarte ridicate, isi doreste sa le foloseasca in propria casa",
precizeaza Walsh. Preturile pentru astfel de piese, variaza intre cateva sute de euro si cateva mii de euro, in functie de importanta artistului, a numarului de piese prezente mondial ce compun editia respectiva, a valoarii/cotei pe care piesa o are la momentul respectiv, pe piata internationala.


Cea mai scumpa piesa de mobilier vanduta in 2014 de catre Supreme Gallery, a fost o statuie de gradina, reprezentand o dansatoare din perioada art-deco. Valoarea tranzactiei s-a ridicat la 10.000 de euro, o cifra de 2 ori mai mare faţă de anul 2013, cand cele mai scumpe obiecte s-au vandut la 4300 de euro (pentru un set rococo, compus din canapea si doua fotolii) si 3400 de euro (pentru o consola baroca ce a apartinut familei Colonna, una dintre cele mai importante familii din Italia, cu o traditie de cateva sute de ani).


"In anul 2013 si apoi, in anul 2014, am asistat la o evolutie clara in ceea ce priveste alegerile cumparatorilor: daca initial, cand am deschis galeria Supreme, clientii se orientau catre piese mai mici, la preturi retinute (cum sunt corpurile de iluminat, oglinzile, masutele de cafea, obiecte mici de arta decorativa si bijuterii), ulterior, aceiasi clienti au inceput sa se orienteze catre obiecte mai mari si/sau mai valoroase, achizitionand pentru propria casa si console, canapele, mese, fara a neglija insa categoria pieselor mai mici, in cele cateva perioade de peste an, cand suntem in cautarea unui cadou special pentru cei dragi. In acest sens, este clar ca avem de-a face cu o maturitate a pietei, la sfarsit de an 2014", afirma Ela Walsh. "Aceasta maturitate este practic si motivul care ne-a determinat sa trecem la nivelul urmator: un sediu mai mare si un showroom adecvat pieselor din colectia noastra. Astfel ca in iulie 2014, ne-am mutat pe Bulevardul Aviatorilor, nr 49, intr-o noua locatie, situata intr-o zona consacrata deja pentru arhitectura art-deco si neo-romaneasca."

In anul 2015, ne propunem sa aducem un plus de excelenta pe piata romaneasca de arta, integrand mobilierul de arta intre investitiile de durata, sa consolidam portofoliul de clienti si sa participam la targurile de arta.

.

Cuvinte cheie:  Elei Walsh  Supreme Gallery  piaţa internă  mobilier de artă  trend ascendent  

Imagini

Piaţa mobilierului de artă, pe un trend ascendent
Piaţa mobilierului de artă, pe un trend ascendent
Piaţa mobilierului de artă, pe un trend ascendent

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.