Cel mai nou brand bancar, Idea::Bank, lansat cu idei fresh de comunicare

Bucuresti - 04 mai 2015 - Idea::Bank, parte a Getin Holding, unul dintre cele mai dinamice grupuri financiare poloneze, şi-a lansat identitatea, filozofia și oferta bancară pentru publicul din România sub sloganul „Fresh banking from Poland” şi o strategie care a pus accent pe comunicarea neconvenţională.

“Am vrut să transpunem cât mai bine în comunicare abordarea Idea::Bank: simplă, clară, pragmatică dar originală şi îndrazneaţă în acelaşi timp. În plus, în aglomeraţia de comunicare şi mesaje, provocarea a fost să ne diferenţiem şi să fim vizibili cu o investiţie optimă. Astfel, a fost natural pentru noi să alegem neconvenţionalul (de la teaser pâna la invitaţia la conferinţa de presă) şi on-line-ul pentru a pregăti o lansare de impact”, declarat Ştefania Cristescu – Senior Manager Marketing şi PR Idea::Bank

“Povestea Idea::Bank este o povestea reală, lipsită de artificii, metafore sau lucruri forţate. Comunicarea şi modul în care aceasta a fost gândită, ţin cont de aşteptările consumatorilor: clar, transparent şi la obiect. «Nou. Simplu. Altfel.» sunt cuvinte care ne definesc perfect statutul: dezvăluim originea şi modul de a face business încă din slogan şi avem curaj să intrăm pe medii de comunicare neconvenţionale, astfel încât mesajul să ajungă şi să fie judecat în mod direct de clienţi, fără clişee, creativ şi funcţional. Toate acestea au făcut din proiectul de lansare Idea::Bank un proiect cu adevărat altfel, la care am lucrat cu mare drag împreună cu partenerii care au înţeles dorinţa noastră şi au pus-o în practică exemplar.” a declarat Cristina Săcuiu – Head of Advertising Idea::Bank

Aşa a apărut conceptul de teasing “Centrul Ideilor Abandonate”, un loc virtual unde oamenii au adus proiectele pe care, din diferite motive, nu au mai putut să le concretizeze. Centrul Ideilor Abandonate şi-a deschis filiale şi în blogosferă, astfel că Simona Tache, Cabral, Costin Cocioabă, George Buhnici, Alex Ciucă (hoinaru.ro), Marian Enescu (mariciu.ro) şi Radu Dumitru au putut povesti despre ideile lor abandonate împreună cu cititorii lor. Evident, o dată cu apariţia Idea::Bank, Centrul s-a desfiinţat întrucât oamenii au găsit în sfârşit pe cineva care îi poate ajuta să-şi pună ideile în practică. Poveştile pot fi văzute pe canalul youtube dedicat:

https://www.youtube.com/results?search_query=centrul+ideilor+abandonate

“De când am primit brief-ul de pitch am lucrat cu bucurie şi entuziasm. Ne-au inspirat şi brandul şi clientul care sunt, într-adevar, ALTFEL. Iar rezultatul este o campanie ALTFEL pentru o bancă. Pornind din ADN-ul Idea::Bank, am ajuns la Simplificare + Idea::Bank = ideile sunt puse, simplu, în practică. Aşa că în teasing ne-am jucat cu tensiunea universal valabilă ca, de multe ori, trebuie să îţi omori ideile pe care nu apuci să le pui în practică. Aşa s-a născut Centrul Ideilor Abandonate unde metodele de ucis ideile erau diverse: replici nasoale de la Micutzu, cântecul lui Mihai Constantinescu sau pura agresiune. Centrul s-a închis odată cu lansarea băncii care a venit cu produse şi servicii simplificate pentru ca oamenii să nu mai fie nevoiţi să-şi ucidă idei”, a declarat Andreea Ghenoiu, Group Creative Director, Jazz

“E întotdeauna o plăcere să faci lucruri frumoase atunci când ai la bază un brandbook mişto. De fapt, La Idea::Bank totul a fost mişto: brieful, brainstorming-urile, ideile (şi cele de trimis la centru, şi restul:))), modul de lucru cu clientul. Să nu mai zic de ziua de filmare în compania lui Micutzu. Şi Mihai Constantinescu. Bottom line, abia aştept încă un proiect asemănător!”, a declarat Raluca Matei, Senior Art Director, Jazz.

Pentru a mări aşteptarea legată de lansarea băncii, cu 5 zile înainte, site-ul de umor Times New Roman a luat iniţiativa de a dezvolta el însuşi o banca - “Banca Times New Roman”, o bancă ideală dar din păcate virtuală, care şi ea, la rândul ei, a fost nevoită să se închidă în momentul apariţiei Idea::Bank, deoarece era depăşită de ofertele noii bănci. Recunoaşterea înfrângerii nu a fost uşoară. Urmăriţi aici cele mai tari episoade:
http://www.timesnewroman.ro/banca-times-new-roman

În paralel, în această perioadă, clienţii băncii au primit o scrisoare de informare dezvoltată pe eticheta unei sticle de fresh, prin care erau anunţati în mod creativ că banca lor îşi schimbă identitatea. Conferinţa de presă de lansare a adus încă o inovaţie în comunicarea bancară – sincronizarea unui eveniment organizat într-un spaţiu neconvenţional – Centrul IDA – cu o transmisiune live pe internet pentru bloggeri şi jurnalişti din presa locală.

Agenţiile care au dezvoltat Campania de lansarea a Idea::Bank sunt Jazz Commmunication (strategie şi creaţie) şi Rogalski Damaschin Public Relations (media & bloggers relations).

Echipa Idea::Bank:

Cristina Săcuiu (Popovici) – Head of Advertising
Mihaela Savu - Head of PR
Andrei Bîrsan – Marketing Project Manager
Ştefania Cristescu – Senior Manager Marketing & PR
Ana Cernat – VP Retail

Echipa Jazz:

Valentin Suciu – Creative Partner & Regizor
Andreea Ghenoiu – Group Creative Director
Raluca Matei – Senior Art Director
Deiu Stanciu – Copywriter
Mario Nicolae – Art Director
Cristina Lungu – Senior Account Executive
Loredana Bănică – Client Service Director
Irina Pencea – Managing Partner
Casa de productie video: Alien Film

Echipa Rogalski Damaschin PR:

Sorin Barariu – Communication Consultant
Cristiana Andrei – Social Media Manager
Eliza Rogalski – Founder, Head of Corporate PR

Echipa Magnetic Live (BTL):
Raluca Răsădean - Managing Partner
Radu Răsădean – BTL Manager

.

Cuvinte cheie:  Idea::Bank  brand  bancar 

Imagini

Cel mai nou brand bancar, Idea::Bank, lansat cu idei fresh de comunicare
Cel mai nou brand bancar, Idea::Bank, lansat cu idei fresh de comunicare
Cel mai nou brand bancar, Idea::Bank, lansat cu idei fresh de comunicare

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.