Lansare de carte: Frumoasele dezechilibre, Poezie urbană

Bucuresti - 22 mai 2015 - Sâmbătă, 23 mai, la ora 19.00, în cadrul salonului internațional de carte Bookfest din Bucureşti, va avea loc lansarea volumului de poezie şi desen „Frumoasele dezechilibre”, aparţinând tânărului scriitor Mircea Moroianu şi publicată la Editura Datagroup.

Volumul explorează teme precum dragostea şi frumuseţea cochetă, pe care le defineşte drept dezechilibre care ar trebui mai degrabă îmbrăţişate şi cultivate decât „tratate” şi înlăturate.

„O să vă întrebați de ce mai e nevoie de încă o reprezentare a ideii de iubire în poezie și în grafică? Răspunsul este simplu. Pentru că « Frumoasele dezechilibre » nu sunt grafică și poezie, ci sunt ideile însele. Poemele sunt o consemnare a ideilor pe parcursul unui drum de transformare a autorului, un fel de șir de firimituri lăsate în urma pașilor de Gretel pentru a nu pierde calea. Complementare, desenele sunt făcute într-o tehnică de « minim efort », acest lucru fiind, paradoxal, nu o îngrădire, ci o eliberare” spune Heinrich Loth, director al editurii Datagroup.
„Frumoasele dezechilibre” sunt poezie urbană. Adică poezia celor care nu scriu poezie, ci o trăiesc zi de zi în metrou, la birou sau pe pereţii oraşului. E poezia celor empatici, intuitivi, a celor care au o căutare neexprimată şi care merg discret în acelaşi pas cu mulţimea oraşului, dar nu se confundă niciodată cu ea.

„Mi-a luat aproape un an să aud versurile ei suficient de clar şi vreo lună şi un pic să le scriu şi să le desenez. Pentru tine asta înseamnă 30 de minute de regăsire într-o lectură tihnită, cu o limonadă şi o cafea, într-o după-amiază leneşă de duminică”, spune Mircea Moroianu în descrierea volumului său.

Lansarea va avea loc în cadrul salonului internațional de carte Bookfest, la Romexpo, Bulevardul Mărăști 65-67, Bucureşti, la standul editurii Datagroup, pavilionul C2. Moderatorul evenimentului va fi Claudiu T. Arieşan.

Volumul de poezie şi desen „Frumoasele dezechilibre” poate fi achiziţionat din reţeaua librăriilor Cărturești și online pe www.edituradatagroup.ro.
Informaţii suplimentare pe: facebook.com/frumoaseledezechilibre.
Pentru mai multe detalii, vă rugăm să contactaţi editura Datagroup la tel. +40 256.490.512 sau pe E-mail: office@datagroup.ro.

Despre Mircea Moroianu
Născut pe 31 mai 1981 în Bucureşti, Mircea a absolvit secţia F.I.L.S. Germană în cadrul Universităţii Politehnica şi un master în Comunicare la Facultatea de Jurnalism. În prezent lucrează în publicitate. Este chitarist în trupa OLIVER, alături de care a lansat două albume rock, „Poetry Pop” în 2008 și „Eros” în 2012.
A debutat cu romanul „Descâlcitorul”. Simultan a publicat volumul de poezii online „Dezcâlcitorul” pe www.descalcitorul.ro. „Frumoasele dezechilibre” este primul său volum publicat de poezie ilustrată cu desene.

Anul acesta a finalizat scenariile filmelor „Marea Bălăneală” și „Fragile, handle with care” și al piesei de teatru „Super OK”, aflate în prezent în producţie.

Despre Editura Datagroup
Editura Datagroup vine cu un concept nou pe piața editorială românească. Activitatea editurii aduce în prim plan valoarea manifestării literare, culturale și științifice românești, precum şi descoperirea de talent autentic și publicarea de noi autori. Primele cărți publicate stau dovadă a acestei idei.
În strânsă legătură cu acest efort, editura îşi propune să educe publicul și să crească o comunitate de cititori care să ofere valoare operelor și autorilor publicați. Activitatea editurii nu se limitează la simple tipărituri, ea urmând să exploreze formatele variate pe care new media le-a adus în joc şi să pună în valoare creativitatea autorilor săi prin modalități complexe de exprimare.

.

Cuvinte cheie:  Bookfest  lansare  carte 

Imagini

Lansare de carte: Frumoasele dezechilibre, Poezie urbană
Lansare de carte: Frumoasele dezechilibre, Poezie urbană

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.