Misiune îndeplinită pentru 250 de voluntari

12 octombrie 2009, 12.36 - Construcţii   Social  

Bucureşti - 12 octombrie 2009 - 10 familii din judeţul Bihor au un cămin începând de astăzi datorită celor peste 250 de voluntari de pe şantierul Habitat din Beiuş din cadrul proiectului BIG BUILD’09.

În numai cinci zile, voluntari veniti din toata lumea împreună cu familiile beneficiare, au reuşit să construiasca 10 locuinte decente şi sigure. Astazi, membrii acestor familii care si-au petrecut copilaria in orfelinatele de stat, primesc pentru prima data in viata cheile propriilor locuinţe, în cadrul ceremoniei de inaugurare a caselor BIG BUILD. Toti cei 250 de voluntari care au lucrat sustinut timp de 5 zile la implinirea unui vis frumos, sunt alaturi de familiile beneficiare in cadrul acestui emotionant eveniment carora le vor inmana simbolic cheile locuintelor.

Şi în aceasta ultima zi, personalităţi şi autorităţi locale au ajutat la finalizarea lucrărilor de constructie a celor 10 locuinţe: D-na Anca Harasim, Director Executiv Camera de Comerţ Americană la Bucureşti (AmCham), D-na Camelia Săvoiu, Manager de comunicare Lafarge România şi D-na Georgeta Bora – coordonator dezvoltare durabilă în cadrul RBS, alaturi de reprezentantii Habitat for Humanity Romania si Irlanda de Nord.

„Mulţumim tuturor voluntarilor care s-au implicat pe parcursul celor 5 zile în construirea caselor, partenerilor, sponsorilor şi presei, care ne-au sprijinit necondiţionat. Zâmbetul de pe faţa beneficiarilor ne-a făcut să uităm de munca de pe şantier şi de oboseala acumulată. Apreciem şansa care ne-a fost oferită de a lăsa ceva durabil în urma noastră şi ne bucurăm că am reuşit să ne respectăm promisiunea” declară Adrian Ciorna, Preşedinte Habitat for Humanity Romania.

Big Build ‘09 este un eveniment important al ţărilor europene afiliate organizaţiei Habitat for Humanity. Pentru a promova solidaritatea între ţările din Europa şi lupta împotriva locuinţelor sărăcăcioase, numeroase personalităţi din România şi Irlanda de Nord vor sprijni în continuare acest eveniment şi vor voluntaria pe şantierul Habitat de la Beiuş.

Habitat for Humanity România construieşte şi renovează locuinţe simple, decente şi accesibile ca preţ pentru şi împreună cu familiile nevoiaşe al căror viitor este afectat grav de condiţiile în care acestea locuiesc. Materialele provin din donaţii şi sponsorizări, iar construcţia este realizată de către voluntari împreună cu familiile beneficiare. Până acum, peste 1.600 de familii din România şi 300.000 de familii din 100 de ţări beneficiază de case Habitat.

PRAIS Corporate Communications Habitat for Humanity
Tel: 021.317.53.39, 317.53.40, 316.82.04 Petruţa Păcuraru
Fax: 021.316.81.90; 0728.979.939
E-mail: prais@prais.ro petruta.pacuraru@habitat.ro


http://www.habitat.ro/

Cuvinte cheie:  voluntari  locuinţe inaugurare 

Imagini

Misiune îndeplinită pentru 250 de voluntari
Misiune îndeplinită pentru 250 de voluntari
Misiune îndeplinită pentru 250 de voluntari

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.