Filmul de scurtmetraj regizat de Ștefan Mandachi a fost selecționat la cel mai mare festival de film din Irlanda

Suceava - 30 noiembrie 2022 -

Omul de afaceri Ștefan Mandachi a produs și regizat filmul de scurtmetraj “Peace off!”, selecționat în cadrul Cork International Film Festival, cel mai mare și mai cunoscut festival de film din Irlanda, aflat la a 67-a ediție.


Scurtmetrajul “Peace off!” are la bază o poveste reală și este o ironie la adresa meditației spirituale greșit înțelese. Filmul are o durată de 15 minute și a fost selectat în categoria International Shorts Online Selection, fiind singurul film românesc prezent în festival.


Filmările au avut loc în lunile aprilie și mai la Suceava, în satul Sfântu Ilie și la București.


“Am aflat entuziasmat că din 4000 de filme înscrise la Festivalul de Film de la Cork, doar câteva au fost selectate pentru competiția din acest an, printre care și filmul nostru. Pentru noi, echipa, este o mare realizare această selecție. Ideea filmului mi-a venit în urma unor exerciții de meditație pe care mi le-a dat unul dintre mentorii mei. Îmi făceam în pripă temele zilei, întrucât eram întruna pe fugă. Într-o zi, i-am propus să ecranizăm acea stare de fapt, acea atmosferă. Cinematografia este pasiunea mea cea mare. Vizionez cât de multe filme de artă pot, pentru că mă inspiră”, a relatat regizorul filmului.


Avocat definitiv în Baroul Suceava de peste 12 ani, Ștefan Mandachi a terminat cursurile școlii de film “New York Film Academy”, promoția 2016, secțiunea Film de ficțiune. El precizează că ia în calcul să își canalizeze atenția cu precădere către industria online și de cinema.


“Intenționez să-mi schimb întreaga direcție de business. De aproape 3 ani realizez materiale video foarte apreciate despre educație financiară și psihologie pe canalul meu Youtube, care a atins 115.000 urmăritori. Impactul muncii mele în preajma camerei de filmat mi-a adus satisfacții mai mari decât toate afacerile mele clasice la un loc. De aceea, iau în serios să mă distanțez de industrii de business impredictibile, așa cum e HoReCa, sau chiar să cesionez operaționalul și managementul. Mai devreme sau mai târziu, cu toții ar trebui să dăm prioritate pasiunilor noastre pentru că oricât de bogat ar fi un pescar, tot pe baltă se simte cel mai fericit. Anul acesta am produs un scurtmetraj și un film documentar. Toate producțiile video sunt independente, apolitice și finanțate din surse proprii” precizează Mandachi.


Antreprenorul deține o casă de producție de film, prin intermediul căreia produce toate materialele care apar în festivaluri sau pe Youtube. În anul 2020 a realizat filmul documentar manifest, “30 de ani și 15 minute”, în care a intervievat șapte premieri ai României. Filmul a avut premiera la TIFF, apoi a fost preluat de Netflix, unde rulează și acum. Filmul a ajuns în noiembrie 2021 în trend pe Netflix.


Pentru scurtmetrajul selecționat în festivalul de la Cork, bugetul a fost de 31.000 euro. Imaginea a fost semnată de Andrei Pantea, montajul a fost realizat de către Roxana Maraloiu, care a avut un aport important atât la producție cât și la scenariu, coloana sonoră aparține lui Codrin Lazăr, producător executiv Radu Tancău, sunet Sebastian Zsemlye și Alex Dragomir.

.

Cuvinte cheie:  Ștefan Mandachi  filmul de scurtmetraj “Peace off!”  Cork International Film Festival 

Imagini

Filmul de scurtmetraj regizat de Ștefan Mandachi a fost selecționat la cel mai mare festival de film din Irlanda

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.