,,O casă deschisă”, piesa regizată de câștigătoarea concursului de proiecte organizat de Teatrul Odeon, are premiera sâmbătă

26 ianuarie 2023, 12.02 - Afaceri   Educaţie / Cultură   Social  

București - 26 ianuarie 2023 -

Sâmbătă, 28 ianuarie și duminică, 29 ianuarie, de la ora 19:30, la Sala Studio a Teatrului Odeon va avea loc premiera piesei „O casă deschisă”, de Will Eno, în regia Teodorei Petre, cîștigătoare a concursului de proiecte organizat de Teatrul Odeon. Piesa beneficiază de o distribuție remarcabilă din care fac parte Adrian Titieni, Elvira Deatcu, Ioan Batinaș, Ioana Bugarin, Eduard Trifa / Niko Becker, în timp ce scenografia poartă semnătura Ioanei Pashca, iar muzica a fost compusă de Cezar Antal.


Premiera aceasta este foarte încărcată din punct de vedere emoțional pentru mine”, spune Teodora Petre, cea care regizează piesa, dar care  s-a ocupat și de traducerea și adaptarea acesteia. „Prima mea întâlnire cu Teatrul Odeon a fost în stagiunea 2018-2019, când am fost asistenta de regie a lui Vlad Massaci, unul dintre cei mai talentați și apreciați regizori de teatru de la noi, la spectacolul ,,Delirium” de Enda Walsh. Spectacolul se joacă în continuare tot în Sala Studio, cea în care lucrez și eu acum și pot spune că e foarte emoționant pentru mine tot acest istoric și context.”


Spectacolul „O casă deschisă” reprezintă o premieră și din punct de vedere actoricesc, fiind prima întâlnire pe scenă dintre actorii Adrian Titieni și Elvira Deatcu. Aceștia se cunosc de pe vremea când ea îi era studentă, iar el profesor și îi unește o frumoasă și strânsă prietenie, dar abia acum s-a ivit ocazia de a juca pentru prima dată împreună, pe aceeași scenă.


Întrebată la ce să se aștepte spectatorii de la această piesă, regizoarea Teodora Petre răspunde: „spectatorii se pot aștepta să vadă pe scenă o echipă de actori excepțională, unii dintre cei mai talentați actori ai generațiilor lor, interpretând cu succes niște roluri foarte grele, foarte solicitante din punct de vedere emoțional. Este vorba despre o familie formată din tată, mamă, fiu, fiică și unchi, fratele tatălui, care se reunește cu ocazia aniversării căsniciei părinților, dar și a recentelor probleme de sănătate pe care le-a avut tatăl, o fire brutală, veșnic nemulțumită, care își exprimă fără perdea opiniile legate de ceilalți membri ai familiei. Textul este și el extrem de bun, așa că reușește să surprindă câte ceva din dinamica oricărei familii. Fiecare dintre noi se va putea identifica cu ceea ce vede pe scenă”, crede Teodora.


Absolventă a Facultății de Teatru din cadrul UNATC I.L. Caragiale,  Teodora Petre a câștigat într-un singur an trei concursuri de proiecte, materializate în trei spectacole puse în scenă la TNB, Teatrul de Comedie, iar acum, cel de la Teatrul Odeon.


La cel de-al treilea concurs câștigat, cel organizat de Teatrul Odeon, a participat inițial cu textul ,,Mama” de Florian Zeller, un dramaturg francez foarte în vogă. „Până să ne apucăm noi de repetiții, la un alt teatru din București a avut loc premiera aceluiași spectacol, astfel încât drepturile de autor nu ne-au mai fost disponibile, ceea ce însemna că legal vorbind ne era imposibil să montăm și noi acest text. La îndemnul teatrului am început să caut imediat altă piesă, însă a durat multe luni până am găsit ceea ce căutam, și anume o dramă de familie care să-mi permită să păstrez distribuția originală și în care jocul dintre realitate și imaginar să ocupe un loc important. Aproape renunțasem, mă gândeam deja să aleg un text complet diferit, când am dat peste ,,O casă deschisă” de Will Eno. Am știut de la primele pagini că era ceea ce-mi doream din toate punctele de vedere, iar echipa formată din actorii Adrian Titieni, Elvira Deatcu, Ioan Batinaș, Ioana Bugarin, Eduard Trifa și Niko Becker, scenografa Ioana Pashca și compozitorul Cezar Antal a fost alături de mine în această decizie”, povestește regizoarea.


Acum Teodora așteaptă cu emoții premiera și speră ca spectatorii să fie cuceriți de muzică, de decoruri și povestea în care e posibil să se regăsească fie chiar și într-o mică parte.


Primele reprezentații se vor juca în Sala Studio, sâmbătă și duminică, 28 și 29 ianuarie, ora 19.30, urmate de sâmbătă, 4 februarie. Reprezentațiile de pe 29 ianuarie și 4 februarie îl vor avea în distribuție pe Eduard Trifa, iar pe 28 ianuarie pe Niko Becker.

.

Cuvinte cheie:  O casă deschisă  Teatrul Odeon  Adrian Titieni  Eduard Trifa  Will Eno 

Imagini

,,O casă deschisă”, piesa regizată de câștigătoarea concursului de proiecte organizat de Teatrul Odeon, are premiera sâmbătă
,,O casă deschisă”, piesa regizată de câștigătoarea concursului de proiecte organizat de Teatrul Odeon, are premiera sâmbătă

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.