Numărul companiilor care au accesat o procedură de insolvență în 2022, este în creștere cu 16,3% la nivelul UE, în trimestrul al III-lea față de trimestrul anterior

09 februarie 2023, 10.45 - Afaceri   Social   Mediu  

București - 09 februarie 2023 -

O analiză realizată de societatea de practicieni în insolvență EUROSMART SPRL, arată faptul că numărul companiilor care au accesat o procedură de insolvență în trimestrul al III-lea al anului 2022, a crescut în medie cu 16,3% la nivelul Uniunii Europene față de trimestrul anterior.


“Analiza a fost efectuată de specialiștii EUROSMART în baza statisticilor realizate de Eurostat”, a declarat Octavian Barbu, Business Development Manager EUROSMART.


Țările cu cea mai mare rată de creștere în trimestrul al treilea sunt Ungaria (110,6%), Spania (66,1%) și Lituania (4%), la polul opus situându-se Cipru (-32,7%) și Estonia (-21,3%).


“Totodata, cele mai afectate sectoare au fost  industria, construcțiilor și HoReCa iar cele mai stabile au fost reprezentate de educație, sănătate și servicii financiare, conform Eurostat”, completează Octavian Barbu, Business Development Manager EUROSMART.


“Nici țara noastră nu face excepție. România urmează, de asemenea, un trend ascendent al numărului de insolvențe înregistrate la nivelul anului 2022, acesta fiind în creștere cu aproximativ 8%  față de 2021, cu un număr de 6.649 de companii care au accesat protecția legii insolvenței, conform datelor publicate de ONRC.


Inflația, creșterea prețurilor privind utilitățile, precum și limitarea accesului la finanțare prin creșterile succesive ale ratelor dobânzii - au fost principalele cauze care au determinat companiile să apeleze la protecția oferită de lege. Acestea sunt și principalele considerente pentru care estimăm menținerea trendului crescător și pe parcursul anului 2023”, adaugă Octavian Barbu, Business Development Manager EUROSMART.


În România, cele mai afectate sectoare economice au fost comerțul, construcțiile și industria prelucrătoare, aceste trei domenii cumulând peste 50% din numărul total al insolvențelor urmate de industria HoReCa – cu un procent de aproape 9%.


Din punct de vedere geografic, judetele care conduc clasamentul insolvențelor sunt București, Cluj și Bihor, la polul opus fiind Botoșani, Harghita și Covasna.


EUROSMART SPRL a fost fondată în 2011 cu scopul de a implementa proceduri complexe, pachete de reorganizări și lichidări judiciare, cu implicații juridice și economice de repoziționare, management, marketing sau de echipă. În prezent, EUROSMART SPRL are 5 filiale la nivel național și peste 40 de specialiști care cred în strategii pe termen lung și o nouă viață a companiilor aflate în cumpănă și gestionează un număr de 200 de dosare, cu o valoare cumulată a activelor de peste 300 milioane €.

.

Cuvinte cheie:  HoReCa  EUROSMART  Octavian Barbu  insolvență  EUROSMART SPRL  

Imagini

Numărul companiilor care au accesat o procedură de insolvență în 2022, este  în creștere cu 16,3% la nivelul UE, în trimestrul al III-lea față de trimestrul anterior
Numărul companiilor care au accesat o procedură de insolvență în 2022, este  în creștere cu 16,3% la nivelul UE, în trimestrul al III-lea față de trimestrul anterior
Numărul companiilor care au accesat o procedură de insolvență în 2022, este  în creștere cu 16,3% la nivelul UE, în trimestrul al III-lea față de trimestrul anterior

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.