Scriptica: anatomia unei aplicații care digitalizează activitatea companiilor din România

09 martie 2023, 11.08 - Afaceri   IT&C   Tehnologie   Evenimente  

București - 09 martie 2023 -

 Digitalizarea este unul dintre subiectele des abordate în peisajul business din România ultimilor ani. Considerată o necesitate, este urmărită atât de companiile din mediul privat, cât și de instituțiile de stat. Însă ce presupune ea mai exact?


Scriptica, una dintre cele mai noi aplicații din România dedicate digitalizării, oferă o privire în spatele culiselor. Lansată în anul 2022 de compania Arhisoft, Scriptica integrează procesele ce țin de interacțiunea în cadrul unei organizații și în exteriorul acesteia cu beneficiarii sau cu alte organizații colaboratoare. Cum?


În primul rând, prin dezvoltarea unui birou digital, care permite urmărirea traseului unei solicitări de la crearea și până la soluționarea acesteia. Beneficiarii pot completa formulare predefinite, respectiv atașa documente din care sunt preluate, cu ajutorul unui motor OCR (recunoaștere optică a caracterelor), detalii necesare organizației. Informațiile sunt direcționate către departamentul relevant și, datorită registraturii electronice, solicitarea poate fi consultată în toate etapele. De asemenea, Scriptica permite aplicarea de semnături electronice și facilitează comunicarea între departamente, prin înregistrarea activității acestora. Documentele și procesele pot fi stocate, respectiv analizate ulterior prin intermediul modulelor de arhivă și rapoarte.


Mai mult, datorită compatibilității cu alte aplicații web, digitalizarea prin intermediul aplicației implică și posibilitatea colaborării cu alte entități. Astfel, totul, de la înregistrarea unei solicitări, la plata printr-un operator de plăți integrat și finalizarea procesului, este automatizat și se desfășoară în cadrul Scriptica. Având o structură modulară și o interfață prietenoasă, aceasta poate fi implementată de orice organizație, indiferent de mărimea acesteia sau de domeniul de activitate.


Funcționalitățile aplicației pot fi testate în mod gratuit prin intermediul unui cont demo.


----------


Arhisoft a luat naștere în 2013 din pasiune pentru tehnologie și noutate. Prin activitatea desfășurată, compania vrea să fie parte din schimbare, identificând domeniile și întreprinderile în care digitalizarea poate avea cel mai puternic impact. O colaborare cu Arhisoft implică mult mai mult decât dezvoltarea de software. Serviciile includ suport tehnic și mentenanță pentru aplicațiile dezvoltate, actualizarea și optimizarea continuă a acestora, conform cerințelor beneficiarilor, celor mai noi tendințe din domeniul de activitate al acestora, respectiv ultimelor update-uri de sistem disponibile. Detalii pe: www.arhisoft.ro

.

Cuvinte cheie:  Digitalizare  companiile din mediul privat  instituțiile de stat  Arhisoft  Scriptica 

Imagini

Scriptica: anatomia unei aplicații care digitalizează activitatea companiilor din România

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.