Brother România a premiat cele mai bune proiecte pentru protecția mediului ale absolvenților de master de la USAMVB

03 iulie 2023, 04.44 - Afaceri   Social   Tehnologie  

București - 03 iulie 2023 -

Brother România, în parteneriat cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, a acordat premiile “Life on Land 2023” celor mai valoroase proiecte realizate de absolvenți ai programelor de master în protecția mediului ai Facultății de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului din București (FIFIM).


Implicată la nivel global în programe menite să creeze o lume mai sigură și mai bună, compania Brother investește consecvent în cercetare și inovare, promovând dezvoltarea tehnologiilor verzi, principiile economiei circulare și cele mai noi concepte privind sustenabilitatea, protecția mediului, utilizarea eficientă a resurselor sau reducerea deșeurilor. Pentru al cincilea an consecutiv, compania Brother este alături de tinerii profesioniști aflați la început de carieră, viitorii experți care își vor asuma misiunea de a crea un viitor mai verde și mai durabil.


Lucrările înscrise anul acesta în concursul Life on Land reprezintă un pas în avans în abordarea provocărilor de mâine. Tinerii absolvenți au propus soluții practice pentru problemele actuale, noi direcții pentru dezvoltarea politicilor de mediu și noi căi prin care am putea construi un viitor durabil pentru generațiile viitoare. Mihaela Ionela Mitică, absolvent al programului de master din cadrul FIFIM a obținut premiul I pentru o lucrare despre "Evaluarea hazardului și a riscului la inundații din surse de date multiple”, o cercetare teoretică însoțită de un studiu de caz pe râul Trotuș, comuna Dofteana, județul Bacău. Proiectul propune multiple moduri de folosire a hărților tematice create cu ajutorul tehnologiei GIS în domeniile de protecție a mediului și a evaluării riscurilor (naturale sau antropice) pentru a putea estima suprafețele afectate de diverse tipuri de hazard și populația care ar putea fi afectată. Proiectul propune moduri de folosire a imaginilor satelitare pentru stabilirea metodologiei determinării riscului asociat unui hazard și pentru evaluarea preliminară a posibilelor pagube. “Datele spațiale, provenite atât de pe hărți și planuri analogice, cât și digitale, ne ajută să identificăm zonele de risc, astfel încât să putem gestiona cât mai bine o situație care ar putea pune viața oamenilor în pericol și poate chiar să o prevenim sau să îi putem diminua efectele”, spune Mihaela Mitică.


Bianca Andreea Fenechiu a primit premiul II pentru lucrarea "Abordare integrată a aspectelor de mediu, teledetecție și cadastru pentru actualizarea P.U.G. al localității Domnești, județul Ilfov". Teledetecția, spune tânăra premiantă, este procesul prin care se obțin imagini de la distanță ale suprafeței terestre prin intermediul radiației electromagnetice. Aceasta este aplicată în diverse domenii de activitate, iar principalul sistem de teledetecție utilizat este LiDAR. “Facilitând metodele cadastrului și ale teledetecției, sistemele din categoria GIS constituie singura soluție prin care se pot rezolva logic, inteligent și util problemele legate de folosirea resurselor terestre. Un astfel de sistem servește la crearea planurilor și hărților, pentru a gestiona rețelele de utilitate publică, identificarea așezământului propice unei investiții”, explică Bianca Andreea Fenechiu.


Promoția 2023 a programelor de master din domeniul Ingineria Mediului a avut alături compania Brother, care susține și premiază, pentru al cincilea an consecutiv, cele mai aplicative disertații. Ne dorim un mediu curat și sănătos, pentru că de asta depinde sănătatea noastră. Conceptul One Health cuprinde biosfera ca un tot – de sănătatea ecosistemelor depinde sănătatea oamenilor. Natura poate exista fără oameni, dar noi, oamenii, nu vom supraviețui într-un mediu îmbolnăvit de poluare. Din acest motiv, dorim ca absolvenții noștri să devină specialiști de valoare – cu dragoste față de natură, respect pentru resursele naturale, experți creativi și energici. Protejarea mediului este singura modalitate prin care viața poate continua să prospere pe aceasta planetă! Mulțumesc companiei Brother pentru susținere, constanță și interes!”, a declarat Ana Virsta, Decan al Facultății de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului din cadrul USAMVB.


Premiile, în valoare de 500 și 250 de Euro, reprezintă o recunoaștere a performanței în mediul academic și o încurajare a noilor generații de experți, care, prin contribuțiile lor la dezvoltarea cunoștințelor în domeniul protecției mediului, vor putea asigura în viitor un echilibru între dezvoltarea socio-economică și conservarea resurselor naturale. Totodată, premiile „Climate Action” sunt parte dintr-un exercițiu global de colaborare între reprezentanți ai tuturor segmentelor sociale - comunități de afaceri, decidenți politici, consorții științifice și mediul academic - pentru a crea o lume mai curată și mai sănătoasă și o societate mai echitabilă.


Brother România și Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București colaborează în susținerea absolvenților de master care realizează proiecte ce au rolul de a crea un mediu mai sănătos și o societate mai echitabilă. Suntem încântați să marcăm deja o tradiție în acordarea acestor premii, acum fiind al cincilea an consecutiv de parteneriat”, spune Simona Țăndărică, Country Manager Brother România.


Utilizarea durabilă a ecosistemelor terestre și combaterea deșertificării se numără printre principalele obiective ale acestui program, alături de stoparea degradării terenurilor și a pierderii biodiversității. Brother investește, de asemenea, în viitor, sprijinind experți și grupuri de cercetare care evaluează oportunitățile și riscurile într-o lume care se confruntă deja cu provocări ecologice.


Pentru mai multe informații despre premiile Life on Land 2023 și despre implicarea Brother România în programe și acțiuni de combatere a schimbărilor climatice, accesați website-ul nostru la www.brother.ro.


Despre Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. Centru european de excelență academică, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMVB) face parte din reţeaua instituţiilor de învăţământ superior de interes public, având caracter nonprofit şi apolitic. Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului are o ofertă educațională unică la nivel național. Competența absolvenților acestei facultăți este recunoscută în diverse sectoare importante, de la proiectare și execuție în construcții, la agenții de mediu, administrații centrale și locale sau servicii de cadastru - realizate  în regim independent sau pentru structuri ale Statului, cum ar fi Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară. FIFIM deschide drumurile pentru o carieră în cercetare, consultanță sau către unul dintre cele mai dinamice domenii contemporane, Real Estate & Business.


Despre Brother. Brother, o companie recunoscută la nivel mondial pentru inovație tehnologică, promovează, la nivel global, noi concepte de sustenabilitate și principiile economiei circulare, în acord cu Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale Organizației Națiunilor Unite. Compania desfășoară operațiuni în peste 40 de țări și regiuni, aliniindu-și strategia de dezvoltare obiectivelor actuale zero waste și net zero. Brother este angajat în programe globale de gestionare a unor teme critice actuale, printre care utilizarea durabilă a ecosistemelor terestre, combaterea deșertificării, stoparea degradării terenurilor și protejarea biodiversității. Produsele Brother - imprimante, echipamente multifuncționale, scanere și soluții de etichetare - au cicluri de viață extinse, în acord cu cerințele actuale de durabilitate. Anticipează un viitor durabil prin soluții inteligente. Într-o lume a afacerilor care-și bazează dezvoltarea pe tehnologie digitală, Brother oferă soluții mobile de tipărire și servicii de management al printurilor (Managed Printed Services - MPS).

.

Cuvinte cheie:  Brother România  USAMVB  Life on Land Bianca Andreea Fenechiu  Universitatea de Științe Agronomice  Medicină Veterinară  

Imagini

Brother România a premiat cele mai bune proiecte pentru protecția mediului ale absolvenților de master de la USAMVB
Brother România a premiat cele mai bune proiecte pentru protecția mediului ale absolvenților de master de la USAMVB

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.