Editura Fundației România de Mâine la Târgul de Carte Gaudeamus!

București - 20 noiembrie 2023 -

Cinci lansări de carte sunt incluse în calendarul de evenimente ale editurii de la târg


Editura Fundaţiei România de Mâine va participa în perioada 22-26 noiembrie 2023, la cea de-a 30-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus, ce va avea loc în Pavilionul Central al Complexului Expoziţional Romexpo din Bucureşti! Standul editurii are indicativul 319, nivel 7.70.


Programul de vizitare al târgului este zilnic, între orele 10.00-20.00, intrarea fiind liberă.


Editura Fundaţiei România de Mâine vă așteaptă la standul editurii pentru a participa la lansările de carte urmate de sesiuni de autografe și dezbateri.


Calendarul LANSĂRILOR DE CARTE la Gaudeamus 2023 al Editurii Fundaţiei România de Mâine:


Programul lansărilor va debuta miercuri , 22 noiembrie, între orele 14:00 - 14:45, în Sala Mircea Nedelciu, nivelul 7.70, cu cele două volume Tratat de sociologie a comunităților rurale“, de prof. univ. dr. Virgiliu Constantinescu. Volumul face parte din COLECȚIA Paradigme ale cunoașterii umane, serie nouă.


Prima lucrare de asemenea anvergură, bazată pe studii realizate în mijlocul unor comunități din mediul rural, o explorare aproape exhaustivă a universului psihologic al acestora.


Componenta morală modulează acțiunea umană și îi conferă „directicitate”.  Nevoia unei confesiuni rezultă și de această dată din cercetările de teren, și anume: în momentul sosirii într-o localitate a unei echipe de sociologi, se produce un fenomen de murmur generalizat, cu întrebări dintre cele mai insinuoase și cu trimiteri la persoane și la funcții: „Cine i-a trimis?”, „Ce vor să afle?”, „Ai cui oameni sunt?”, „De ce nu i-au dus în altă parte și au venit aici?”, „dacă au venit ... înseamnă că e ceva” etc., întrebări care produc un „potop” de „păreri”, care mai de care mai cu subînțeles și care mai de care cu „iz” personal și „de imprecație” Este util însă ca sociologul să rețină cât mai multe dintre aceste opinii, și în urma unei „decantări” „minuțioase” și a unor „confruntări” de conținut a unora „dintre ele” să se informeze despre starea de spirit a comunității.


Joi, 23 noiembrie, între orele 14:00 -14:45 va avea loc lansarea volumului „Economia României după pandemie - Cum poate fi săracă o țară bogată?“ , de prof. univ. dr. Mircea Coșea - Sala Mircea Nedelciu, nivelul 7.70. Volumul face parte din COLECȚIA Probleme economice fundamentale, serie nouă.


Mircea Coșea are capacitatea de a surprinde realitatea economică pe baza unor indicatori care exprimă atât starea actuală, cât și dinamismul unor procese în curs de desfășurare. Terminologie folosită este pe înțelesul publicului, chiar dacă, uneori, conținutul este complex. Întâlnim în mai multe locuri parabole frumos descrise și sugestive, cum ar fi cea a măgarului lui Buridan. Frumusețea limbajului ne dă plăcerea de a citi și înțelege textul prezentat.


Autorul consideră că economia trebuie apreciată în funcție de gradul de satisfacere a nevoilor oamenilor, aducând în discuție paradoxul economiei românești: creșterea și modernizarea nu au efect asupra condițiilor de viață ale populației, cetățenii nu simt beneficiile dezvoltării și progresului economiei. Aduce în discuție ca argument suplimentar ponderea cetățenilor români expuși riscului de sărăcie și excluziune socială, inclusiv problema sărăciei în cazul copiilor. O colecție de studii analizate cu calm, luciditate și argumente economice solide și documentate


Vineri, 24 noiembrie, între orele 13.00 - 13.45, în aceeaşi sală este programată lansarea cărţii „Teme și perspective în psihologia managementului“, de Stefano Amodio (Istituto Teseo) și Massimiliano Barattucci (Universitatea din Salerno). Volumul face parte din COLECȚIA Paradigme ale cunoașterii umane, serie nouă.


Lucrarea își propune, pe de o parte, să aprofundeze temele clasice ale psihologiei manageriale, de la managementul grupurilor de muncă și al echipelor, trecând prin performanța în muncă și managementul schimbării; pe de altă parte, să prezinte temele emergente ale managementului 2.0, de la revizitarea carierei și a bunăstării în scenarii pandemice, la tema siguranței în companie, la rezolvarea riscurilor, la viitorul psihologiei aplicate în management, între recrutarea socială, big data și impactul tehnologiei.


Sâmbătă, 25 noiembrie, 13:00 - 13:45 se va lansa mult aşteptata carte „Premisele izolării politice a României. 1919 – 1940”, ediția a II-a revizuită şi adaugită“, având-o ca autor pe prof. univ. dr. Viorica Moisuc, în Sala Mircea Nedelciu, nivelul 7.70.


”Este volumul unei activități de cercetare ce a durat ani de zile și care aduce o lumină nouă în ceea ce privește fenomenul numit Izolarea politică a României, care s-a sfârșit dezastruos în 1940, prin rășluirea teritorială a țării, și anume cedarea Basarabiei și anexarea acesteia de URSS, ca și a Bucovinei de Nord, dar și a altor ținuturi care au fost ocupate fără niciun fel de drept de mare putere de la vremea respectivă”, spune autoarea cărții Prof. Univ. Dr. Viorica Moisuc.


Ultima lansare de la Gaudeamus 2023 va avea loc duminică, 26 noiembrie, de la ora 15:00 la Sala Marin Preda, nivelul 3.20 cu  volumul „Ghid de activităţi părinte-preşcolar“, Grădiniţa Prietenii Mei, colectiv de autori. Povestea acestei cărți de activități pentru preșcolari a luat naștere odată cu dorința de a le oferi copiilor o educație de calitate și o sursă de joacă interactivă și inteligentă, de stimulare a creativității. Acest ghid reprezintă un compendiu bine gândit și structurat de activități educaționale, jocuri și exerciții menite să stimuleze în mod creativ imaginația și dezvoltarea cunoștințelor copiilor mici. De asemenea, acest volum reprezintă o sursă valoroasă de legături între părinți și copii, oferind activități care nu doar îi implică pe cei mici, ci și pe cei mari, creând astfel oportunități de conexiune și învățare împreună.


În ansamblu, acest ghid este o comoară de cunoștințe și idei pentru părinți și educatori, un instrument esențial care încurajează nu doar dezvoltarea copiilor, ci și bucuria învățării și explorării în primii ani de viață.

.

Cuvinte cheie:  Editura Fundaţiei România de Mâine  Gaudeamus  targ de carte  Romexpo  

Imagini

Editura Fundației România de Mâine la Târgul de Carte Gaudeamus!

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.