Instruire privind comunicarea în limba engleză

25 octombrie 2010, 11.18 - Afaceri   Mediu  

Bucureşti - 25 octombrie 2010 - Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (A.R.B.D.D.) implementează proiectul DANUBEPARKS Danube River Network of Protected Areas – Development and Implementation of Transnational Strategies for the Conservation of the Natural Heritage at the Danube River, Reţeaua de Arii Protejate Dunărene – Dezvoltarea şi Implementarea de Strategii Transnaţionale pentru Conservarea Patrimoniului Natural al Dunării.

În pachetul de lucru WP7, Turism Dunărean în Natură, în cadrul activităţii „Joint Ranger Training“, se derulează Programul comun de instruire de specialitate şi de comunicare în limba engleză, organizat în paralel de Partenerul lider Nationalpark Donau-Auen GmbH din Austria şi respectiv Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

Obiectivele instruirii comune sunt obţinerea de competenţe şi calificări suplimentare în:

- aspectele internaţionale privind fluviul Dunărea şi importanţa cooperării internaţionale privind protecţia naturii;

- diversitatea naturii în diferitele arii protejate partenere în proiect;

- abilităţi de interpretare şi comunicare în limba engleză

La primul modul al Programului comun de instruire „Joint Ranger Training” (desfăşurat la Tulcea, în perioada 27 septembrie – 6 octombrie 2010, cu tema „Comunicarea în limba engleză”) au participat 24 de persoane din statele riverane implicate în implementarea proiectului, reprezentanţi ai ariilor naturale protejate din Ungaria (Parcurile Naţionale Duna-Drava şi Duna-Ipoly), Bulgaria (Parcul Naţional Persina) şi România (Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării).

Cursurile de instruire în limba engleză au fost organizate de Road Language Centre Bucureşti, pe tematica protecţiei mediului şi a conservării biodiversităţii Deltei Dunării. Aspectele teoretice ale programului de instruire au fost îmbinate cu organizarea de aplicaţii practice în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Toate aceste serii de activităţi colective reprezentate de excursii şi aplicaţii cu caracter practic au fost gândite de către organizatori cu scopul de a asigura implicarea tuturor participanţilor în activităţi interactive.

Tematica abordată a inclus următoarele aspecte: proiectul "Danubeparks", conservare şi biodiversitate, arii protejate, Reţeaua ecologică Natura 2000, managementul habitatelor, informarea vizitatorilor, tehnici de comunicare verbală directă, interpretare, educaţie de mediu, crearea unui dicţionar vizual cu specii de plante şi animale şi simularea unor situaţii practice astfel încât cunoştinţele dobândite să poată fi comunicate cu uşurinţă colegilor după încheierea cursului.

Această instruire s-a adresat direct rangerilor ariilor naturale protejate precum şi personalului care intră în contact direct şi furnizează informaţii vizitatorilor în cadrul centrelor de informare sau în birourile de relaţii cu publicul.

La finalizarea instruirii fiecare participant a primit un certificat de participare, în urma evaluării rezultatelor individuale şi a activităţii desfăşurate pe întreaga perioadă a programului.

Proiectul DANUBEPARKS implică 12 organizaţii partenere din 8 ţări diferite. ARBDD este singurul partener din România alături de alţi parteneri din: Slovacia (BROZ – Regional Association for Nature Conservation and Sustainable Development, State Nature Conservancy), Bulgaria (Kalimok Brushlen Protected Area, Persina Nature Park Directorate, Regional Inspectorate of Environment and Waters - Ruse) şi Ungaria (Duna-Drava National Park, Duna-Ipoly National Park). Partenerul lider este Nationalpark Donau-Auen GmbH din Austria.

S-au alăturat reţelei şi alţi parteneri din: Croaţia (Nature Park Kopački Rit), Serbia (Institute for Nature Conservation reprezentând Nature Reserve Gornje Podunavlje), Germania (City of Ingolstadt şi Auenzentrum Neuburg reprezentând Danube Floodplain Restoration Area Neuburg – Ingolstadt).

Relaţii suplimentare se găsesc pe pagina web a proiectului: www.danubeparks.org

Guvernator,
Grigore BABOIANU

Persoane de contact:
Grigore Baboianu, Manager de proiect, T: +40 240 518945, E: gbaboianu@ddbra.ro, www.ddbra.ro


http://www.danubeparks.org/

Cuvinte cheie:  A.R.B.D.D.  proiect  engleza 

Imagini

Instruire privind comunicarea în limba engleză
Instruire privind comunicarea în limba engleză
Instruire privind comunicarea în limba engleză

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.