Novensys a participat ca partener Gold la evenimentul Cloud Journey Microsoft

04 martie 2011, 11.33 - Afaceri   IT&C   Evenimente  

Bucureşti - 04 martie 2011 - Bucureşti, 3 martie 2011 – Novensys, în calitate de Gold Partner Microsoft, a participat astăzi la evenimentul Cloud Journey organizat de Microsoft România. La standul Novensys din cadrul evenimentului au fost prezentate aplicaţiile Microsoft prin demo-uri tehnice şi filme care au stârnit interesul participanţilor, specialiştii Novensys explicând celor interesaţi felul în care abordează implementările soluţiilor de business.

Participarea Novensys a mai constat şi în prezentarea unui demo interactiv de Microsoft Dynamics AX şi a unui studiu de caz al implementării acestui produs la Aquila Part Prod. La ora actuală grupul Aquila este unul dintre cei mai importanţi jucători locali de pe piaţa transportului internaţional şi intern şi a serviciilor logistice şi singura companie cu capital 100% românesc care furnizează servicii logistice integrate în ţara noastră.

Prezentarea studiului de caz realizat de Novensys a fost susţinută de Adrian Bageac, Microsoft Dynamics Technical Manager, şi a avut loc într-una dintre cele trei sesiuni paralele, sesiunea dedicată AX 2009 şi AX pentru Retail.

“Parteneriatul Novensys – Microsoft s-a dovedit pe parcursul ultimilor şapte ani un parteneriat de succes. În 2010 ne-am situat din nou pe primul loc în clasamentul partenerilor în ceea ce priveşte implementările de soluţii Microsoft de business în România şi sperăm ca acest fapt să devină o tradiţie. Participarea la astfel de evenimente şi interacţiunea continuă cu piaţa ne ajută să fim în acord cu cerinţele mereu în schimbare ale clienţilor noştri”, a declarat Cezar Golumbeanu, CEO & President of the Board.

Cu 7 parteneri şi peste 250 de invitaţi, evenimentul Cloud Journey este o călătorie în lumea soluţiilor de afaceri cu adevărat accesibile şi uşor de utilizat. In cadrul evenimentului a fost prezentată noua generaţie de produse Dynamics:: Microsoft Dynamics CRM 2011, Dynamics CRM Online, Microsoft Dynamics NAV 2009 R2 şi Microsoft Dynamics AX 2009, soluţii de CRM, respectiv ERP, flexibile, concepute pentru a răspunde oricărei cerinţe de business şi pentru a îmbunătăţi eficienţa angajaţilor.

Despre Novensys – Cu o experienţă de peste 10 ani în soluţii integrate pentru managementul informaţiei, Novensys este specialistul care integrează doar cele mai inteligente soluţii pentru managementul informaţiei de la marii dezvoltatori de tehnologie la nivel internaţional. Novensys este Premium Business Partner Motorola, Business Partner pentru furnizorii Zebra, Datalogic, Printronix şi Psion.

Portofoliul Novensys reuneşte platforme software şi infrastructură hardware pentru Enterprise Resource Planning, Supply Chain Management, Customer Relationship Management, Business Intelligence şi Field Services.

Despre Microsoft – Fondat în 1975, Microsoft (Nasdaq "MSFT") este liderul mondial în software, servicii şi soluţii, care ajută oamenii şi companiile să îşi atingă pe deplin potenţialul. Misiunea Microsoft România este creşterea satisfacţiei partenerilor şi utilizatorilor tehnologiei de vârf Microsoft, contribuind cu profesionalism şi onestitate la dezvoltarea industriei IT locale, prin transpunerea modelului de business al corporaţiei.

Splaiul Unirii, nr. 313, Sector 3. Bucuresti
Tel: (+ 4) 031 228 1000 / (+4) 0750 128 000
Fax: (+4) 031 228 1001

http://www.novensys.com

Cuvinte cheie:  Novensys  participare  eveniment 

Imagini

Novensys a participat ca partener Gold la evenimentul Cloud Journey Microsoft

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.